Art.1. - Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului comunei Dăeni, în vederea încadrării în numărul maxim de personal, în contextul punerii în aplicarea prevederilor O.U.G. nr.7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.
Art.2. - Se aprobă reorganizarea Compartimentului asistență socială, autoritate tutelară și sănătate, în două compartimente, după cum urmează:
a. Compartiment asistență socială, având o structură organizatorică în cadrul căreia se stabilește funcția publică specifică de asistent social clasa I, grad profesional practicant, care se echivalează cu funcția publică generală de inspector clasa I, grad profesional asistent, pentru îndeplinirea obligației prevăzute la alin.(3) al art. XVI din Legea nr. 100/2024 de a stabili funcțiile publice specifice de asistent social şi de a le echivala cu funcțiile publice generale, potrivit art. 125 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 292/2011, coroborat cu art.384 alin.(1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare - post ocupat.
b. Compartiment sănătate cu o structura organizatorică formată din 2 posturi, după cum urmează:
- 1 post de natură contractuală de asistent medical comunitar, grad profesional principal - ocupat;
- 1 post de natură contractuală de asistent medical comunitar, grad profesional debutant - ocupat.
Art.3. - Se aprobă redenumirea Compartimentului stare civilă și relații cu publicul în Compartiment stare civilă, resurse umane și relații cu publicul cu o structura organizatorică formată dintr-un post funcție publică de execuție de referent, grad profesional debutant - vacant.
Art. 4. - Se aprobă reorganizarea Compartimentului administrativ, personal de deservire care va avea o structură formată dintr-un post de natură contractuală de șofer - ocupat;
Art.5. - Se aprobă redenumirea Compartimentului deservire microbuz școlar în Compartiment învățământ, transport școlar, structură care are în componență un post de natură contractuală de șofer - vacant ( adăugat suplimentar potrivit pct.5 din Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2010).
Art.6. - Se aprobă desființarea Compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului structură care avea în componență un post de Arhitect șef.
Art.7. - Se aprobă redenumirea Compartimentului Achiziții publice în Compartiment achiziții publice și urbanism cu o structura organizatorică formată dintr-un post funcție publică de execuție de Consilier achiziții publice, grad profesional debutant - vacant.
Art.8. - Se aprobă redenumirea Compartimentului Situații de urgență și arhivă în Compartiment protecție civilă, PSI, cu o structură organizatorică în cadrul căreia se stabilește funcția publică specifică de execuție de Inspector protecție civilă conform art.13 alin.(5) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă și a Listei cuprinzând funcțiile publice - Anexa 5 punct II lit.B – funcții publice specifice de execuție, subcapitolul 22 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare – post ocupat.
Art.9. - Se aprobă reorganizarea Compartimentului implementare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile structură care are în componență patru posturi de natură contractuală - vacante (3 posturi adăugate potrivit pct. 4 și 1 post adăugat suplimentar potrivit pct.6 din Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010).
Art.10. - Se aprobă menținerea structurii organizatorice pentru restul compartimentelor care alcătuiesc aparatul de specialitate al Primarului comunei Dăeni.
Art.11.- Se aprobă organigrama aparatului de specialitate al Primarului comunei Dăeni, județul Tulcea conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.12. - Se aprobă statul de funcții cu încadrarea în numărul de personal pentru aparatul de specialitate al Primarului comunei Dăeni, județul Tulcea, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.13. - Se aprobă numirea în noile funcții publice sau contractuale a funcționarilor publici și angajaților contractuali, în compartimentele rezultate ca urmare a reorganizării, cu respectarea cazurilor și criteriilor prevăzute la art. 518 din Codul administrativ, respectiv ale Codului muncii și ale H.G. nr.1336/2022, în cazul angajaților contractuali.
Art.14. - Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului se va realiza până cel târziu la data de 01 iulie 2026.
Art.15. - Primarul comunei Dăeni precum și compartimentele de specialitate din cadrul aparatului primarului, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.16. - Prezenta hotărâre poate fi atacata cu respectarea termenelor și dispozițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.403 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.17. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Dăeni, Instituției Prefectului Județul Tulcea, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial al Comunei Dăeni, în format electronic, la pagina de internet www.comuna-daeni.ro, în subeticheta ,,HOTĂRÂRIILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.