Anexă la HCL nr. 80 din 27.10.2022
Regulament de organizare și funcționare al activității de voluntariat din cadrul Primăriei comunei Cotești și al serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al comunei Cotești, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat
Art. 1
(1) Prezentul regulament reglementează participarea persoanelor fizice la activitățile de
voluntariat desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de Primăria
comunei Cotești și de serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al comunei Cotești.
(2) Voluntariatul este un factor important în crearea unei piețe europene competitive a muncii și, totodată, în dezvoltarea educației și formării profesionale, precum și pentru creșterea solidarității sociale.
Art. 2. Preambul
(1) Autoritatea publică locală recunoaște valoarea socială a activităților de voluntariat ca expresie a cetățeniei active, a solidarității și responsabilității sociale, precum și valoarea profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a persoanelor care desfășoară aceste activități.
(2) Autoritatea publică locală susține dezvoltarea mișcării de voluntariat la nivel local, național și internațional, cu respectarea independenței și diversității acesteia, în scopul îndeplinirii sale
artistice și culturale, sportive și recreative, educaționale, științifice, de cercetare, de tineret, de
reprezentare, de mediu, de sănătate, sociale, de solidaritate, de dezvoltare comunitară, de ajutor
umanitar, civic și filantropic și altele asemenea.
(3) Autoritatea publică locală sprijină dezvoltarea voluntariatului prin toate instituțiile sale care
activează în domenii în care se desfășoară activități de voluntariat potrivit legii.
Art. 3 - În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele
semnificații:
a) voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remuneraţie, individual sau în grup;
b) activitatea de interes public reprezintă activitatea desfăşurată în domenii precum: arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială;
c) organizaţia - gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, ori întreprinderea socială sau întreprinderea socială de inserţie, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat;
d) contractul de voluntariat reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia - gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului;
e) voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislaţiei în domeniul muncii şi desfăşoară activităţi de voluntariat;
f) beneficiarul activităţii de voluntariat este persoana fizică, alta decât soţul/soţia şi copiii, sau persoana juridică în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat;
g) coordonatorul voluntarilor este voluntarul sau angajatul organizaţiei - gazdă, care îndeplineşte sarcinile legate de coordonarea şi administrarea activităţii voluntarilor.
Art. 4. Principiile fundamentale ale regulamentului
a) participarea ca voluntar, activitate de interes public, neremunerată și bazată pe o
decizie liber consimțită a voluntarului;
b) implicarea activă a voluntarului în viața comunității;
c) desfășurarea voluntariatului cu excluderea remunerației din partea beneficiarului
activității;
d) participarea persoanelor la activitățile de voluntariat, pe baza egalității de șanse și de
tratament, fără discriminări;
e) activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită;
f) caracterul de interes public al activității de voluntariat.
Art. 5. Rolul autorităților publice locale
• Autoritățile administrației publice locale sprijină derularea activităților de voluntariat prin
includerea în strategiile de dezvoltare locală sau națională a unor capitole distincte despre
rolul voluntariatului ca resursă de dezvoltare a bunăstării sociale, și nu ca modalitate de
reducere a cheltuielilor, precum și modul de sprijinire a voluntariatului pentru atingerea
priorităților locale sau naționale.
(2) Autoritățile administrației publice locale susțin voluntariatul ca metodă recunoscută prin care cetățenii pot participa activ la activități de voluntariat în comunitățile lor, metodă ce le permite acestora să abordeze probleme legate de acțiuni umanitare, mediu înconjurător, probleme sociale, și altele asemenea.
(3) Autoritățile administrației publice locale se întâlnesc anual cu reprezentanții legali ai
organizației-gazdă, pe raza unităților administrativ-teritoriale pe care le conduc, în vederea
organizării unei cooperări efective în activitățile de interes public desfășurate de către voluntari,
precum și în vederea promovării, la nivel local, a acestor activități, a rezultatelor și impactului
social survenit.
