Nr. 153 / 29.04.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea repartizării sumei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul social, în vederea atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 153 din 29.04.2024

privind aprobarea repartizării sumei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul social, în vederea atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă

Analizând temeiurile juridice, respectiv:


Legea nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare,

Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare,

Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, 

Hotărârea Guvernului nr.714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului,

Legea nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, 

Hotărârea Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, 

Legea nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, 

Legea nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”b”, alin.14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Procesul verbal nr.1, înregistrat la registratura instituției sub nr.24-41423-PDV/11.04.2024, procesul verbal nr.2, înregistrat la registratura instituției sub nr.24-41867-PDV/12.04.2024 și Hotărârea de adjudecare, înregistrată la registratura instituției sub nr.24-41869-PDV/12.04.2024 întocmite de către Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor,

Procesul verbal înregistrat la registratura instituției sub nr.24-44545/19.04.2024, prin care Comisia de soluționare a contestațiilor a analizat și a decis respingerea contestațiilor depuse ca fiind neîntemeiate, pentru motivele reținute în procesul-verbal aminitit,

Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.149/30.03.2023, privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.155/2024, Referatul de aprobare nr.155/2024 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, din care reiese necesitatea şi oportunitatea repartizării sumei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul social, în vederea atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă,

Raportul Direcției economice nr.45056/22.04.2024,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.1555/82281/26.04.2024, avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanțe nr.1189/82285/26.04.2024, precum și de avizul Comisiei pentru sănătate, protecţia mediului înconjurător, protecţie socială şi servicii publice nr.575/82286/26.04.2024,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Aprobă repartizarea sumei de 50.000 lei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local, din domeniul social, în vederea atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă, potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  

Art.2. - Justificarea şi decontarea cheltuielilor se vor face cu acte doveditoare, în conformitate cu legislaţia în vigoare și prevederile Ghidului privind decontarea cheltuielilor -  Anexa nr.14 din Anexa la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.149/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3. - Împuterniceşte Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, să semneze contractul de finanţare nerambursabilă.

Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcţia economică prin Serviciul financiar, contabilitate, Compartiment evidență patrimoniu.

Art.6. - Prezenta hotărâre se comunică: 

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara; 

- Primarului   municipiului Deva;

- Direcţiei economice;

- Serviciului financiar, contabilitate;

- Compartimentului evidență patrimoniu.



PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Aurica LĂSCONI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Oana-Diana MURA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 153 / 29.04.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 11
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 21
2 Numărul consilierilor locali în funcție 21
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 19
4 Numărul voturilor „PENTRU” 18
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 153 / 29.04.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.04.2024
2 Comunicarea către primar 08.05.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 16.05.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 08.05.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu