Nr. 69 / 27.02.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind numirea reprezentantului municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociației ”Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune”

Inițiator proiect

Lucian Ioan RUS

Primarul municipiului

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 69 din 27.02.2025

privind numirea reprezentantului municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociației ”Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Ordonanța Guvernului nr.26/2000, cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare,

Art.129 alin.2 lit.”e”, alin.9 lit.”a”, art.131, art.139 alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Ținând cont de:

Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.515/2021 privind participarea municipiului Deva în calitate de membru fondator la constituirea asociației ”Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune”, cu modificările ulterioare,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.63/2025, Referatul de aprobare nr.63/2025 al Primarului municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea numirii reprezentantului municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociației ”Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune”,

Raportul Serviciului juridic, autoritate tutelară nr.14305/12.02.2025,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.152/110815/26.02.2025, avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.105/110817/26.02.2025, precum și de avizul Comisiei pentru sănătate, protecția mediului înconjurător, protecție socială și servicii publice nr.51/110821/26.02.2025,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.unic. - Numește ca reprezentant al municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociației ”Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune” pe domnul consilier local Mareș Cosmin Răzvan. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Florin-Marin ILIEȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Oana-Diana MURA