ANEXA NR. 1 la hotărârea nr. 14 din 29.01.2025

 

ANEXA NR. 1 LA P.H.NR. 14 /22.01.2025 

 PROCEDURA

Pentru acordarea ajutoarelor de urgenta

 

BENEFICIARI

             Pot fi beneficiarii ajutoarelor de urgenta  : 

            -familiile si persoanele care se afla in situatii de necesitate cauzate de calamitatile naturale, incendii si accidente, 

            -persoanele care necesita ingrijiri medicale costisitoare (in tara si/sau strainatate), efectuarea de investigații medicale, efectuarea de intervenții chirurgicale la spitalul județeansau clinici în țară sau străinătate, efectuarea unui tratament medical de specialitate;

            -procurarea de medicamente pe bază de rețete compensate sau a celor de valori mari, dispozitive medicale, dacă procurarea lor este imposibilă din motive obiective (epuizare fonduri farmacii, venituri insuficiente etc.) 

            -procurarea de lemne de foc pentru persoane vârstnice care nu sunt beneficiare de ajutor social și care nu primesc ajutor pentru încălzirea locuinței;

            -distribuirea materialelor la domiciliul persoanelor singure sau familiilor aflate în situație de risc social, ale căror locuințe sunt în stare avansată de degradare;

            -cazul persoanelor care nu realizează nici un fel de venit și care nu realizează nici un fel de venit și care nu sunt beneficiare de ajutor social pentru depășirea temporară a unei situații de imposibilitate finaciară obiectivă;

            -copiii minori care si-au pierdut parintii drept urmare a unor accidente, incendii sau calamitati naturale.

            Ajutorul financiar pentru cheltuielile de inmormantare se acordă:

 - În cazul decesului unei persoane din familia beneficiara de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, se acorda ajutor financiar pentru cheltuielile de inmormantare unei singure persoane, care poate fi, dupa caz, soțul/soția supravietuitor/e, copilului, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul in conditiile dreptului comun sau, in lipsa acestuia, persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile cu inmormantarea. 

- În cazul decesului unei persoane, alta decât cea beneficiară de venit minim de incluziune, ajutorul de înmormântare se acordă soțului/soției supraviețuitor/supraviețuitoare copilului, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul până la gradul I sau în lipsa acestuia, persoana care dovedește că a suportat cheltuielile cu înmormântarea care nu au nici o sursa de venit sau realizeaza un  venit net de 1.281 lei/ persoana.

 CONDITII DE ACORDARE A AJUTORULUI DE URGENTA

 Ajutorul de urgenta se poate acorda unei persoane sau familii numai o singura data pentru un an calendaristic;

Ajutorul de urgenta se poate acorda numai pentru persoanele care au domiciliul stabil in comuna Cumpana;

In cazul in care ajutorul de urgenta se acorda pentru o persoana, familia din care face parte persoana respective nu are dreptul la primirea unui alt ajutor de urgenta in decursul aceluiasi an calendaristic;

Pentru acordarea ajutorului de urgenta se vor intocmi anchete sociale de catre compartimentul de asistenta sociala din cadrul Primariei comunei Cumpana;

O persoana sau o familie poate primi ajutor de urgenta din bugetul local numai in situatia in care nu a primit sume de bani care pot fi asimilate ajutorului de urgenta din partea altor institutii ale statului.

 MODALITATEA DE ACORDARE A AJUTORULUI DE URGENTA

             Ajutorul de urgenta se acorda pe baza de dispozitie scrisa a primarului in urma analizarii cererilor depuse de catre solicitanti. La cereri, solicitantii vor anexa o declaratie pe proprie raspundere ca nu a mai primit alte ajutoare banesti din partea altor institutii ale statului pentru aceeasi situatie pentru care solicita acest ajutor primariei. Personalul din Compartimentul de Asistenta Sociala din cadrul Primariei comunei Cumpana va intocmi cate o ancheta sociala pentru fiecare caz in parte, in vederea stabilirii necesitatii si oportunitatii acordarii ajutorului de urgenta.

            In cazurile in care un grup de persoane solicita acordarea de ajutoare de urgenta, sumele acordate nu vor fie gale; acestea se vor stabili in functie de gravitatea situatiei pentru fiecare persoana in parte si se vor acorda cu precadere persoanelor cu venituri mici, care nu au alte posibilitati materiale.

            In cazul incendiilor sau calamitatilor naturale care afecteaza mai multe persoane, pentru stabilirea cuantumului ajutorului de urgenta se va constitui , prin dispozitie a primarului, o comisie pentru evaluarea pagubelor si sumele de bani vor fi distribuite in functie de pagubele suferite de catre fiecare solicitant. Ajutorul de urgenta nu se asimileaza unei prime de despagubire ( pentru despagubirea tuturor pagubelor pricinuite de calamitati naturale, incendii, s.a., persoanele interesate isi pot incheia contracte de asigurare a bunurilor ), cu reprezinta un ajutor acordat persoanelor in cazuri de extrema necessitate. Scopul ajutorului de urgenta este de a fi un sprijin temporar, in situatii de dificultate, pana la momentul in care solicitantul identifica alte surse de finantare pentru rezolvarea problemelor sale.

            Ajutorul de urgenta nu se acorda numai sub forma baneasca. In anumite situatii, ajutorul de urgenta se poate acorda in natura, prin plata unor cheltuieli de intretinere si incalzire a locuintei, distribuirea de materiale de constructii, distribuirea de haine, hrana si medicamente, etc.

            Persoanele care beneficiaza de ajutor de urgenta sub forma baneasca au obligatia cheltuirii sumelor de bani primite numai pentru destinatia pentru care au fost acordate si a justificarii acestora cu facturi, chitante si alte documente justificative.

  CONDITII DE ACORDARE A AJUTORULUI DE INMORMANTARE. DOCUMENTE

 - Cerere tip;

- Certificat de deces , in original si copie;

- Acte de identitate al solicitantului;

 - Acte de stare civila ale solicitantului din care sa rezulte relatia de rudenie cu decedatul sau, dupa caz, acte care atesta calitatea de mostenitor, titore, curator; 

Dovezi privind suportarea cheltuielilor cu inmormantare. 

Cererea şi actele doveditoare prevăzute la alin. (1) se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti unde familia din care a făcut parte persoana decedată sau, după caz, persoana singură decedată a beneficiat de venit minim de incluziune.

Ajutorul de inmormantare se poate acorda numai pentru persoanele care au domiciliul stabil in comuna Cumpana;

Persoanele care beneficiaza de ajutor de inmormantare sub forma baneasca au obligatia cheltuirii sumelor de bani primite numai pentru destinatia pentru care au fost acordate si a justificarii acestora cu facturi, chitante si alte documente justificative.