(4) Autoritățile administrației publice locale promovează și susțin organizarea de evenimente cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului, în data de 5 decembrie a fiecărui an.
Art. 6. – Desfășurarea activității de voluntariat
(1) Activitatea de voluntariat se desfășoară în urma unei cereri din partea organizației-gazdă,
prin care aceasta își manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari. Organizația-gazdă
are posibilitatea de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar, în condițiile
prevăzute în statutul acesteia, în funcție de tipul de activitate desfășurată, și cu respectarea
art. 4 lit. c).
(2) Cererea emisă de organizația-gazdă persoană juridică de drept public, prin care este
manifestată disponibilitatea de a colabora cu voluntari, se realizează printr-un anunț public.
(3) Persoanele interesate vor depune la Registratura Primăriei comunei Cotești sau pe
adresa de e-mail indicată în anunțul public o cerere tip (conform anexei nr. 1). În cazul
minorilor cu capacitate de muncă dobândită, conform legislației muncii în vigoare,
reprezentantul legal va completa și semna și declarația din anexa nr.1a la cererea tip.
(4) Compartimentul juridic, resurse umane, stare civila, contracte si managementul proiectelor, Monitorul Oficial Local. centralizează cererile pentru
activități de voluntariat.
(5) Organizația-gazdă oferă instruire inițială cu privire la:
a) structura, misiunea și activitățile organizației-gazdă;
b) drepturile și responsabilitățile voluntarului;
c) regulamentele interne care reglementează implicarea voluntarului.
(6) Organizația-gazdă poate oferi voluntarilor, în condițiile legislației din domeniul educației
și formării profesionale, cursuri de instruire, formare și pregătire profesională în domeniul în
care aceasta activează.
(7) Este interzis, sub sancțiunea anulabilității, să se încheie contract de voluntariat în scopul
de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de
prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestațiilor
respective.
(8) Activitatea de voluntariat se consideră experiență profesională și/sau în specialitate, în
funcție de tipul activității, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
(9) Pe durata perioadei activității de voluntariat, precum și la încheierea activității de
voluntariat, organizația-gazdă, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de voluntariat
(conform anexei nr. 5) la care este anexat un raport de activitate. Acestea se întocmesc în
limba română dacă au fost emise pe teritoriul României.
Art. 7 Certificatul de voluntariat
(1) Certificatul de voluntariat va conține următoarele elemente:
a) datele de identificare ale organizației-gazdă care emite certificatul;
b) numărul de înregistrare și data emiterii certificatului;
c) numărul de înregistrare și data contractului de voluntariat;
d) numele, prenumele și datele de identificare ale voluntarului;
e) perioada și numărul de ore de voluntariat;
f) numele și prenumele coordonatorului voluntarilor;
g) numele și prenumele reprezentantului legal al organizației gazdă;
h) mențiunea "Voluntarul și organizația emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea
datelor și informațiilor cuprinse în acest certificat".
(2) Raportul de activitate va conține următoarele elemente:
a) activitățile de voluntariat prestate;
b) atribuțiile asumate;
c) aptitudinile dobândite.
Art. 8. Contractul de voluntariat
(1) Voluntariatul se desfășoară pe baza unui contract (conform anexei nr. 2) încheiat în formă
scrisă, în limba română, între voluntar și organizația-gazdă. Obligația de încheiere a contractului de voluntariat în formă scrisă revine organizației-gazdă. Forma scrisă este obligatorie pentru
încheierea valabilă a contractului.
(2) În cazul încheierii contractului de voluntariat cu un cetățean străin, organizația gazdă poate
să-i pună acestuia la dispoziție un interpret.
(3) Organizația-gazdă este obligată ca, anterior începerii activității de voluntariat, să înmâneze
voluntarului un exemplar din contractul de voluntariat.
