Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 77 / 04.05.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Acordului de Parteneriat cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA DEȘEURI TIMIȘ al orașului Deta.

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al orașului Deta

Orașul Deta

Proiect de hotărâre

Nr. 77 din 04.05.2023

privind aprobarea Acordului de Parteneriat cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA DEȘEURI TIMIȘ al orașului Deta.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

b) Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

c) Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 3.288/2022 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului.

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare nr. 4889/04.05.2023 al Primarului orașului Deta, în calitatea sa de iniţiator;

b) raportul Serviciului Urbanism, amenajarea teritoriului, autorizarea executării lucrărilor și administrarea patrimoniului din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta, înregistrat sub nr. 4890/04.05.2023 prin care se propune aprobarea acordului de parteneriat cu Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri privind implementarea Proiectului ”Dotarea unităților școlare din județul Timiș cu recipiente pentru colectarea separată a deșeurilor de tip ”set” cu trei componente”.

c) avizul consultativ al Comisiei Urbanism a Consiliului local.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului deta

adoptă prezenta hotărâre.


Art. 1 - Se aprobă participarea în parteneriat al Orașului Deta împreună cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA DEȘEURI TIMIȘ, în vederea participării la proiectele Administrației Fondului pentru Mediu pe linia de finantare vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, în conformitate cu Ordinul nr. 3.288 din 22 decembrie 2022 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Art. 2 - Se împuterniceşte domnul Primar Roman Petru, să semneze în numele şi pentru Orașul Deta orice document legat de punerea în aplicare a prezentei hotarâri respectiv Acordul de Parteneriat care constituie Anexa 1 la prezenta Hotarâre și face parte integrantă din aceasta.       



Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:

- Instituţiei Prefectului - Județul Timiş;

- Primarului Oraşului Deta;

- Compartimentului Administrație publică locală, protocol;

- Serviciului Buget, contabilitate, finanțe, impozite şi taxe;

- Serviciului Urbanism, autorizarea executării lucrărilor și administrarea patrimoniului; 

- Asociației De Dezvoltare Intercomunitara Deșeuri Timiș;

- Prin publicare și afișare pe site-ul www.detatm.ro - Monitorul Oficial Local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI DETA

Petru ROMAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA

Coralia SCULEAN

Rezultate voturi