Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 168 / 19.11.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II” - localitatea Deta.

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al orașului Deta

Orașul Deta

Proiect de hotărâre

Nr. 168 din 19.11.2024

privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II” - localitatea Deta.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 12, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 129, alin. (2), lit. b), alin. 4, lit. d), alin. (7), lit. n) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare nr. 11.997/19.11.2024 al Primarului orașului Deta, în calitatea sa de iniţiator;

b) raportul nr. 12.002/19.11.2024 al Compartimentul Dezvoltare economico-socială, prognoze și analiză, din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta, prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II” - localitatea Deta;

c) adresa nr. 25812/23.10.2024 a Societatii Aquatim S.A.;

d) adresa nr. 197/28.10.2024 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş;

e) avizele consultative ale Comisiei Economice și Comisiei Urbanism ale Consiliului local.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului deta

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 etapa II” - localitatea Deta, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  

Art. 2 - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la articolul 1 se asigură din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, alocații de la bugetul de stat, alocații de la bugetele locale și contribuția operatorului regional Aquatim S.A. - fonduri proprii sau împrumuturi de la Instituții Financiare Internaționale/bănci comerciale.

Art. 3 - Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul Dezvoltare economico-socială, prognoze și analize din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta.




Art.  4 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:

- Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş;

- Primarului oraşului Deta;

- Compartimentului Administraţie publică, protocol;

- Consiliul Județean Timiș;

- Compartimentului Urbanism, autorizarea executării lucrărilor și administrarea patrimoniului;

- Serviciul Buget, contabilitate, finanțe, impozite și taxe;

- Compartimentului Dezvoltare economico - socială, prognoze și analize;

- Aquatim S.A.; 

- Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş;

- prin publicare pe site-ul Primăriei orașului Deta www.detatm.ro – Monitorul Oficial Local. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI DETA

Petru ROMAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA

Coralia SCULEAN

Rezultate voturi