Art. 1 Prin derogare de la prevederile HCL Costuleni nr 55/2023, începând cu data de 1 aprilie 2025, salariile de bază pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Costuleni, judeţul Iași se diminuează cu un procent de 25% pentru o perioadă de 6 luni.
Art. 2 (1) Stabilirea veniturilor salariale lunare, care cuprind salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și toate celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal, se realizează de către primarul comunei.
(2) Se împuternicește primarul comunei să actualizeze prin dispoziție valorile nominale ale indemnizațiilor și salariilor de bază.
Art. 3 (1) Indemnizația lunară a consilierului local se stabilește în cuantum de maxim 10% din indemnizația lunară a primarului comunei, în condițiile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului local al comunei Costuleni.
(2) Consilierii locali au dreptul la indemnizația lunară doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii.
Art. 4 Se împuternicește primarul comunei Costuleni să reprezinte Comuna Costuleni și Consiliul local, în orice litigiu cu privire la prezenta hotărâre.
Art. 5 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin publicare în Monitorul Oficial Local al comunei Costuleni şi va fi comunicată potrivit legii către autorităţile şi instituţiile competente în materie.