(4) Anterior începerii activității, contractul de voluntariat se înregistrează în registrul de evidență a voluntarilor ținut de organizația-gazdă (Compartiment juridic, resurse umane, stare civila, contracte si managementul proiectelor, Monitorul Oficial Local.).
(5) Contractul de voluntariat este însoțit obligatoriu de fișa de voluntariat și fișa de protecție a
voluntarului.
(6) Contractul de voluntariat trebuie să conțină următoarele clauze:
a) datele de identificare ale părților contractante;
b) descrierea activităților pe care urmează să le presteze voluntarul;
c) timpul și perioada de desfășurare a activității de voluntariat;
d) drepturile și obligațiile părților;
e) stabilirea cerințelor profesionale, a abilităților sociale, intereselor de dezvoltare, a celor
de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau alte documente;
f) condițiile de reziliere a contractului.
g) condițiile de prelungire, cu acordul părților
(7) Contractul de voluntariat încetează în următoarele condiții:
a) la expirarea termenului stabilit în contract, respectiv la data la care prestațiile care fac
obiectul contractului au fost executate;
b) de comun acord;
c) când organizația-gazdă își încetează activitatea;
d) prin denunțare unilaterală, în condițiile Art. 16
e) în caz de reziliere a contractului.
(8) Fișa de voluntariat (conform anexei nr. A la contract) conține descrierea în detaliu a tipurilor de activități pe care organizația-gazdă și voluntarul au convenit că acesta din urmă le va desfășura pe parcursul contractului de voluntariat.
(9) Fișa de protecție a voluntarului conține instrucțiuni cu privire la desfășurarea activității
acestuia, cu respectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru activități ce ies din domeniul de acoperire al fișei de protecție a voluntarului, organizatorii activității vor apela la inspectoratele teritoriale de muncă ce vor pune la dispoziția acestora instrucțiuni de securitate a muncii specifice activității respective. Secretarul general al UAT Comuna Cotești și compartimentele în care activează voluntarul, răspund de instuirea voluntarilor în ceea ce privește Securitatea și Sănătatea în muncă.
(10) Organizația-gazdă este obligată să țină evidența voluntarilor, a duratei și a tipului
activităților desfășurate și evaluării voluntarilor, pe baza criteriilor stabilite în regulamentul
intern.
Art. 9. Drepturile, obligațiile și răspunderea voluntarului
(1) Contractul de voluntariat trebuie să conțină minimum următoarele drepturi ale voluntarului:
a) dreptul de a desfășura activitatea de voluntariat în concordanță cu capacitatea și
disponibilitatea acestuia;
b) dreptul de a solicita organizației-gazdă eliberarea certificatului de voluntariat însoțit de
raportul de activitate;
c) dreptul la confidențialitate și protecția datelor personale;
d) dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea de voluntariat.
(2) Contractul de voluntariat trebuie să conțină următoarele obligații ale voluntarului:
a) obligația de a presta o activitate de interes public, fără remunerație;
b) obligația unei conduite complementare cu obiectivele generale ale voluntariatului -
îmbunătățirea calității vieții și reducerea sărăciei, dezvoltare sustenabilă, sănătate,
prevenirea și gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea socială și, totodată, lupta
împotriva excluderii sociale și discriminarea;
c) obligația voluntarului de a îndeplini sarcinile prevăzute în fișa de voluntariat, precum
și respectarea instrucțiunilor stipulate în fișa de protecție a voluntarului;
d) obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor la care are acces în cadrul
activității de voluntariat, pe perioada desfășurării contractului de voluntariat și pe o
perioada de 2 ani după încetarea acestuia;
e) obligația de a anunța indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de voluntariat
în care este implicat.
