Art. 1. Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”, in valoare totala de 1,724,861.831 lei, fără TVA (prețuri curente), reprezentând 348,823.376 euro, fără TVA (preturi curente), precum și indicatorii tehnico-economici ai proiectului, potrivit Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Studiul de Fezabilitate se anexează prezentei in format electronic.
Art. 2. Se aprobă valoarea investițiilor aferente Unității Administrativ Teritoriale – Comunei Crivăț, în valoare totală de 684.133 lei, fără TVA (prețuri curente), respectiv 138.354 euro, fără TVA (preturi curente), reprezentând cheltuieli eligibile din valoarea totală a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020, potrivit Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Finanțarea obiectivelor de investiții se asigură prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 din: Fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene (Fondul de Coeziune), Bugetul de stat, Bugetele locale și din fondurile proprii ale operatorului sau împrumuturi de la Instituţii Financiare Internaționale sau Bănci comerciale.
Art. 4. Obiectivele de investiții prevăzute la art. 2 vor fi amplasate pe terenuri care se află în domeniul public al Comunei Crivăț. Aceste terenuri sunt disponibile exclusiv pentru realizarea obiectivelor propuse în proiect.
Art. 5. Cu punerea în aplicare şi aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește Primarul Comunei Crivăț prin serviciile de specialitate şi societatea ECOAQUA S.A. Călărași.
Art. 6. Secretarul Comunei Crivăț va asigura aducerea la cunoștință publică a prevederilor prezentei hotărâri şi comunicarea acesteia Primarului Comunei Crivăț, serviciilor de specialitate în vederea aducerii la îndeplinire, Societatii ECOAQUA SA Calarasi, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECOAQUA” şi Instituției Prefectului Județului Calarasi.