Nr. 58 / 31.03.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind însuşirea raportului de evaluare a terenurilor concesionate în Zona Termal, proprietatea oraşului Deta, domeniul privat şi aprobarea vânzării prin negociere directă către actualii concesionari

Inițiator proiect

Petru ROMAN

Primarul orașului

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul local al orașului Deta

Orașul Deta

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 58 din 2020

privind însuşirea raportului de evaluare a terenurilor concesionate în Zona Termal, proprietatea oraşului Deta, domeniul privat şi aprobarea vânzării prin negociere directă către actualii concesionari

                 Consiliul local al oraşului Deta, Judeţul Timiş ;

              Având în vedere referatul nr. 2.317/2020 al Serviciului Urbanism, amenajarea teritoriului, autorizarea executării lucrărilor şi administrarea patrimoniului al Primăriei oraşului Deta, privind însuşirea raportului de evaluare a terenurilor concesionate în Zona Termal, proprietatea oraşului Deta, domeniul privat şi aprobarea vânzării prin negociere directă către actualii concesionari, referatul de aprobare al Primarului oraşului Deta, precum şi avizele Comisiei de Urbanism şi administrarea patrimoniului şi Comisiei Economice ;

              În conformitate cu art. 129 alin. (2) litera “c”, alin. (6) litera ”b”, art. 364 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare şi Hotărârea nr. 53 din 17 aprilie 2018 a Consiliului local al oraşului Deta privind aprobarea regulamentului privind procedura de vânzare a bunurilor imobile din domeniul privat al oraşului Deta ;

              În temeiul art. 139 și art. 196, alin. (1), litera „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;

 

                                                                                                                                      HOTĂRĂŞTE :

 

             Art.1. Se însuşeşte raportul de evaluare nr. 52/3.03.2020, întocmit de ing. Marinescu Constantin, evaluator autorizat, membru titular ANEVAR, legitimaţia nr. 13.947, valabilă 2020 şi se aprobă vânzarea prin negociere directă către actualii concesionari, care au solicitat cumpărarea terenurilor concesionate în Zona Termal Deta şi care au intabulate construcţiile în Cartea Funciară.

 

            Art.2. Preţul de pornire al negocierii, conform raportului, este de 52,90 lei/m2, respectiv 11,00 euro/m2,  preţ ce nu include TVA.

            Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:

                        - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş ;

                        - Primarului oraşului Deta ;

                        - Compartimentului Administraţie publică locală, secretariat al Primăriei oraşului Deta ;

                        - Serviciului Urbanism, amenajarea teritoriului, autorizarea executării lucrărilor şi administrarea patrimoniului al Primăriei oraşului Deta ;

                       - Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, impozite şi taxe al Primăriei oraşului Deta ;

                       - Prin afişare în oraşul Deta şi publicare pe site-ul www.detatm.ro ;

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Cornelia BARBULOV

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA,

Coralia SCULEAN