Nr. 201 / 29.05.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind darea în folosință gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara

Inițiator proiect

Lucian Ioan RUS

Primarul municipiului

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 201 din 29.05.2025

privind darea în folosință gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.551 poz.9, art.861 alin.3, art.866 și art.874-875 din Legea nr.287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Art.108 lit.”d”, art.129 alin.2 lit.“c”, alin.6 lit.”a”, precum și art.297 alin.1 lit.”d”, art.349 – art.353 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Hotărârea Consiliului local a municipiului Deva nr.191/2022 prin care s-a aprobat darea în folosință gratuită a imobilului situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara, către Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, Autoritatea Electorală Permanentă, Direcția Națională de Probațiune și Serviciul de Protecție și Pază, de Hotărârea Consiliului local a municipiului Deva nr.387/2022 prin care s-a aprobat darea în folosință gratuită a unui spațiu din incinta imobilului situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - Direcția Metale Prețioase, contracte care au fost încheiate pentru o perioadă de 3 ani și care urmează să înceteze în perioada iunie- iulie 2025,

Cererea Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara nr.3.106.546/2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.48088/13.05.2025, cererea Autorității Electorale Permanente, nr.11844/2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.52236/20.05.2025, cererea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, nr.31753/2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.50911/19.05.2025, cererea Direcției Naționale de Probațiune, nr.8322/SPHD/2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.47544/12.05.2025, cererea Serviciului de Protecție și Pază, nr.N/933/2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.52228/20.05.2025, prin care solicită darea în folosință gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara, în vederea folosirii acestora cu destinația de birouri și desfășurării activităților specifice fiecărei instituții în parte, 

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.225/2025, Referatul de aprobare nr.225/2025 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind darea în folosință gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara,

Raportul Serviciului administrarea domeniului public și privat nr.53886/23.05.2025,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.284/110815/28.05.2025, precum și de avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.197/110817/28.05.2025,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Aprobă darea în folosință gratuită a spațiilor din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara, conform Anexei nr.1 care cuprinde datele de identificare a spațiilor și valoarea de inventar a acestora, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Aprobă contractul de comodat încheiat între Municipiul Deva și Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. - Aprobă contractul de comodat încheiat între Municipiul Deva și Autoritatea Electorală Permanentă, conform Anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. - Aprobă contractul de comodat încheiat între Municipiul Deva și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, conform Anexei nr.4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5. - Aprobă contractul de comodat încheiat între Municipiul Deva și Direcția Națională de Probațiune, conform Anexei nr.5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.6. - Aprobă contractul de comodat încheiat între Municipiul Deva și Serviciul de Protecție și Pază, conform Anexei nr.6 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.7. - Predarea spațiilor din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara se face în baza procesului verbal de predare – primire, parte integrantă din contractele de comodat, în termen de 10 zile de la încheierea contractelor de comodat.

Art.8. - Durata contractelor de comodat încheiate între Municipiul Deva și instituțiile menționate în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre este de 3 ani de la data încheierii și semnării lor.

Art.9. - Se împuternicește Primarul municipiului Deva să semneze contractele de comodat încheiate cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, Autoritatea Electorală Permanentă, Direcția Națională de Probațiune, Serviciul de Protecție și Pază, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Art.10. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.      

Art.11. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcția administrarea domeniului public și privat prin Serviciul administrarea domeniului public și privat. 

Art.12. - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Serviciului financiar, contabilitate;

- Direcției administrarea domeniului public și privat;

- Serviciului administrarea domeniului public şi privat;

- Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara;

- Autorității Electorale Permanente;

- Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor;

- Direcției Naționale de Probațiune;

- Serviciului de Protecție și Pază.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Gabriel IONAȘCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Florina-Doris VISIRIN