Art. 1 - Se aprobă modificarea și completarea Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al oraşului Deta, aprobat prin Hotărârea Consiliului local al orașului Deta nr. 136 din 24 noiembrie 2020, astfel:
Art. 18 alin. (1) va avea următorul cuprins:
Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie. Se consideră prezenţi la şedinţă şi consilierii locali care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice, comunicate în documentul de convocare.
După alin. (1) se introduce alin. (11) – (14):
(11) Pe toata perioada stării de alertă sau a stării de urgență pe teritoriul României, consilierii orașului Deta pot să își exprime votul, să depună proiecte de hotărâri de consiliu, cât și amendamente la proiectele depuse de Primar sau consilierii locali, fără prezența fizică în sala de ședință indiferent de tipul ședinței (ordinară, extraordinară) fără a fi puși absenți nemotivați.
(12) Consilierii locali vor fi obligați ca, în funcție de tipul ședinței să transmită secretarului general al orașului Deta modul de prezență după cum urmează:
a) în cazul ședinței ordinare în termen de 48 de ore de la transmiterea Covocatorului și a materialelor înscrise pe proiectul ordinii de zi;
b) în cazul ședinței extraordinare în termen de 24 de ore de la transmiterea Convocatorului și a materialelor înscrise pe proiectul ordinii de zi.
c) în cazul ședințelor extraordinare convocate de îndată în maxim o ora de la transmiterea Convocatorului și a materialelor înscrise pe proiectul ordinii de zi.
(13) Prin grija secretarului general al orașului se va transmite celor care solicită, Fișa de evidență a votului, care, ulterior va fi completată și retransmisă cel târziu până în ziua și ora stabilită pentru desfășurarea ședinței. Riscul necomunicării în timp a fișei de evidență a votului de către consilierul local care optează pentru această variantă de vot, este în sarcina acestuia.
(14) Cei care nu se vor încadra în aceste termene vor fi considerați absenți nemotivați.
(15) Prezentul articol nu se aplică în cazul votului secret.
Art. 2 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Oraşului Deta;
- Compartimentului Administraţie publică locală, secretariat al Primăriei oraşului Deta;
- Prin publicare pe site-ul www.detatm.ro.