Art. 1 - Se aprobă cofinanțarea obiectivului de investiții “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II”.
Art. 2 - Se aprobă contribuţia proprie ce revine orașului Deta, la obiectivul de investiții “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II”, din valoarea totală a investiției de 17.614.791,10 lei, fără TVA - cheltuieli eligibile pentru orașul Deta, din care partea de cofinanțare este în cuantum de 68.283,74 lei, fără TVA.
Art. 3 – (1) Primăria orașului Deta se obligă să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile acordării finanţării nerambursabile, pe durata derulării “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II”.
(2) Sumele necesare cofinanţării vor fi cuprinse în bugetul local aferent perioadei de implementare a proiectului.
Art. 4 - Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul Dezvoltare Economico-Socială, Prognoze și Analize din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta ;
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş;
- Primarului oraşului Deta;
- Compartimentului Administraţie publică, protocol;
- Consiliul Județean Timiș;
- Compartimentului Urbanism, autorizarea executării lucrărilor și administrarea patrimoniului;
- Serviciul Buget, contabilitate, finanțe, impozite și taxe;
- Compartimentului Dezvoltare economico - socială, prognoze și analize;
- Aquatim S.A.;
- Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş;
- prin publicare pe site-ul Primăriei orașului Deta www.detatm.ro – Monitorul Oficial Local.