Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 94 / 29.12.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Actului Adiţional nr. 1 la Actul Constitutiv și aprobarea Actului Adiţional nr. 1 la Statutul Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi – ARSACIS, revizuite 2021

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment administrație publică locală, juridic și administrativ; stare civilă

Forma inițiatorului

România

România

Județul Iași

Consiliul Local al comunei Costuleni

Comuna Costuleni

Proiect de hotărâre

Nr. 94 din 29.12.2022

privind aprobarea Actului Adiţional nr. 1 la Actul Constitutiv și aprobarea Actului Adiţional nr. 1 la Statutul Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi – ARSACIS, revizuite 2021

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.1, alin. 4, lit.j, art.8, alin. 3, lit. d, art. 10, alin. 5 și art. 22 alin. 3 din Legea  nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 10, alin. 1, art. 14, lit.e,art. 18 alin. 2, art. 375(1) ,lit. d  Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 32, alin. 2 din Hotărârea  Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Statutul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS;

Luând act de:

  1. Adresa Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS nr.  1456/28.12.2022;
  2. Nota de fundamentare ARSACIS nr. 1400/23.12.2022 privind modificarea și completarea Actului Constitutiv și Statutului ARSACIS revizuite 2021, prin Act Adițional nr. 1;

  3. Nota de control ANRSC înregistrată la ARSACIS sub nr. 1201/03.11.2022;

  4. referatul de aprobare al domnului primar Mirică Dodan înregistrat sub nr.  207 CL din 29.12.2022;

  5. Proiectul de hotărâre nr. 94 din 29.12.2022 inițiat de d-l primar Mirică Dodan;

  6. raportul de specialitate al  consilierului juridic din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Costuleni , înregistrat sub nr. 208 CL din 29.12.2022;

  7. avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Costuleni ; 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei costuleni

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă schimbarea tipului de gestiune din gestiune delegată în gestiune directă și modificarea art. V ”Voința de asociere/scopul Asociației”, alin. (2) din Actul Constitutiv ARSACIS revizuit 2021, care va avea următorul cuprins:

Art. V ”Voința de asociere/scopul Asociației”, alin. (2): „Forma de gestiune a Serviciului va fi gestiunea directă, care se va realiza, în baza unui contract de delegare a gestiunii, atribuit direct, conform prevederilor art. 28 alin.(2) litera b) și alin. (21) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unui operator regional, astfel cum este acesta definit de Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al cărui capital social va fi deținut integral de unități administrativ-teritoriale membre ale Asociației.”

Art.2.  Se aprobă schimbarea tipului de gestiune din gestiune delegată în gestiune directă și modificarea art. 4 alin. (3) din Statutul ARSACIS revizuit 2021, care va avea următorul cuprins:

Art. 4 alin. (3):  Modalitatea de gestiune a Serviciului va fi gestiunea directă, care se va realiza în baza unui contract de delegare a gestiunii (denumit în continuare contractul de delegare) atribuit direct, conform prevederilor art. 28 alin.(2) litera b) și alin. (21) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 241/2006, a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unui operator regional, astfel cum este acesta definit de Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al cărui capital social va fi deţinut integral de unităţi administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei (denumit în continuare operatorul).

Art.3  Se aprobă modificarea Art. 5 alin. (1) lit. a) din Statutul ARSACIS revizuit 2021, care va avea următorul cuprins: 

Art. 5 alin. (1):  Obiectivele Asociaţiei sunt următoarele: 

a)  să încheie contractul de delegare cu operatorul, prevăzut la art. 17 alin. (2) lit. a) din prezentul statut, în numele şi pe seama asociaţilor, care vor avea împreună calitatea de delegatar, conform art. 28 alin. (21din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

Art.4. Se aprobă modificarea și completarea Art. 16 alin. (3) din Statutul ARSACIS revizuit 2021, prin adaugarea de noi atribuții la literele g)-m), astfel Art. 16 alin. (3)  va avea următorul cuprins:

            Art. 16 alin. (3): Atribuţiile Adunării Generale a Asociaţiei cu privire la exercitarea mandatului acordat de asociaţi, conform art. 5 alin. (2), sunt:

a) aprobarea strategiei de dezvoltare, a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de utilităţi publice existente, a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme, precum şi a programelor de protecţie a mediului, elaborate şi prezentate de Consiliul Director al Asociaţiei, conform art. 23 alin. (3) lit. a); 

 b) aprobarea măsurilor propuse în rapoartele de monitorizare a executării contractului de delegare, elaborate şi prezentate de Consiliul Director, conform art. 23 alin. (3) lit. f); 

c) aprobarea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii arii a Serviciului prevăzute în contractul de delegare; 

 d) aprobarea stabilirii, ajustării şi modificării preţurilor şi tarifelor propuse de operator de la data la care asociaţii hotărăsc trecerea la un sistem de tarif unic. 

