Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 39 / 18.06.2020
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Coșteiu

Comuna Coșteiu

Proiect de hotărâre

Nr. 39 din 18.06.2020

privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

   a)   Prevederile art.56, art. 120 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;

   b)  Prevederile art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

    c)   Prevederile Titlul IX art. 491, alin. (1) și (2), art. 493, alin. (3) și (4), art. 494, alin. (10), lit.b) și alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

   d)   Prevederile Titlul IX din Normele metodologice privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 1/2016 cu modificările și completările ulterioare;

   e)  Prevederile art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare;

    f)  Prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;

    g)  Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

    h)  Prevederile art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;

    i)  Prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală;

   

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 4095 din 18.06.2020 al d-lui primar Petru Carebia din cadrul Primăriei Comunei Coșteiu;
  2. Raportul de specialiatate nr. 4096/2020 întocmit de compartimentul financiar-contabilitate,
  3. Raporturile de avizare ale Comisiilor de specialiatate;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei coșteiu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Pentru anul 2021 Impozitele și Taxele locale pe raza comunei Coșteiu se majorează cu rata inflației de 3,8%, față de cele din anul 2020, astfel cum sunt redate în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art. 2 - Impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren și impozitul pe mijloacele de transport sunt creanțe fiscale anuale, care se plătesc în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie inclusiv,

 Pentru neplata la termenele enunțate la alin (1), contribuabilii datorează majorări de întârziere stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 3 - În cazul contribuabililor persoane fizice, plata cu anticipație până la data de 31.03.2021 a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, se acordă o bonificație de 10%.

    În cazul contribuabililor persoana juridice, pentru plata cu anticipație până la data de 31.03.2021 a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, se acordă o bonificație în cuantum de 5%.

Art. 4 - Prezenta hotărâre are caracter normativ și intră în vigoare începând cu 01.01.2021.

Art. 5 - Prezenta hotărâre se încredințează cu ducerea la îndeplinire primarului comunei Coșteiu prin Compartimentul financiar-contabilitate, impozite și taxe locale.

Art. 6 - Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată.

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Coșteiu în termenul prevăzut de lege: Instituției Prefectului Județului Timiș, Compartimentului financiar-contabilitate, taxe și impozite locale, se publică în Monitorul Oficial Local www.costeiu.ro .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI COȘTEIU

Petru CAREBIA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COȘTEIU

Mariana ARDELEAN

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi