Art. 1. Se însușește Raportului de Evaluare având ca obiect stabilirea valorii juste a bunurilor aflate în domeniul public și privat al Comunei Crevedia pe anul 2021, întocmit de către evaluatorul autorizat ANEVAR, respectiv SC MARCOS EVAL 2005 SRL.
Art. 2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3. Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se obligă primarul comunei Crevedia prin intermediul aparatului de specialitate.
Art. 4. În conformitate cu prevederile art. 252 alin. (1) lit. c), ale art. 255 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborat cu cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prezenta hotărâre se înaintează Prefectului județului Dâmbovița pentru exercitarea controlului de legalitate.
Art. 5. Transparența și comunicarea către autoritățile, instituțiile publice și persoanele interesate a prezentei hotărâri se realizează, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale, în termenul prevăzut de lege, și se publică, pentru informare, în format electronic şi în Monitorul oficial local al Comunei Crevedia, județul Dâmbovița.