ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 309 din 21.06.2023

                                                                                                                           Anexă la proiectul de H.C.L. nr._________/2023

 

 

 

PROCEDURĂ INTERNĂ 

privind participarea persoanelor fizice din Municipiul Deva la 

PROGRAMUL PRIVIND CASAREA AUTOVEHICULELOR UZATE”

 

  

 

Capitolul I – GENERALITĂȚI

 

Prezenta procedură stabilește cadrul general pentru implementarea și monitorizarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, instituit la nivelul municipiului Deva și este elaborată în baza Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.261/2022 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, cu completările și modificările ulterioare aprobate prin Ordinul nr. 864/2023.

Prin H.C.L. nr. 159/2023 s-a aprobat participarea Municipiului Deva la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, prin susținerea din bugetul local a acordării stimulentului de casare pentru un număr de 1.000 de autovehicule. 

Prin intermediul programului, persoanele fizice cu domiciliul în Municipiul Deva, care dețin un autovehicul uzat având o vechime egală sau mai mare de 15 ani de la anul fabricației, vor primi de la UAT Municipiul Deva un stimulent pentru casare în cuantum de 3.000 lei, constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru mediu și suma de 600 lei susținută din surse proprii de către beneficiarul finanțării (Municipiul Deva), acordat beneficiarului stimulentului pentru casare, care a predat spre casare și radiat din circulație și din evidența fiscală a Municipiului Deva un autovehicul uzat.

 

Capitolul II. DEFINIȚII, ACRONIME ȘI REGULI DE INTERPRETARE

 

În sensul prezentei proceduri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:

Secțiunea 1. - Definiții: 

a) aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia este gestionat Programul, fiind structurat pe două module, dedicate unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanelor fizice;

b) autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, conform RNTR 2;

c) autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2, inclusiv cel în al cărui certificat de înmatriculare este înscrisă sintagma „automobil mixt“ (autovehicul destinat prin construcţie transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate);

d) autospecială/autospecializată uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2;

e) autovehicul uzat - orice autoturism, microbuz, autoutilitară uşoară sau autospecială/ autospecializată uşoară, care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute prin Ghidul de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate;

f) beneficiar - proprietarul autovehiculului uzat, solicitant de finanţare, care a încheiat contract de finanţare cu delegatul;

g) cerere de participare – cererea pe care o depune solicitantul de finanțare la UAT Municipiul Deva în vederea verificării condițiilor de eligibilitate și a acordării stimulentului de casare;

h) colector autorizat - operator economic cu personalitate juridică sau entitate fără personalitate juridică autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare;

i) contract de delegare - actul juridic în baza căruia Administraţia Fondului pentru Mediu virează delegatului finanţarea aprobată şi transmite acestuia dreptul de a exercita atribuţii de analiză/evaluare, implementare şi monitorizare a proiectului finanţat, în vederea îndeplinirii pe plan local a scopului Programului;

j) contract de finanţare - actul juridic încheiat între delegat şi beneficiar, în baza căruia se acordă stimulentul pentru casare, sub rezerva îndeplinirii obligaţiilor şi respectării termenelor stabilite în cuprinsul acestuia, conform modelului prevăzut în Anexa IV la prezenta procedură;

k) contribuţie proprie - suma de 600 lei, parte a stimulentului pentru casare, susţinută din surse proprii de către UAT Municipiul Deva în calitate de delegat;

l) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării sau a stimulentului pentru casare şi care vizează, după caz, solicitantul de finanţare, solicitantul de finanţare şi autovehiculul uzat;

m) delegat - solicitantul căruia i-a fost aprobată cererea de înscriere depusă în cadrul Programului şi care a încheiat contract de delegare cu Administraţia Fondului pentru Mediu;

n) microbuz - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M2 sau M3, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 22 de locuri pe scaune sau în picioare, conform RNTR 2;

o) solicitant - unitatea administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu, astfel cum este definită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, care depune cererea de înscriere în Program în condiţiile Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate pentru încheierea contractului de delegare şi virarea de către AFM a sumei de 2.400 lei pentru fiecare autovehicul uzat estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare;

p) solicitant de finanţare - persoana fizică, deţinătoare a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul uzat definit la lit. e), pe care se angajează să îl predea spre casare şi să îl radieze din circulaţie, în schimbul stimulentului pentru casare;

q) stimulent pentru casare - suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei acordată beneficiarului care a predat spre casare şi a radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a delegatului un autovehicul uzat; stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru mediu şi suma de 600 lei susţinută din surse proprii de către delegat.

 

Secțiunea 2. - Acronime:

a) AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu;

b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020;

c) UAT - unitate administrativ-teritorială;

d) SUMMSCUP - Serviciul Unitatea Municipală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei Municipiului Deva;

e) IPC – indicele prețurilor de consum.