e) adoptarea de hotărâri privind aplicarea măsurilor corective şi a penalităţilor prevăzute de contractul de delegare în situaţia în care operatorul nu respectă nivelul indicatorilor de performanţă; 

f) aprobarea caietului de sarcini şi a regulamentului Serviciului, consolidat şi armonizat pentru întreaga arie a Serviciului, elaborate şi prezentate de Consiliul Director conform art. 23 alin. (3) lit. b). 

 g) aprobarea stabilirii prețului/ tarifului unic inițial aferent strategiei de tarifare, care se fundamentează în conformitate cu Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, aprobată prin H.G. nr. 677/2017, cu modificările și completările ulterioare;

 h) elaborarea, aprobarea și actualizarea ori de câte ori este necesar a strategiei de tarifare aferentă analizei cost-beneficiu pentru proiectele de investiții în infrastructura de apă, în conformitate cu metodologia aprobată prin Hotărâre a Guvernului;

i) aprobarea cotei pierderilor de apă în întreaga arie de operare a operatorului regional;

 j) aprobarea planului de afaceri elaborat de operatorul regional;

k) aprobarea strategiei de tarifare aferentă planului de afaceri, pe baza avizului conform emis de A.N.R.S.C., în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.;

l) orice alte atribuții prevăzute de lege (pentru exercitarea de către ADI a unor noi atribuții ori de câte ori survin modificări legislative, fără a fi obligatorie modificarea statutului);

m) de îndată ce asociaţii vor hotărî trecerea la un sistem de tarif unic în cadrul contractului de delegare, Asociaţia va avea atribuţia de a aproba stabilirea, ajustarea şi modificarea prețului/tarif unic, în numele şi pe seama acestora, conform competențelor conferite de legea specială.

Art.5.  Se aprobă completarea Art. 21 din Statutul ARSACIS revizuit 2021, prin introducerea după alin. (1) a unui nou alineat, alin. (1^1), astfel Art. 21 va avea următorul cuprins:

Art. 21.

(1) Hotărârile Adunării Generale luate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. i)-j) şi art. 16 alin. (3) lit. a), c), d) şi f) nu pot fi votate de reprezentanţii asociaţilor în Adunarea Generală a Asociaţiei decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorităţii deliberative a asociatului al cărui reprezentant este. 

(1^1) În situaţia în care autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale nu se pronunţă asupra hotărârilor privind acordarea mandatelor speciale în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, se prezumă că unităţile administrativ-teritoriale au acceptat tacit delegarea atribuţiilor lor conform prevederilor art. 10 alin.(5^1) din Legea 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

(2) Hotărârile luate de Adunarea Generală a Asociaţiei trebuie aduse la cunoştinţa asociaţilor în termen de cel mult 5 (cinci) zile calendaristice de la data ședinței. De asemenea, Asociaţia este obligată să publice toate hotărârile Adunării Generale pe propria pagină de internet sau pe pagina de internet a consiliului judeţean. 

(3) Asociatul care se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaţiei, dintre cele luate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (3) din prezentul statut, poate iniţia acţiune în justiţie, conform prevederilor legale în vigoare. 

(4) Adunarea Generală a Asociaţiei poate delega Consiliului Director, prin hotărâre adoptată în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute la art. 20 alin. (3), atribuţia privind aprobarea schimbării sediului Asociaţiei.

 Art.6. Se aprobă Actul Adițional nr. 1 la Actul Constitutiv al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, revizuit 2021, ce conține modificările cuprinse la Art. 1 din prezenta hotărâre.

Art.7.  Se aprobă Actul Adițional nr. 1 la Statutul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS revizuit 2021, ce conține modificările cuprinse la Art. 2-5 din prezenta hotărâre.

Art.8. Se acordă mandat special reprezentantului comunei Costuleni  pentru ca în numele și pe seama  comunei Costuleni , membru asociat în cadrul Asociației Regionale a Serviciilor Apă Canal Iași – ARSACIS, să aprobe în Adunarea Generală a ARSACIS Actul Adițional nr. 1 la Actul Constitutiv, respectiv Actul Adițional nr. 1 la Statutul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, revizuite 2021.

Art.9.  Se acordă mandat special Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, cu sediul în Iași, Str. Mihai Costăchescu, nr. 6 (clădire administrativă nr.3), înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Iași cu nr. 84/A/07.07.2005, al cărei membru este comuna Costuleni , să semneze prin reprezentantul său legal, Președintele Asociației – dl. Alexe Costel, în numele și pe seama comunei Costuleni , Actul Adițional nr. 1 la Actul Constitutiv revizuit 2021 și Actul Adițional nr. 1 la  Statutul revizuit 2021 al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS.

Art.10.  Actul Adițional nr. 1 la Actul Constitutiv revizuit 2021 și Actul Adițional nr. 1 la  Statutul revizuit 2021 constitutie Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre și fac parte integrantă din aceasta.

Art.11.  Secretarul general al  comunei Costuleni va comunica copii după prezenta hotărâre Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, societății APAVITAL S.A. și Instituției Prefectului Județului Iași.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI COSTULENI

Mirică DODAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COSTULENI

Loredana-Manuela ANCHIDIM

Rezultate voturi