România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

REFERAT DE APROBARE

privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 21 mp,înscris în C.F. nr. 68433, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, Strada Nuferilor, în spatele blocului D5-Mărăști, județul Hunedoara

 

Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.29145/17.03.2022, domnul Dogaru Dorin Ioan solicită cumpărarea terenului în suprafață de 21 m.p, situat în municipiul Deva, Strada Nuferilor, în spatele blocului D5-Mărăști, teren pe care este edificat un garaj aflat în proprietatea solicitantului.

Din Raportul de evaluare nr.979/05.01.2023, întocmit de către evaluator autorizat, doamna Tamaș Carmen Maria- S.C. T&T VALUE S.R.L membru ANEVAR, pentru imobilul teren în suprafață de 21 mp, situat în municipiul Deva, Strada Nuferilor, în spatele blocului D5-Mărăști, înscris în CF 68433,, s-a calculat valoarea de piață 15.372,00 lei, respectiv 732,00 lei/mp, la care se adaugă T.V.A, iar conform fisei mijlocului fix nr.89000733, valoarea de inventar a terenului mai sus mentionat este de 17.148,83.

Conform art.363 - Reguli speciale privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare alin6  “Cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel, preţul minim de vânzare, aprobat prin hotărâre a Guvernului sau prin hotărâre a autorităţilor deliberative de la nivelul administraţiei publice locale, după caz, va fi valoarea cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat prin raport de evaluare întocmit de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizaţi, în condiţiile legii, şi selectaţi prin licitaţie publică, şi valoarea de inventar a imobilului.”

În cazul în care pe terenul de sub construcție trec rețele de utilități și este necesară intervenția la aceste rețele, proprietarul va permite instituților abilitate să realizeze această intervenție, în mod gratuit, reparațiile ulterioare asupra construcției fiind în sarcina proprietarului.

Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului local a municipiului Deva nr.428/2020, privind numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru licitațiile publice, a negocierilor directe privind vânzarea, închirierea sau concesionarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al municipiului Deva, precum și pentru achiziționarea de imobile,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.“b”, art.363 alin.6, art.139 alin.2, precum și al art.364 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 21 mp, proprietatea privată a Municipiului Deva, situat în Deva, Strada Nuferilor, în spatele blocului D5-Mărăști, județul Hunedoara.

 

PRIMAR,

NICOLAE-FLORIN OANCEA