Prezentul referat are ca obiect justificarea necesității amenajării terenului de sport din incinta Școlii Gimbășani, în vederea asigurării unor condiții optime.
În prezent, terenul de sport al școlii necesită lucrări de amenajare și modernizare, deoarece starea actuală nu oferă condiții corespunzătoare pentru desfășurarea activităților sportive în siguranță. Suprafața de joc este degradată, iar lipsa dotărilor specifice reduce posibilitatea organizării activităților sportive și a competițiilor școlare.
Implementarea proiectului va avea un impact pozitiv asupra elevilor și comunității locale, prin:
- creșterea calității procesului educațional;
- reducerea riscului de accidentare;
- încurajarea participării la activități sportive și recreative;
- valorificarea infrastructurii școlare în beneficiul comunității.
În conformitate cu:
a) prevederile art. 44 alin.(1), art.45 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
b) prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
c) prevederile Legii 177/2015 pentru modificarea si completarea Legii 10/1995 privind calitatea in constructii cu modificările și completările ulterioare,
d) prevederile Hotararii de Guvern nr.766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii,cu modificările și completările ulterioare, se apreciază că amenajarea terenului de sport al Școlii Gimbășani reprezintă o investiție necesară și oportună, care va contribui la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activităților educative și sportive și la creșterea calității actului educațional.
În consecință, se propune aprobarea proiectului de hotarare privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I., a devizului general si a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Amenajare teren sport Școala Gimbășani”.