Art.1. - Se aprobă încheierea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva, Municipiul Deva și SC Casteco Invest SRL, SC Festimani Remat SRL și SC Rec-Prod-Imp-Exp SRL, pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, începând din anul școlar 2026-2027, în domeniul de pregătire profesională protecția mediului, calificarea profesională de nivel 4 CNC tehnician ecolog și protecția calității mediului, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Împuterniceşte Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, în vederea semnării contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, prevăzut la art.1.
Art.3. - Prezenta hotărâre se poate ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva, Compartimentul administrare unități de învățământ şi Serviciul financiar, contabilitate.
Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției economice;
- Compartimentului administrare unități de învățământ;
- Liceului Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva;
- SC Casteco Invest SRL;
- SC Festimani Remat SRL;
- SC Rec-Prod-Imp-Exp SRL.