Nr. 288 / 28.06.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului local nr.154/2023, privind aprobarea închirierii prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 288 din 28.06.2023

pentru modificarea Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului local nr.154/2023, privind aprobarea închirierii prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.108 lit.”a”, art.129 alin.2 lit.“c”, alin.6 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

Ținând cont de:

Adresa înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.60279/07.06.2023, prin care Serviciul administrare fond locativ, tehnic, prin Biroul administrare exploatare locuințe din cadrul Direcției de asistență socială, solicită punerea la dispoziție a două spații, respectiv spațiul nr.11 și spațiul nr.13, spații situate în zona Etaj din incinta Pieței Agroalimentare Centrale Deva, pentru a le folosi cu destinația de spații administrative - depozitare,

Hotărârea Consiliului local nr.154/2023, prin care a fost aprobată închirierea prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.307/2023, Referatul de aprobare nr.307/2023 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae - Florin Oancea, din care reiese necesitatea și oportunitatea modificării Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului local nr.154/2023, privind aprobarea închirierii prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara,

Raportul Serviciului administrarea domeniului public și privat nr.65822/21.06.2023,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.1177/82281/27.06.2023, precum și de avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public și privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură nr.1026/82282/27.06.2023,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.I. - Se modifică profilul activității pentru unele spații din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, judetul Hunedoara, scoase la licitația publică, astfel: 

-  Spațiul nr.11, zona Etaj în suprafață de 40 mp, cu profil de activitate „Artizanale, textile-îmbrăcăminte, industriale” își va schimba destinația în spațiu administrativ - depozitare.

-  Spațiul nr.13, zona Etaj în suprafață de 40 mp, cu profil de activitate „Artizanale, textile- îmbrăcăminte, industriale” își va schimba destinația în spațiu administrativ - depozitare.

Art.II. - Spațiile menționate la art.I din prezenta hotărâre se radiază din Anexa nr.2 la Hotărârea Consilului local al municipiului Deva nr.154/2023 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare  Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara.

Art.III. - Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.154/2023 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, str.Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara, rămân neschimbate.

Art.IV. - Prezenta poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 

Art.V. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul  Direcției administrarea domeniului public și privat.

Art.VI. - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Serviciului financiar, contabilitate;

- Serviciului administrarea domeniului public şi privat;

- Serviciului administrare piețe.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Lucian-Marius MARA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Florina-Doris VISIRIN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 288 / 28.06.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 11
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 21
2 Numărul consilierilor locali în funcție 21
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 6
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 288 / 28.06.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.06.2023
2 Comunicarea către primar 03.07.2023
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.07.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 03.07.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu