Art. 1 - Se aprobă numărul de burse şcolare ce se vor acorda elevilor din învăţământul preuniversitar de stat în anul 2020-2021, precum şi cuantumul acestora, după cum urmează:
a) burse de ajutor social: 54 burse în cuantum de 100 lei/bursă/lună,
b) burse de merit: 289 burse în cuantum de 100 lei/bursă/lună.
Art. 2 - Răspunderea pentru corectitudinea și legalitatea acordării acestor drepturi bănești revine Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic ,,Sfântul Nicolae” Deta.
Art. 3 - Fondurile necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli vor fi suportate din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și din bugetul local de venituri și cheltuieli, în limita disponibilităților existente.
Art. 4 - Se aprobă Regulamentul de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de la Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” Deta.
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului oraşului Deta;
- Compartimentului Administraţie publică locală, secretariat;
- Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, taxe şi impozite;
- Liceului Tehnologic „Sfântu` Nicolae” Deta.
- Prin publicare pe site-ul www.detatm.ro – Monitorul oficial local.