ROMÂNIA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
SERVICIUL RESURSE UMANE
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva
« Serviciul resurse umane » al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare întocmit de iniţiatorul proiectului, Primarul municipiului Deva, d-l Nicolae - Florin Oancea, supunem atenţiei Consiliului local Deva următoarele :
ART.507 - Mutarea - (1) Mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă ori temporară.
(9) Mutarea temporară a unui funcţionar public de execuţie se poate dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, în măsura în care nu este afectată organigrama autorităţii sau instituţiei publice.
La solicitarea conducerii ”Direcției Poliția Locală” transmisă prin adresa nr. 36154 / 2023, pentru eficientizarea activității compartimentelor funcționale ale acestei direcții, s-a propus mutarea temporară, pe o perioadă de 5 luni, începând cu data de 1 mai 2023 și până la data de 30 septembrie 2023, cu repartizarea corespunzătoare a postului ocupat de funcționarul public, a următoarelor posturi, funcții publice de execuție specifice de Polițist local:
- 2 ( două ) posturi de Polițist local, clasa I, grad profesional superior - din cadrul ” Compartimentului protecția mediului” al ” Serviciului disciplina în construcții, activitate comercială, protecția mediului” în cadrul ”Compartimentului fluidizare trafic rutier” din ”Serviciul circulație pe drumurile publice”;
- un post de Polițist local, clasa III, grad profesional superior - din cadrul ”Compartimentului protecția mediului” al ”Serviciului disciplină în construcții, activitate comercială, protecția mediului” în cadrul ”Compartimentului fluidizare trafic rutier” din ”Serviciul circulație pe drumurile publice”;
Codul Administrativ prevede posibilitatea transformării unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, în raport cu necesitățile instituției; potrivit art. 505, alin. (3) din Codul administrativ, pentru funcţionarii publici de execuţie, prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege orice funcţie publică cu grad profesional mai mic decât gradul profesional al funcţiei publice deţinute sau de clasă de nivel inferior.
Gradul profesional al unei funcții publice este în concordanță cu condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice, stabilite la art. 468 din Codul administrativ, astfel :
a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent;
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal;
c) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior.
La solicitarea conducerii Direcției impozite și taxe locale, transmisă prin adresa nr. 36154 / 2023, având în vedere importanța și complexitatea activităților desfășurate în cadrul Serviciului recuperare impozite și taxe locale, s-a propus transformarea postului vacant de Referent, clasa III, grad profesional superior în Consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, pentru ca postul să poată fi ocupat de o persoană cu o mai vastă experiență în activitatea profesională.
Transformarea postului vacant de mai sus va modifica în mod corespunzător statul de funcții al instituției .
Toate operațiunile de mai sus referitoare la funcțiile publice și la funcționarii publici se desfășoară sub monitorizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, căreia instituția are obligația de a-i comunica, în conformitate cu art. 409 din Codul Administrativ, modificările intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici în următoarele situații :
b) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate .
Modificări survenite în organigramă :
Nr. crt. | Compartimentul funcțional | Numărul de posturi anterior modificării | Numărul de posturi după modificare |
1. | Compartiment protecția mediului – Serviciul disciplină în construcții, activitate comercială, protecția mediului – Direcția Poliția Locală | 4 | 1 |
2. | Compartiment fluidizare trafic rutier – Serviciul circulație pe drumurile publice – Direcția Poliția Locală | 8 | 11 |
Modificările survenite în statul de funcții sunt următoarele :
Nr. crt. | Nr. crt. Stat de funcții | Postul anterior transformării | Postul după transformare | Obs. |
1. | 189 | Referent, clasa III, grad profesional superior | Consilier juridic, clasa I, grad profesional superior | Post vacant |
Față de mai sus, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. “a”, alin. (3) lit. “c” , art. 139 alin. (1), art. 409 și art. 478 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Menționăm că organigramele pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva si pentru instituțiile publice din subordinea Consiliului local Deva se încadrează în numărul maxim de posturi comunicat de Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara prin adresa nr. 2015 / 01.03.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub numărul 23.319 / 02.03.2023, iar numărul de posturi din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva rămâne neschimbat .
Față de cele de mai sus spunem spre aprobare Consiliului Local al municipiului Deva proiectul de hotărâre în forma prezentată .
ȘEF SERVICIU RESURSE UMANE,
Felea Diana Maria
DIRECTOR EXECUTIV D.J.A.P.L.
Mura Oana Diana