Art.1. - Aprobă retragerea dreptului de administrare acordat Direcției de asistență socială Deva, subordonată Consiliului local al municipiului Deva asupra imobilului teren în suprafață de 2.000 mp, situat în municipiul Deva, str. Mihai Eminescu, județul Hunedoara, înscris în CF nr.80608, nr. cadastral 80608, proprietatea publică a Municipiului Deva.
Art.2. - Aprobă transferul înregistrărilor contabile a imobilului menționat la art.1, cu datele de identificare menţionate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. - Predarea - primirea imobilului menționat la art.1 se va efectua pe bază de Proces - verbal de predare - primire, care va fi încheiat în termen maxim de 15 zile de la prezenta hotărâre.
Art.4. - Se mandatează Primarul municipiului Deva să semneze, în numele și pentru Municipiul Deva, toate actele întocmite în baza prevederilor prezentei hotărâri.
Art.5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.6. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului local a municipiului Deva nr.445/2023, privind transmiterea în administrare către Direcția de asistență socială Deva, aflată în subordinea Consiliului local al municipiului Deva, a terenului în suprafață de 2.000 mp, situat în municipiul Deva, str. Mihai Eminescu, județul Hunedoara, înscris în CF nr.80608, nr. cadastral 80608.
Art.7. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcția administrarea domeniului public și privat, Direcția economică și Direcția de asistență socială Deva.
Art.8. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției de asistență socială Deva;
- Direcției economice,
- Direcției administrarea domeniului public și privat.