(3) Răspunderea voluntarului în astfel de situații se angajează potrivit regulilor stabilite în
legislația în vigoare și în regulamentele interne ale organizației-gazdă.
a) voluntarul este obligat să respecte programul de activitate stabilit. Absența
nemotivată de la program se va solda cu avertisment scris (întocmit de șeful de
direcția/serviciu/birou/compatimentul în subordinea căruia se află voluntarul);
b) însumarea a două avertismente scrise, duc la excluderea din activitatea de voluntariat;
c) pe perioada desfășurării activității, în cadrul voluntariatului respectiv, voluntarul se va
supune regulilor de activitate specifice compartimentulu/biroului/serviciului/direcției
și va fi responsabil în mod direct de activitățile pe care le desfășoară;
d) cuantificarea avtivității desfășurate de un voluntar se măsoară în ore de voluntariat.
Orele efectuate ca voluntariat se vor evidenția în fișa de prezență zilnică, conform
anexei nr. 3
e) voluntarul, pe baza programului de desfășurare a activității stabilit, va semna zilnic
fișa de prezență la sosire și plecare, urmând ca în baza acestei fișe, la sfârșitul
lunii/perioadei de voluntariat să se centralizeze orele efectuate ca voluntar.
Art. 10. Drepturile și obligațiile organizației-gazdă
(1) Contractul de voluntariat trebuie să conțină următoarele drepturi ale organizației-gazdă:
a) dreptul de a stabili organizarea și funcționarea activității de voluntariat;
b) dreptul de a iniția conținutul fișei de voluntariat, pe care o adaptează la solicitarea și
pregătirea voluntarului, precum și la tipul de activități de voluntariat desfășurate de către
organizațiagazdă;
c) dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fișei de voluntariat
prin coordonatorul de voluntari;
d) dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite în contractul
de voluntariat, fișa de voluntariat și/sau în fișa de protecție a voluntarului.
(2) Contractul de voluntariat trebuie să conțină următoarele obligații ale organizației-gazdă:
a) obligația de a asigura desfășurarea activităților sub conducerea unui coordonator de
voluntari, cu respectarea condițiilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, în
funcție de natura și de caracteristicile activității respective;
b) posibilitatea de a suporta cheltuielile de hrană, cazare și transport pentru voluntar în
desfășurarea activității sale de voluntariat;
c) posibilitatea de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea activității de
voluntariat, cu excepția celor aferente muncii prestate de către voluntar.
(2) La solicitarea voluntarului, organizația-gazdă poate încheia contract de asigurare împotriva
riscurilor de accident și de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activității, în funcție de complexitatea activității la care participă acesta.
Art. 11.
În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează coordonatorului. În situația în care, prin desfășurarea activităților de voluntariat, se cauzează prejudicii unor terțe persoane, organizația-gazdă va răspunde solidar cu voluntarul, în condițiile legii sau ale contractului de voluntariat, dacă acestea nu au fost determinate de culpa exclusivă a voluntarului.
Art. 12. Executarea obligațiilor contractuale ce revin voluntarului NU se poate face prin
reprezentare.
Art. 13.
Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 14.
Dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voința părților, o situație de natură să îngreuneze executarea obligațiilor ce revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situația face imposibilă executarea contractului, acesta încetează de plin drept.
Art. 15.
(1) Negocierea sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a uneia dintre părți, în condițiile stabilite prin contractul de voluntariat.
(2) La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor de voluntariat părțile sunt egale și libere.
Art. 16.
Denunțarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc la inițiativa oricăreia dintre părți, care se comunică și se motivează în scris. Condițiile denunțării se stabilesc prin contractul de
voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15 zile.
Art 17.
(1) Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de
voluntariat se soluționează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere, iar, în caz de
nesoluționare, de către instanțele civile.
(2) Acțiunile izvorâte din contractul de voluntariat sunt scutite de taxă de timbru.
Art 18. Domenii de activitate
Activitatea de voluntariat în cadrul Primăriei comunei Cotești și din cadrul serviciilor
publice de interes local subordonate Consiliului Local al comunei Cotești se poate desfășura pe următoarele domenii de activitate fără a se limita la acestea.
