România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

                                                

ROMÂNIA

JUDEȚUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind transferul valorii investiției rezultate prin finalizarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuinte 7 – Aleea Plopilor din municipiul Deva”, cod SMIS 120395, către Asociația de Proprietari nr.134, bloc 7 și a bunului aferent

 

La data de 26.06.2014 Asociația de proprietari nr.134, bloc 7 a încheiat cu Unitatea administativ teritorială Municipiul Deva, contractul nr.21518.

La semnarea contractului Asociația încredințează U.A.T. Municipiul Deva să stabiliească și să efectueze măsuri și acțiuni care se impun pentru pregătirea, contractarea și implementarea unui proiect pentru creșterea performanței energetice a blocului de locuințe, în condițiile și cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului pentru Domeniul de intervenție (DMI) 1.2. – Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere, Programul Operațional Regional 2007 – 2013 (POR), dar finantarea acestui proiect nu a putut fi obtinuta prin acest program.

 După lansarea Programul Operațional Regional 2014 – 2020 Axa prioritară 3 - Sprijinirea   tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor – Operaţiunea A- Clădiri rezidenţiale, Asociatia de Proprietari nr.134, bloc 7 a transmis U.A.T. Municipiul Deva, Hotararea Asociatiei de înscriere a Blocului 7 – Aleea Plopilor în  noul program, și a fost semnat Actul aditional nr.1 la acest contract. 

Potrivit obligatiilor contractuale, U.A.T. Municipiul Deva a realizat toate documentatiile tehnice necesare pentru depunerea cererii de finantare, a depus cererea de finantate iar la data de 06.03.2019 a semnat Contractul de finantare nr. 3954.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.077.831,58 lei.

            Conform Contractului de finantare perioada de implementare a proiectului a fost cuprinsa între data de 08.04.2014 și 31.12.2022, perioada care a cuprins perioada de pregatire a documentelor proiectului in vederea solicitarii finantarii, scrierea, depunerea si evaluarea cererii de finantare precum si perioada de implementare a proiectului dupa semnarea contractului de finantare. Activitatile proiectului au fost incheiate la data de 31.12.2022

Potrivit prevederilor art.2, alin.2 din contractul 21518/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, contractul își păstrează valabilitatea pe perioada de implementare a proiectului până la recuperarea de către U.A.T. de la Asociația de Proprietari a sumelor din proiect ce revin acesteia din urmă, conform clauzelor contractuale, respectiv până la expirarea termenului de 5 ani de la finalizarea implementarii proiectului și transmiterea in administrare a investitiei. 

Având în vedere faptul ca în blocul nr.7, situat pe Aleea Plopilor din Municipiul Deva există doar apartamente cu destinație de locuință aflate în proprietatea persoanelor fizice, potrivit capitolului IV –Mecanismul de recuperare a sumelor avansate de U.A.T. Municipiul Deva pentru asigurarea cotei de contributie proprie a Asociatiei de Proprietari la cheltuielile de reabilitare termica - din contractul amintit mai sus, respectiv prevederile art.7 alin. (3), contribuția Asociației de Proprietari nr.134 pentru blocul 7 – Aleea Plopilor este de 25% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E (cheltuieli eligibile) și 25% din valoarea cheltuielilor aferente C+M+E (cheltuieli neeligibile+ajustarea aferenta acestora) corespunzătoare apartamentelor cu destinație de locuință (inclusive apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfășoară activitate economică, cu destinație de locuință), aflate în proprietatea persoanelor fizice, 

Sumele avansate de către U.A.T. Municipiul Deva pentru asigurarea cotei de contribuție proprie a Asociației de Proprietari nr.134, pentru blocul 7 – Aleea Plopilor la cheltuielile de reabilitare termică se recuperează în conformitate cu Hotararea Consiliului Local nr.139/2016, cu modificarile și completarile ulterioare, privind instituirea taxei de reabilitare termică.

Lucrările aferente proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuinte 7 – Aleea Plopilor din municipiul Deva”, au fost executate în baza Autorizației de construire nr.96, eliberată de Primăria municipiului Deva la data de 27.04.2021.

            Prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 104791/78/24.10.2022 a fost admisă recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuinte 7 – Aleea Plopilor din municipiul Deva”, cod SMIS 120395. Potrivit acestuia valoarea finală a lucrărilor executate este de 848.362,78 lei, fără TVA, respectiv 1.009.551,70 lei cu TVA.

          Contributia Asociatiei de proprietari nr.134 pentru blocul 7 – Aleea Plopilor este de 25% din valoarea finala a lucrărilor executate în lei, cu TVA, respectiv 252.387,93 lei cu TVA.

Ținând cont de prevederile art. 3 litera „q” din contractul nr.21518/2014, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Asociația de proprietari nr.134, bloc 7 și Unitatea administativ teritorială Municipiul Deva, potrivit căruia obligația U.A.T. Municipiul Deva este de a transfera Asoociației bunurile, echipamentele sau instalațiile achiziționate prin proiect

            Reținând prevederile punctului 2.13., litera ”b” din Anexa la O.M.F.P. nr.24/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare ale institutiilor publice la 31 decembrie 2011, ale art.6 din Legea nr.82/1991, a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, iar documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modifcările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129 alin.1, alin.2 lit.”b”, alin.14 art. 139 alin. (3) lit.”a” și ale art.196 alin.(1) lit. ”a” din Ordonanța de urgență a Guvernuluinr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun atentiei comisilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind transferul valorii investiției rezultate prin finalizarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuinte 7 – Aleea Plopilor din municipiul Deva”, cod SMIS 120395, către Asociația de Proprietari nr.134, bloc 7 și a bunului aferent.

    

                                                                                      PRIMAR,

                                                                           Nicolae Florin Oancea