Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 47 / 30.05.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind înființarea Serviciului de iluminat public al comunei Cornu și stabilirea formei de gestiune a acestuia

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Buget, finanțe, împrumuturi

Raport Compartiment urbanism

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Cornu

Comuna Cornu

Proiect de hotărâre

Nr. 47 din 30.05.2025

privind înființarea Serviciului de iluminat public al comunei Cornu și stabilirea formei de gestiune a acestuia

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 1 alin. (2) lit. a), art. 41, art. 44 alin. (1) și (2), și art. 45 - 47 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 129 alin.(1) și alin.(2) lit. a) și d), coroborate cu alin.(3) lit.e) și alin.(7) lit.n), art. 580, art. 590 și art. 592, din Codul administrativ aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 
  6. art. 1 alin. (2) lit. f) art. 3 alin.(1) , art. 4, art. 6, art. 7, art. 8, art.9, art. 22 alin. (1), alin. (11) alin. (2) lit.b), alin. (3)-4), art. 23 alin. (1) lit.b), art. 29, art. art.29, art. 30 și art. 32  din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. art.1, art. 7, art. 8 alin. (1) art. 9 - art. 13, art.16 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (2), art. 18 - art .24, art. 29, art. 31-32, art. 34 alin.(1) și art.35 alin.(2) lit. b) și alin. (3-6) din Legea nr. 230/2006 a serviciului public de iluminat public, cu modificările și completările ulterioare; 
  8. Legii nr. 98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  9. art.7 alin.(4), art.40-49 și art.80-83 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  10. art. 7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
  11. Caietului de sarcini - cadru al serviciului de iluminat public aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 87/2007;
  12. Regulamentului - cadru al serviciului de iluminat public aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 86/2007,

Ținând cont de:

  1. cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării  Consiliului local al Comunei Cornu;
  2. Hotărârea Consiliului Local nr. 64 din 22 octombrie 2021, privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare locală a comunei Cornu 2021-2027; 
  3. Hotărârea Consiliului Local nr. 36 din 23 iunie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Cornu;
  4. Hotărârea Consiliului Local nr. 30 din 31 mai 2022 privind participarea la  Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public pentru proiectul "Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în Comuna Cornu, județul Prahova",

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Cornu, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.8397/30.05.2025;

b) raportul de specialitate elaborat de compartimentul de resort, înregistrat sub nr. 8442/30.05.2025;

c) avizul Comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local, comisia pentru pentru dezvoltare economică-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, protecţia mediului, turism, gospodărire comunală, servicii publice, societăţi comerciale, cooperare interinstituţională pe plan intern şi extern,

realizând publicarea anunţului privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind înființarea Serviciului de iluminat public din comuna Cornu și stabilirea formei de gestiune a acestuia, în contextul prevederilor Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu completările ulterioare, înregistrat cu   nr. 8444/30.05.2025:

a) pe site-ul primăriei comunei Cornu la adresa www.primariacornu.ro,

b) la sediul instituției,în spațiu accesibil publicului,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cornu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă înființarea Serviciului de iluminat public în comuna Cornu, județul Prahova, care cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul stradal-pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental şi iluminatul ornamental-festiv. 

Art. 2. – Se aprobă Strategia de dezvoltare locală a Serviciului de iluminat public al comunei Cornu, județul Prahova, elaborată de societatea SICAL S.R.L.,prevăzută în Anexa nr. 1. la prezenta hotărâre. 

Art. 3. – Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului de iluminat public al comunei Cornu, județul Prahova, prevăzut în Anexa nr. 2. la prezenta hotărâre. 

Art. 4. – Se aprobă Studiul de oportunitate privind gestiunea  Serviciului de iluminat public al comunei Cornu, județul Prahova, prevăzut în   Anexa nr. 3. la prezenta hotărâre. 

Art. 5. – (1) Se aprobă ca modalitate de gestiune a Serviciului de iluminat public al comunei Cornu, ca fiind gestiunea delegată.  

 (2) Organizarea şi desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru serviciul de iluminat  public al comunei Cornu se fac în baza unei documentaţii de atribuire elaborată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016, privind achizițiile publice. 

Art. 6. – Se aprobă Caietul de sarcini al Serviciului de iluminat public al comunei Cornu, prevăzut in Anexa nr. 4. la prezenta hotărâre.

Art. 7. – Se aprobă modelul contractului de delegare a gestiunii Serviciului de iluminat public al comunei Cornu, prevăzut în Anexa nr.5. la prezenta hotărâre. 

Art. 8. – Anexele nr.1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 9. - Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cornu, prefectului județului Prahova și se aduce la cunoștiință publică prin afișare în Monitorul Oficial al comunei Cornu, la pagina de internet www.primariacornu.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CORNU

Cornel NANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CORNU

Daniela IANCU

Rezultate voturi