Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 73 / 29.08.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat pentru implementarea Proiectului EMERGE Romania - EMpowering Communities for EneRGy Transition towards Carbon NEutrality in Romania

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport contabilitate, taxe și impozite, achiziții publice, registru rol

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Crucea

Comuna Crucea

Proiect de hotărâre

Nr. 73 din 29.08.2024

privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat pentru implementarea Proiectului EMERGE Romania - EMpowering Communities for EneRGy Transition towards Carbon NEutrality in Romania

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin.(2), art.120 alin.(1), art.121 alin.(1) și alin. (2) din Constituția Romaniei , republicată; 
  2. art. 3 și 4 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 ratificată prin Legea nr.199/1997;
  3.  art. 7 alin.(2) din Codul civil al Romaniei, adoptat prin Legea nr.287/2009 republicat cu modificarile si completarile ulterioare;
  4. art. 129 alin. 1 , alin. 2 lit. e din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , coroborate cu cele ale art. alin. 9 lit. a din același act normativ ;

Ținând cont de:

  1. scopul proiectului prin care se dorește  consolidarea cooperării și creșterea cunoașterii reciproce între partenerii din România și Norvegia prin dezvoltarea de modele standardizate și fezabile pentru întemeierea și accelerarea comunităților energetice,
  2. obiectivele generale și cele specifice ale parteneriatului, menționate în cuprinsul Acordului de parteneriat,
  3. prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Luând act de:

Referatul de aprobare – expunerea de motive nr.6375/.05.09.2024, întocmit(ă) de inițiatorul proiectului de hotărâre, Primarul Comunei Crucea, domnul Iulian TUDORACHE, prin care se propune aprobarea încheierii unui acord de parteneriat pentru implementarea Proiectului  EMERGE Romania - EMpowering Communities for EneRGy Transition towards Carbon NEutrality in Romania,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei crucea

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă încheierea unui Acord de parteneriat cu Academia de Studii Economice București, S.C Energy Advisor S,R.L, Universitatea Politehnică Timișoara, Municipiul Alba Iulia, Comuna Buteni și Smart Innovation Norway, pentru implementarea Proiectului ”EMERGE Romania - EMpowering Communities for EneRGy Transition towards Carbon NEutrality in Romania”, cu valoarea de 294,117.65 Euro.

Art. 2 - Pentru implementarea Proiectului ”EMERGE Romania - EMpowering Communities for EneRGy Transition towards Carbon NEutrality in Romania”, se aprobă asigurarea de la bugetul local a sumei de 1033, 56 Euro, reprezentând cheltuieli neeligibile. 

Art. 3 - Se împuternicește domnul Iulian TUDORACHE, Primarul unității administrativ-teritoriale Comuna Crucea, să semneze Acordul de parteneriat pentru implementarea Proiectului ”EMERGE Romania - EMpowering Communities for EneRGy Transition towards Carbon NEutrality in Romania”, având forma menționată în ANEXA nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri.

Art. 4 - Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Constanța, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5 - a)  Prezenta hotărâre se comunică Primarului Comunei Crucea, partenerilor din proiect, precum și Instituției Prefectului – Județul Constanța în vederea efectuării controlului legalității.

b)Publicitatea hotărârii se va asigura prin afișare la sediul Primăriei Comunei Crucea și pe pagina de internet www.primaria-crucea.ro .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CRUCEA

Iulian TUDORACHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CRUCEA

Reveicuța GURGU

Rezultate voturi