(1) Domeniul protecției mediului și igienizare
a. Activități de igienizare și întreținere a spațiilor din domeniul public
b. Activități de amenajare și întreținere a spațiilor verzi din domeniul public
c. Activități de colectare a deșeurilor din spațiile domeniului public și din
împrejurimile de interes turistic ale comunei Cotești
d. Campanii de plantare arbori și arbuști
e. Valorificarea terenurilor deteriorate și redarea acestora ca zone verzi / parcuri
(2) Domeniul turism, cultură
a. Activități de organizare, îndrumare, consultanță și marketing în zonele de interes
turistic ale comunei Cotești, promovare turistică, (distribuire pliante,
materiale informative etc)
b. Activități de organizare a evenimentelor cultural-sportive organizate în comuna Cotești
c. Activități de birotică și secretariat, conexe organizării evenimentelor culturale
d. Activități de identificare a zonelor în care traseul turistic/cultural necesită
intervenții din partea primăriei (acces, infrastructură, patrimoniu, degradări etc)
(3) Domeniul social
a. Ajutorarea persoanelor vulnerabile (vârstnici și persoane cu dezabilități) prin
acțiuni de socializare
b. Organizarea de activități recreative adresate persoanelor vulnerabile (vârstnici
singuri, copii și tineri din centrele sociale, persoane cu dizabilități, etc.)
c. Ajutorarea persoanelor vârstnice, prin acțiuni de aprovizionare cu produse de
consum
d. Activități de colectare a ajutoarelor oferite de populația comunei pentru
familiile nevoiașe
(4) Domeniu sport
a. Organizarea evenimentelor sportive în comuna Cotești
b. Activități de promovare a evenimentelor sportive
(5) Domeniul tehnic (administrare căi publice, iluminat public)
a. Verificarea stării drumurilor publice (gropi, uzură)
b. Verificarea stării trotuarelor
c. Verificarea iluminatului public stradal
(6) Domeniul atragerii de finanțări nerambursabile, donații, sponsorizări,
responsabilitate socială corporativă și mecenat
a. Participare activă în dezvoltarea parteneriatelor la nivel local, național și
internațional, utile comunității locale
b. Scriere și implementare de proiecte cu finanțări nerambursabile
c. Identificare surse de finanțare care ar putea susține proiectele de dezvoltare ale
comunității locale
d. Identificare de programe de responsabilitate socială corporativă la nivelul actorilor
economici care ar putea susține proiectele comunei
e. Implicare în implementarea proiectelor comunei susținute prin fonduri
nerambursabile, donații, sponsorizări, responsabilitate socială corporativă sau
activități de mecenat
(7) Alte domenii
Art. 19. Selectia voluntarilor
(1) Selecția și recrutarea voluntarilor se va face de către compartimentul/biroul/ serviciul/direcția primăriei comunei Cotești care a lansat un apel de selecție voluntari, împreună cu persoana desemnată din cadrul Compartimentului juridic, resurse umane, stare civila, contracte si managementul proiectelor, Monitorul Oficial Local, care constă într-un interviu, având la bază cererea scrisă a acestora și verificarea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:
a. Are vârsta legală de 16 ani
b. Are capacitatea deplină de exercițiu
c. Cunoaște limba română scris și vorbit
d. Are o stare de sănătate corespunzătoare activităților de voluntariat propuse de
organizația-gazdă, probată prin certificat medical sau alte document
e. Nu a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, contra
statului sau contra autorităților, cu excepția situației în care a intervenit
reabilitarea, dovedit prin cazier judiciar (obținerea lui nu implică niciun cost
pentru voluntar și poate fi obținut la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului
Vrancea - Serviciul Cazier Judiciar Statistică și Evidențe Operative);
f. Nu a desfășurat activitate de poliție politică, așa cum este definită prin lege
(Declarație pe proprie răspundere)
g. Domiciliul în unitatea administrativ-teritorială Coteștisau reședință;
(2) La concursurile organizate pentru ocuparea posturilor de voluntar, dacă doi sau mai mulți
candidați obțin punctaje egale, autoritățile și instituțiile publice și angajatorii persoane
fizice sau juridice pot acorda punctaj suplimentar candidaților care prezintă unul sau mai
multe certificate de voluntariat obținute din activități de voluntariat, eliberate în condițiile
prevăzute de legea 78/2014, în situația în care acestea constituie criterii de selecție.
