JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
DIRECȚIA TEHNICĂ
SERVICIUL INVESTIȚII
Deva, Piața Unirii nr. 4
investiții@primariadeva.ro
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice
și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., a amplasamentului
și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții
„Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”
Serviciul investiții din cadrul Direcției tehnice, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae - Florin Oancea referitor la predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții: „Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”, supune atenției Consiliului local următoarele:
Rolul important pe care îl are sportul prin funcțiile sale: socială, educațională, culturală și economică îl confirmă ca una dintre cele mai însemnate componente în dezvoltarea omului în plan fizic, psihic și motric. În orice societate avansată, sportul reprezintă un fenomen social, o formă privilegiată de cultură, care îmbracă multiple aspecte: experiență individuală și instituție, excelență sportivă și recreere, expresie spontană și tehnică elaborată, practică educativă și spectacol, exercițiu fizic și conduită psihică, toate conturând un ansamblu de valori specifice, relaționate condiției umane.
Ținând cont de faptul că în Municipiul Deva nu există o sală de sport de mare capacitate care să susțină atât competiții sportive cât și spectacole, este necesară realizarea unei astfel de investiții, inclusiv amenajarea terenului aferent acesteia.
Pentru aceasta, s-au făcut demersurile necesare către Compania Națională de Investiții S.A. prin a cărui subprogram ”Săli de sport” - Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social se va construi o Sală de Sport Polivalentă în satul Cristur, sat aparținător municipiului Deva.
Predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A. se va face pe bază de protocol, iar pentru a se putea executa lucrările de construire a bazinului de înot este necesar ca amplasamentul obiectivului să fie viabilizat la data încheierii protocolului de predare-primire, lucru ce se transpune prin sistematizarea terenului și asigurarea utilităților necesare realizării obiectivului.
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1, al art. 45 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d” şi al art.139 alin.3 lit.”a”, art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Propunem adoptarea hotărârii privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții: „Sală de Sport Polivalentă, municipiul Deva, sat Cristur, județ Hunedoara”.
Direcţia Juridică și Administrație Direcția economică,
Publică Locală Director executiv
Oana Mura Claudia Stoica
Direcția Tehnică
Director Executiv
Manuela Elena Stanciu
Întocmit,
Gabriel Codrin