ROMÂNIA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
SERVICIUL RESURSE UMANE
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva
« Serviciul resurse umane » al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare întocmit de iniţiatorul proiectului, Primarul municipiului Deva, d-l Nicolae - Florin Oancea, supunem atenţiei Consiliului local Deva următoarele :
ART.507 - Mutarea - (1) Mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă ori temporară.
(9) Mutarea temporară a unui funcţionar public de execuţie se poate dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, în măsura în care nu este afectată organigrama autorităţii sau instituţiei publice.
- La solicitarea conducerii ”Direcției Poliția Locală” transmisă prin adresa nr. 33040 / 2023, pentru eficientizarea activității compartimentelor funcționale ale acestei direcții, propun următoarele :
- mutarea temporară, pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 1 iunie 2023 și până la data de 30 septembrie 2023, cu repartizarea corespunzătoare a postului ocupat de funcționarul public, a unui post de Polițist local, clasa III, grad profesional superior - din cadrul ”Compartimentului fluidizare trafic rutier” al ”Serviciului circulație pe drumurile publice” în cadrul ”Compartimentului ordine și liniște publică” din ”Serviciul ordine și liniște publică, paza bunurilor”;
- Având în vedere că în luna aprilie s-a desfășurat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, examenul de promovare în trepte / grade profesionale pentru personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva în urma căruia un angajat care a îndeplinit condițiile de promovare în grad a fost declarat ADMIS,
Ținând cont de prevederile art. 69, alin. (1) din HOTĂRÂREA nr. 1.336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice conform căruia : ”Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat în unul de nivel imediat superior” s-a propus transformarea postului în regim contractual și modificarea corespunzătoare a statului de funcții astfel :
- 1 post în regim contractual de Inspector de specialitate, grad II din cadrul Biroului administrare aqualand se transformă în Inspector de specialitate, grad I .
Modificări survenite în organigramă :
Nr. crt. | Compartimentul funcțional | Numărul de posturi anterior modificării | Numărul de posturi după modificare |
1. | Compartiment fluidizare trafic rutier – Serviciul circulație pe drumurile publice – Direcția Poliția Locală | 11 | 10 |
2. | Compartiment ordine și liniște publică – Serviciul ordine și liniște publică, paza bunurilor – Direcția Poliția Locală | 19 | 20 |
Modificările survenite în statul de funcții sunt următoarele :
Nr. crt. | Nr. crt. Stat de funcții | Postul anterior transformării | Postul după transformare | Obs. |
1. | 296 | Inspector de specialitate, grad II | Inspector de specialitate, grad I | Post ocupat |
Față de mai sus, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. “a”, alin. (3) lit. “c” , art. 139 alin. (1), art. 409 și art. 478 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Față de cele de mai sus spunem spre aprobare Consiliului Local al municipiului Deva proiectul de hotărâre în forma prezentată .
ȘEF SERVICIU RESURSE UMANE,
Felea Diana Maria
DIRECTOR EXECUTIV D.J.A.P.L.
Mura Oana Diana