Art. 20. Dispozitii finale
(1) Dispozițiile prezentului regulament nu se aplică personalului din cadrul serviciilor de
urgență voluntare constituite conform legii, precum și persoanelor cărora le sunt
aplicabile dispozițiile legale privitoare la prestarea serviciului militar pe bază de
voluntariat.
(2) Coordonarea activității de voluntariat se va face de către coordonatorul de voluntar,
desemnat la nivelul Compartimentului juridic, resurse umane, stare civila, contracte si managementul proiectelor, Monitorul Oficial Local.
(3) La finalul perioadei de voluntariat, șefii de servicii/birouri/compartimente în subordinea
cărora activează voluntarul întocmește o scurtă descriere (activitățile de voluntariat
prestate; atribuțiile asumate; aptitudinile dobândite) și va aprecia activitatea voluntarului
printr-un calificativ (slab, satisfăcător, bun, foarte bun), conform anexei nr. 4 – fișa de
evaluare.
Anexa nr. 1 la Regulament voluntariat Cotești
Nr. ___________/__________________
Către
PRIMĂRIA COMUNEI COTEȘTI
Subsemnatul/a*__________________________________,domiciliat/ă
în_____________________________________________,vârsta______,ocupația/profesia_____
__ ________________________,telefon_______________, e-mail
____________________, disponibilitate:
- Zilnic, intre ora ______ și _______
- Ocazional _______________
- Perioada ____________________
prin prezenta solicit aprobarea efectuării activității de voluntariat în domeniul
_____________________________________________ din cadrul Primăriei comunei Cotești.
Motivele pentru care solicit participarea la activitățile de voluntariat sunt
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Abilitățile mele pentru prestarea activităților din domeniul mai sus indicat sunt
___________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
Declar că am luat la cunoștință prevederile Legii nr.78/2014 a voluntariatului și ale
HCLCC nr._________privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al activității de voluntariat din cadrul Primăriei comunei Cotești și al serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al comunei Cotești, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.
Anexez:
- Copie act de identitate
- Certificat/adeverință medicală
- CV
- Altele (copie acte de studii, recomandări etc.) specificați:
_____________________________________________________________________
Data: ____________ solicitant
_________________
*În cazul minorilor care au dobândit capacitate de muncă potrivit legislației din România,
reprezentantul legal va și acordul său (conform modelului anexat).
Anexa nr. 1a la Cererea pentru activități de voluntariat Cotești
ACORDUL PĂRINTELUI SAU AL REPREZENTANTULUI LEGAL
ÎN CAZUL VOLUNTARILOR SUB 18 ANI
Subsemnatul/a _____________________________ posesor al BI/CI _____________
seria______ nr. ____________ CNP __________________ domiciliat/ă în Str.
________________________Nr. ______ Bl. _____ Sc. ____ Et. ____ Apt. _____
Localitatea ______________ Județul ___________ Cod poștal _________ Telefon fix:
(includeți prefixul) ______________, Mobil _________________________, E-mail
_________________, în calitate de părinte reprezentant legal al minorului ______________
_______________________ sunt de acord ca acesta să fie înscris ca voluntar în baza de date
gestionată de Primăria Comunei Coteștiși să beneficieze de serviciile oferite de acesta.
Menționez că am luat la cunoștință prevederile legii 78/2014, Legea voluntariatului și ale HCL nr.__/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al activității de voluntariat din cadrul Primăriei comunei Cotești și al serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al comunei Cotești, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.
Data: Semnătura:
___________________ ______________________