ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
Direcția juridică, administrație publică locală
Serviciul juridic, autoritate tutelară
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziționării serviciilor juridice de asistență și reprezentare juridică
Serviciul juridic, autoritate tutelară din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, al proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziționării serviciilor juridice de asistență și reprezentare juridică, supunem atenției Consiliului local următoarele:
În urma misiunii de audit financiar desfășurată de Camera de Conturi a Județului Hunedoara asupra conturilor de execuție bugetară ale Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Deva, a fost emisă Decizia nr. 19/2022, în cuprinsul căreia sunt reținute un număr de unsprezece deficiențe fiind totodată, stabilite măsuri, fie pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar-contabilă controlată, fie măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora. În termen legal, împotriva Deciziei nr. 19/2022 Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Deva a formulat contestație la Curtea de Conturi a României, care a fost respinsă prin Încheierea nr. 8/2022.
Împotriva Deciziei nr. 19/2022 și a Încheierii nr. 8/2023 este necesar ca Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Deva să formuleze acțiune în contencios administrativ, pentru anularea actelor emise de Camera de Conturi a Județului Hunedoara și a Curții de Conturi a României, în termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea Încheierii.
Potrivit prevederilor art. I alin. 1 lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, în situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea consiliilor locale, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale.
În cadrul Serviciului juridic, autoritate tutelară, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, sunt încadrați consilieri juridici care, potrivit cu atribuțiile prevăzute în fișa postului, reprezintă interesele unității administrativ-teritoriale municipiul Deva sau ale Consiliului local Deva în fața instanțelor judecătorești-judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție. La toate acestea se adaugă activitatea curentă din cadrul primăriei, constând în consilierea juridică a tuturor structurilor din cadrul instituției, participarea ca membru în diferite comisii (comisii privind achiziționarea de lucrări, servicii, comisia de evaluare a oportunității achiziționării și/sau închirierii de imobile, comisia socială de analiză a dosarelor depuse de solicitanții de locuințe pentru tineri destinate închirierii, realizate de către Agenția Națională pentru Locuințe, comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe destinate închirierii, comisii de concurs, comisia de evaluare și selecționare a proiectelor în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în municipiul Deva etc.). O atenție deosebită a fost acordată de către consilierii juridici activităților din cadrul proiectelor implementate de municipiul Deva, finanțate din fonduri nerambursabile, atât în faza de achiziție publică pentru atribuirea diferitelor contracte (servicii de proiectare, execuție lucrări), cât și în perioada de execuție efectivă, în toate cele 28 de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, fonduri norvegiene, Programe Operaționale Capacitate Administrativă. Totodată, consilierii juridici din cadrul Compartimentului juridic sunt implicați activ și în cele 20 de proiecte aflate în curs de implementare, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.„a”, alin.14, art.109 alin.3 precum și ale art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziționării serviciilor juridice de asistență și reprezentare juridică.
Director executiv al Direcției juridice,
administrație publică locală
Oana Mura
Director executiv
Direcția economică
Claudia Stoica
Șef serviciu juridic,
autoritate tutelară
Ana Bartha