Având în vedere referatul de aprobare al primarului comunei Cotești, în calitatea sa de inițiator;
- având în vedere raportul întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
- având în vedere avizul favorabil dat la proiectul de hotarare de comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Cotești;
- în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările şi completările ulterioare;
- ținând cont de prevederile art. 90 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 265/2006 ;
- în conformitate cu prevederilor art.2 alin. (2), art.7 alin.(3), art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
- ținând cont de prevederile Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
- ţinând cont de prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
In temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. i), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
HOTĂRĂŞTE :
Art. 1 Stabilește obligaţiile şi răspunderile instituţiilor publice, ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice precum şi ale cetăţenilor și sancțiunile care se aplică pentru faptele ce constituie contravenții în domeniul bunei gospodăriri a comunei Cotești, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărârii își încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local al comunei Cotești nr. 43 din 19.06.2019.
Art. 3 Constatarea și sancționarea contravențiilor se vor face de către primarul comunei Cotești, județul Vrancea și de către persoanele împuternicite prin dispoziția primarului.
Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Cotești și persoanele împuternicite prin dispoziție.
Art.5 Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică și se comunică prin grija secretarului general al UAT comuna Coteşti: Primarului comunei Cotești, Institutiei Prefectului județul Vrancea, precum și persoanelor interesate.