ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIULUI DEVA
Serviciul Administrare Unităţi Învăţământ, Comunicare, Promovare Imagine
Biroul Administrare Unităţi Învăţământ
RAPORT
privind participarea Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Societatea de Geografie – Filiala județului Hunedoara, la organizarea simpozionului omagial ”70 de ani de activitate în cadrul Societății de Geografie din România – Filiala județului Hunedoara”, ce se va desfășura în luna noiembrie 2023
Serviciul administrare unităţi învăţământ, comunicare, promovare imagine prin Biroul administrare unităţi învăţământ din cadrul aparatului de specialitate al primarului analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea din care reiese necesitatea și oportunitatea privind participarea Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Societatea de Geografie – Filiala județului Hunedoara, la organizarea simpozionului omagial ”70 de ani de activitate în cadrul Societății de Geografie din România – Filiala județului Hunedoara”, ce se va desfășura în luna noiembrie 2023, supunem atenției următoarele:
În data de 03 noiembrie 2023 se vor împlini 70 de ani de la înființarea Societății de Geografie – Filiala județului Hunedoara și ca urmare prin adresa nr.17/04.05.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 48707/05.05.2023, completată prin adresa nr.65331/20.06.2023, se solicită participarea Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Societatea de Geografie – Filiala județului Hunedoara, la organizarea simpozionului omagial ”70 de ani de activitate în cadrul Societății de Geografie din România – Filiala județului Hunedoara”, care se desfășoară în luna noiembrie 2023.
Scopul evenimentului este de a evidenția activitatea desfășurată de SGR – Filiala județului Hunedoara în cei 70 de ani de existență și bunele practici din activitatea geografică care au contribuit și contribuie la dezvoltarea personalității umane și evoluția pozitivă a societății.
Manifestarea va evidenția sistemul de valori care conferă durabilitate elementelor cognitive și aplicative promovate prin geografie.
În cadrul manifestării vor avea loc următoarele evenimente:
- prezentarea activității Societății de Geografie – Filiala județului Hunedoara în cei 70 de ani de existență;
- omagieri și prezentare de lucrări în plen;
- acordarea SGR – Filiala județului Hunedoara de către Societatea Națională de Geografie - SGR a Diplomei Carol I, diploma acordată filialelor SGR care aniversează o cifră rotundă, care au peste 30 de ani de la înființare;
Se acordă diplome după cum urmează:
- diploma Simion Mehedinți și titlul de GEO MAGISTER, membrilor, care au depășit vârsta de 70 de ani, pentru întreaga carieră didactică și științifică.
- diploma George Vâlsan, membrilor care au depășit vârsta de 50 de ani, pentru activități deosebite didactice și științifice.
- diploma Vintilă Mihăilescu, membrilor în vârstă de până la 50 de ani, pentru activități deosebite didactice și științifice.
- diploma Victor Tufescu, membrilor-profesori din învățământul preuniversitar, pentru rezultate deosebite obținute în pregătirea elevilor pentru concursuri de geografie naționale și internaționale.
La eveniment vor participa atât invitați din țară cât și din Republica Moldova. Vor avea loc comunicări științifice pe secțiuni de geografie generală, geografie fizică, geografie umană, geografie regională și didactica geografiei.
În cadrul acestei manifestări participanții vor vizita municipiul Deva, iar deschiderea lucrărilor din cadrul acestui simpozion omagial va avea loc la Primăria municipiului Deva. Totodată se va vizita expoziția fotografică de la Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva și vizitarea cetății Devei și Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
În vederea participării Municipiului Deva prin Consiliul local al Municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Societatea de Geografie – Filiala județului Hunedoara la organizarea simpozionului omagial ”70 de ani de activitate în cadrul Societății de Geografie din România – Filiala județului Hunedoara”, desfășurat în luna noiembrie 2023, se va aloca de la bugetul local, suma de 2.000 lei, pentru - invitații, mape, ecusoane, publicitate, etc., reprezentând contribuția Consiliului local al municipiului Deva în calitate de coorganizator în cadrul evenimentului, astfel :
-diplomă omagială format A4, carton 250 gmp, tipar color (60 buc. -1,60 lei/ex)
-mapă prezentare cu buzunar, tipar color, carton Zenyth (60 buc. – 5,60 lei/ex)
-pix metalic personalizat (60 buc. – 4,30 lei/ex)
-ecuson cu suport plastic și șnur (60 buc. – 2,60 lei/ex)
-invitație A6, tipar color, carton 250 gmp (60 buc. – 0,85 lei/ex)
-notes A5 personalizat ( 60 buc. – 4.60 lei/ex)
-caiet program, A5, 8 pagini, tipar color (60 buc. – 8,45 lei/ex)
Suma totala este de 1.680 lei fara TVA si 2.000 lei cu TVA inclus.
Suma de 2.000 lei se alocă de la capitolul 51.02 „Autorități publice și acțiuni externe”, titlul 20 - bunuri și servicii și se va folosi pentru organizarea simpozionului omagial ”70 de ani de activitate în cadrul Societății de Geografie din România – Filiala județului Hunedoara”, din luna noiembrie 2023.
Raportat la cele mai sus prezentate, în conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”e”, alin.9 lit.”a” precum și art.139 alin.3 lit.”f” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliul local proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Societatea de Geografie – Filiala județului Hunedoara, la organizarea simpozionului omagial ”70 de ani de activitate în cadrul Societății de Geografie din România – Filiala județului Hunedoara”, ce se va desfășura în luna noiembrie 2023.
Director Executiv JAPL, Direcția Economica,
Oana Mura Director Executiv,
Claudia Stoica
Șef Serviciu, Şef Birou, Întocmit,
Alin Bena Marcel Morar Dana Stănculesc