Art. 1 - Se alege ca președinte de ședință doamnul consilier local, Grăniceru Alexandru, care va conduce lucrările ședințelor consiliului local al comunei Crucea în perioada iulie 2023 - septembrie 2023.
Art. 2 - Președintele de ședință îndeplinește atribuții prevăzute de lege, de Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului ocal sau alte însărcinări date de către Consiliul Local.
Art. 3 - În cazul lipsei preşedintelui ales la una din şedinţele organizate pe perioada mandatului, se va proceda la alegerea unui preşedinte de şedinţă numai pentru şedinţa respectivă, fără a se întrerupe mandatul de trei luni.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Crucea, Instituției Prefectului Județul Constanța, persoanei prevăzută la art. 1 și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic.