Art.1.- Se aprobă acordarea diplomei de onoare, și a unui premiu în cuantum de 200 lei fiecărei familii care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, precum și celor mai în vârstă persoane de 90 de ani având domiciliul în comuna Coșteiu.
Art.2.- Sumele necesare acordării premiilor prevăzute la art.1 se va face de la bugetul local- capitolul 68.02.15.01 – asistență socială- ajutoare sociale având cuprinsă suma de 10000 lei și se vor acorda în baza documentelor doveditoare- certificate de căsătorie, acte de identitate, certificate de naștere.
Art.3. - Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată și completată.
Art.4. - Prezenta hotărâre are caracter normativ și intră în vigoare la data comunicării.
Art.5. - Prezenta hotărâre se încredințează cu ducere la îndeplinire primarului comunei Coșteiu prin aparatul de specialitate al primarului.
Art.6. - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Coșteiu în termenul prevăzut de lege: Instituției Prefectului Județului Timiș, Primarului Comunei Coșteiu, Compartimentului Asistență Socială, Compartimentului Financiar -Contabilitate, se publică în Monitorul Oficial local wwww.costeiu.ro