ROMÂNIA
JUDETUL HUNEDOARA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Serviciul Administrare Unităţi Invăţământ, Comunicare, Promovare Imagine
Biroul Administrare Unităţi Invăţământ
RAPORT
privind acordarea unor premii elevilor care au obţinut distincţii la concursurile naţionale pe discipline de învăţământ, precum şi profesorilor care i-au pregătit pe aceştia
Elevii și profesorii din unităţile de învăţământ din municipiul nostru au avut performanţe notabile în decursul anului 2022 la olimpiadele internaţionale și concursurile internaţionale şi naționale pe discipline de învăţământ, confirmându-se astfel faptul că pregătirea acestora se află pe un teren ascendent, de bun augur pentru viitor.
Serviciul administrare unităţi de învăţământ, comunicare, promovare imagine prin Biroul administrare unităţi de învăţământ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea privind acordarea unor premii elevilor care au obţinut distincţii la concursurile naţionale pe discipline de învăţământ, precum şi profesorilor care i-au pregătit pe aceştia, supunem atenţiei Consiliului local următoarele:
Prin adresa Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva nr. 380/25.01.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr. 11373/03.02.2023 se solicită premierea unui număr de trei elevi și un profesor coordonator, omiși din lista trimisă de către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Cei trei elevi au obținut performanţe deosebite în cadrul etapei naționale a concursului ”Meșteșuguri artistice tradiționale” desfășurat la Sibiu în perioada 20-25 iulie 2022.
Totodata, Palatul Copiilor Deva, prin adresa nr. 247/10.03.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr. 27464/13.03.2023 solicită premierea unui număr de patru elevi și un profesor coordonator, omiși din lista trimisă de către acesta, întrucât rezultatele au fost afișate în data de 22 decembrie 2022. Cei patru elevi au obținut performanţe deosebite în cadrul Concursului Național de Robotică Școlară NextLab.Tech, desfășurat la sfârșitul anului 2022.
Potrivit prevederile art.III alin.3 din O.U.G nr.168/2022, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
Ca semn de preţuire pentru eforturile depuse de elevii care au obţinut distincţii la concursurile naţionale pe discipline de învăţământ, se propune alocarea sumei nete de 3.600 lei după cum urmează, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre:
- premiul I - 600,00 lei;
- premiul II - 500,00 lei;
- premiul III - 400,00 lei.
De asemenea pentru eforturile depuse de profesorii coordonatori se propune alocarea sumei nete de 1.200 lei, acordânde-se un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevii premiaţi pregătiţi de către aceştia, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Suma totală de 4.800 lei net se va aloca de la cap. 51.02 – Autorităţi publice şi activităţi externe, titlul 20 bunuri şi servicii.
În conformitate cu prevederile art.III alin.3 din O.U.G nr.168/2022, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Reţinând prevederile art.110 alin.4 litera a din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.d şi alin.7 lit.a, alin.14, precum şi art.139 alin.3 lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor art.111 alin. 2^2 din Legea educației naționale nr.1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare,
Supune atenţiei comisiilor de specialitate și plenului Consiliului Local al Municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind acordarea unor premii elevilor care au obţinut distincţii la concursurile naţionale pe discipline de învăţământ, precum şi profesorilor care i-au pregătit pe aceştia.
Director Executiv JAPL, Direcția Economica,
Oana Mura Director Executiv,
Claudia Stoica
Şef Serviciu, Şef Birou, Întocmit,
Alin Bena Marcel Morar Renata Stelli