România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia tehnică - Serviciul investiţii

la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice  

pentru investiția „Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”

 

 

Serviciul investiții din cadrul Direcției tehnice, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae - Florin Oancea, privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”, supune atenției Consiliului local următoarele:

Rolul important pe care îl are sportul prin funcțiile sale socială, educațională, culturală și economică îl confirmă ca una dintre cele mai însemnate componente în dezvoltarea omului în plan fizic, psihic și motric. În orice societate avansată, sportul reprezintă un fenomen social, o formă privilegiată de cultură, care îmbracă multiple aspecte: experiență individuală și instituție, excelență sportivă și recreere, expresie spontană și tehnică elaborată, practică educativă și spectacol, exercițiu fizic și conduită psihică, toate conturând un ansamblu de valori specifice, relaționate condiției umane.           

Ținând cont de faptul că în Municipiul Deva nu există o sală de sport de mare capacitate care să susțină atât competiții sportive cât și spectacole, este necesară realizarea unei astfel de investiții, inclusiv amenajarea terenului aferent acesteia.

Pentru aceasta, s-au făcut demersurile necesare către Compania Națională de Investiții S.A. prin a cărui subprogram ”Săli de sport” - Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social se va construi o Sală de Sport Polivalentă în satul Cristur, sat aparținător municipiului Deva.

Astfel, Compania Națională de Investiții S.A. a încheiat cu SC PGA Markers SRL Timișoara un contract de elaborare a unui studiu de fezabilitate pentru construirea sălii de sport polivalente, iar ca amplasament - localitatea Cristur, sat aparținător Municipiului Deva.

Prin soluția adoptată în Studiul de fezabilitate elaborat de către SC PGA Markers SRL, Scenariul 1 recomandat, obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției constau în:

  • construire clădire sală polivalentă cu formă rectangulară cu o fațadă modernă;
  • suprafață carosabilă: Accese separate pentru sportivi, public, presă, zona VIP, zona administrativă, căi de evacuare și Parcare cu 375 locuri;
  • amenajare zonă verde: 34349mp;
  • racorduri utilități.
  • Conform Devizului general al obiectivului de investiții „Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”, din Studiul de fezabilitate, valoarea totală a obiectivului este 223.082.225,37 lei cu TVA, din care C+M este de 151.728.473,53 lei cu TVA. Din totalul sumei de 223.082.225, 37 lei cu TVA, valoare finanțată prin Subprogramul „C.N.I.” este de 220.107.037,75 lei cu TVA din care C+M: 150.066.138,56 lei cu TVA, iar valoarea finanțată de Municipiul Deva este de  2.975.187,62 lei cu TVA din care C+M: 1.662.334,97 lei cu TVA.

Finanțarea acestor lucrări se va face de către de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A. și din Bugetul general al municipiului Deva.

În conformitate cu prevederile art. 44 alin.1, al art.45 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările si completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”b” și ”d”, alin.4 lit.”d”, alin.7 lit.”k”, art.139 alin.3 lit.”a” şi ale art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,

Propunem adoptarea hotărârii privind aprobarea documentației tehnico-economice  pentru investiția pentru obiectivul de investiții „Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”.

 

 

 

 

           

           

Direcţia Juridică și Administrație Publică Locală,                                                    Direcția economică,  

                       Director executiv                                                                                                 Director executiv                                       

                             Oana Mura                                                                                                         Claudia Stoica             

                                                            

 

 

 

                            Direcția Tehnică                                                  

                           Director Executiv                                                 

                       Manuela Elena Stanciu                                                    

                                                                                                                                      Întocmit,

                                                                                                                                  Gabriel Codrin