Art.I. - Articolul 6 din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.521/2022 privind aprobarea Regulamentului pentru ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, se modifică și va avea următorul conținut:
”Terasele amplasate pot fi delimitate de jardiniere sau panouri mobile - în afara zonei de centru istoric. Este interzisă delimitarea perimetrală a terasei cu garduri sau gărdulețe.”
Art.II. - Articolul 15 din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.521/2022 pentru aprobarea Regulamentului pentru ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, se modifică și va avea următorul conținut:
”Proprietarii care dețin terase sezoniere sunt obligați să asigure curățenia și igiena în zona publică ocupată, atât pe terasa cât și în jurul acesteia și să întrețină corespunzător mobilierul stradal, inclusiv să curețe sistemul de umbrire folosit.”
Art.III. - Articolul 22 lit.”g” și lit.”h” din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.521/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, se modifică și se adaugă lit.”m”, care vor avea următorul conținut:
”g) Comercianții nu au voie să folosească pentru decorare flori de plastic, sunt permise doar aranjamente florale naturale. De asemenea, este interzisă utilizarea altor jardiniere în afara celor prevăzute în prezentul Regulament.”
”h) Aprovizionarea de orice tip, care implică oprirea/staţionarea autovehiculelor de transport pe domeniul public, în zona centrală istorică a municipiului, se va face în intervalul orar 24:00 -10:00 în zilele de Luni, Miercuri și Joi și în intervalul orar 24:00 -11:00 în zilele de Marți și Vineri, făra a bloca circulația pietonală din zonă.
Aprovizionarea cu mărfuri destinate comercializării se va face doar în intervalul orar prestabilit, de preferință dimineața, agentul economic având obligația să se asigure că procesul de încărcare/descărcare mărfuri este unul rapid, de natură a nu stânjeni traficul pietonal din zonă.”
”m) În zona publică Centrală Istorică și pentru mobilarea teraselor, este interzisă amplasarea altor obiecte decât cele prevăzute prin prezentul Regulament - sunt permise mese, scaune, sisteme de umbrire, jardiniere și panouri mobile de delimitare, cu excepția evenimentelor ocazionale care au acordul administrației publice locale.”
Art.IV. - Articolul 24 lit.”g” din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.521/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, se modifică și va avea următorul conținut:
”g) este obligatoriu, ca la locul de desfășurare a activității comerciale, agentul economic să dețină și să utilizeze recipienți speciali pentru deșeuri. Se interzice depozitarea deșeurilor în zona publică ocupată, în perimetrul ei sau pe zonele verzi. Pubelele de gunoi pot fi amplasate doar în spații special amenajate. În Zona Centrală Istorică pubelele vor fi amplasate în afara zonei pietonale.”
Art.V. - Articolul 27 lit.”e”, lit.”g” și lit ”h” din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.521/2022 privind aprobarea Regulamentului privind ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, se modifică și va avea următorul conținut:
”e) plan de situație - ortofotoplan, cu delimitarea clară a amplasamentului propus, la o scară lizibilă, în dublu exemplar;”
”g) fotografii color cu tipul de mobilier care va fi utilizat la amenajarea terasei - din care să reiasă calitatea materialelor din care este executat, inclusiv parapeții mobili de delimitare, jardinierele, sistemul de acoperire și corpurile de iluminat din sistemul propriu. Imagini sau schițe cuprinzând forma, modelul, culoarea și materialul propus pentru mobilier și umbrele;”
”h) planul amplasamentului cu propunerea de amenajare la o scară lizibilă, în dublu exemplar, în care va fi obligatoriu figurat:
- situația actuală în teren cu figurarea elementelor existente pe amplasament și în imediata vecinătate - zone verzi, stâlpi iluminat, rigole, borduri, bănci șezut etc.
- delimitarea zonei prevăzute a fi ocupat cu indicarea dimensiunilor și suprafeței
- poziția dispunerea elementelor de mobilier prevăzute pentru amenajarea terasei - mese, scaune, baza și proiecția elementelor de umbrire, jardiniere, parapeți mobili;”
- detalii tehnice privind asigurarea planeității, după caz, sau îndeplinirea condițiilor privind stabilitatea și siguranța referitoare la fațadele imobilelor în dreptul cărora se amenajează terasele.”
Art.VI. - Articolul 30 lit.”i” - ”k”, din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.521/2022 pentru aprobarea Regulamentului pentru ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, se redenumesc și se modifică, având următorul conținut:
”i) faptele prevăzute la art.30 din prezentul Regulament, lit.”a”, ”b”, ”d”, ”e”, se sancționează cu amenda de la 500 la 1000 lei;
j) faptele prevăzute la art.30 lit.”c”:
- se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei la primele două abateri;
- la a treia abatere sesizată de către organele de control abilitate ale Primăriei municipiului Deva, prin reprezentanţii Direcţiei poliţiei locale, pe baza unui proces verbal de constatare, se va dispune măsura anulării autorizaţiei de funcţionare.
k) faptele prevăzute la art.30 din prezentul Regulament, lit.”f”, ”g”, ”h”, se sancționează cu amenda de la 1000 la 1500 lei;
l) contravenientul poate achita în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii stabilite, conform Ordonanței Guvernului nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor”
Art.VII. - Prevederile art.VI din prezenta hotărâre întră în vigoare începând cu data de 06 iunie 2023.
Art.VIII. - Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local nr.521/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind ocuparea domeniului public al municipiului Deva, în vederea amplasării și funcționării de terase, rămân neschimbate.
Art.IX. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcția urbanism, Serviciul administrarea domeniului public şi privat și Direcția poliția locală.
Art.X. - Prezenta hotărâre se comunică
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției urbanism;
- Serviciului administrarea domeniului public şi privat;
- Direcției Poliția locală.