 

Secțiunea 3. - Reguli de interpretare:

a) termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel; documentele şi actele solicitate prin prezenta procedură pot fi utilizate şi în data eliberării lor;

b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.

c) când se face referire la IPC (indicele prețurilor de consum) se va lua în considerare valoarea IPC total așa cum este definit de Institutul Național de Statistică. 

 

 

Capitolul III.  - ELIGIBILITATEA

 

Secțiunea 1. Criterii de eligibilitate ale solicitantului de finanțare

 

1.1. Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Deva;
  2. deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT Municipiul Deva, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
  3. nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local al Municipiului Deva, conform prevederilor legale în vigoare;
  4. nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
  5. nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  6. se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale ale UAT Municipiul Deva autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
  7. se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

1.2. În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la UAT Municipiul Deva declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.

1.3.  În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la UAT Municipiul Deva şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.

 

Secțiunea 2. Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat

 

2.1. Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  1. este înregistrat în evidenţele fiscale ale UAT Municipiul Deva;
  2. la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
  3. are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
  4. conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

 

Secțiunea 3. Criterii de eligibilitate a beneficiarului

 

3.1. Beneficiarul stimulentului pentru casare este proprietarul autovehiculului uzat care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  1. este menționat în lista transmisă UAT Municipiul Deva de către AFM;
  2. a depus cererea de participare la Programul privind casarea vehiculelor uzate (prevăzută în Anexa I a prezentei proceduri);
  3. îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute în prezentul capitol, secțiunea 1;
  4. deține autovehicul uzat ce întrunește criteriile de eligibilitate prevăzute în prezentul capitol, secțiunea 2;
  5. se regăsește în lista publicată pe site-ul www.primariadeva.ro  secțiunea Rabla Local, ca urmare a validării cererii de participare;
  6. a predat spre casare la un colector autorizat autovehiculul uzat cu care participă în Program și l-a radiat din evidențele fiscale și din circulație, în schimbul stimulentului pentru casare;
  7. s-a angajat că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare;
  8. a semnat contractul de finanțare cu UAT Municipiul Deva.

 

 

Capitolul IV.  – DERULAREA PROGRAMULUI (desfășurarea și calendarul programului)

 

Secțiunea 1 – Principii generale

 

1.1. Derularea programului va începe în următoare zi lucrătoare, ora 8:00, de la data semnării contractului de delegare de către AFM și UAT Municipiul Deva.

1.2. După semnarea contractului de delegare încheiat de AFM cu UAT Municipiul Deva și publicarea pe site-ul www.afm.ro a listei cu UAT-urile care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate.

1.3. În vederea respectării principiului nediscriminării, toate dosarele/solicitările de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, depuse înainte de data semnării contractului de delegare și a comunicării către UAT Municipiul Deva a listei cu solicitanții de finanțare înscriși pe site-ul AFM, nu se iau în considerare.

1.4. La program pot participa doar persoanele fizice cu domiciliul în municipiul Deva care îndeplinesc  condițiile de eligibilitate, s-au înscris în program pe site-ul www.afm.ro prin intermediul aplicației informatice și se regăsesc pe lista comunicată de către AFM.

1.5. Numărul maxim de autovehicule ce pot fi înscrise în program este 1.000, iar bugetul alocat este de 3.000.000 lei, din care 600.000  lei din bugetul local al Municipiului Deva și 2.400.000 lei din bugetul AFM.

1.6. La program nu se poate înscrie un autovehicul uzat al cărui proprietar/coproprietar a decedat și nu s-a dezbătut procedura succesorală asupra autovehiculului.

1.7. SUMMSCUP va asigura implementarea proiectului la nivelul UAT Municipiul Deva începând cu verificarea cererii de participare la program și a documentației anexate până la întocmirea, semnarea și comunicarea contractului de finanțare.

 

Secțiunea 2 – Înscrierea 

 

2.1. Pentru înscrierea în vederea participării la program solicitanții de finanțare menționați în lista transmisă UAT Municipiul Deva de către AFM se vor programa on-line pe site-ul www.primariadeva.ro la secțiunea Rabla Local/Programări on-line, în vederea depunerii la Primăria Deva a cererii de participare și a documentației doveditoare.

2.2. Este necesar a se efectua câte o programare pentru fiecare autovehicul uzat ce se dorește a fi înscris în program.

2.3. La efectuarea programării on-line solicitantul de finanțare va alege din calendar o dată și o oră disponibilă, completează câmpurile corespunzătoare cu numele, prenumele și CNP-ul său, adresa de e-mail;

2.4. Solicitanților de finanțare li se va comunica prin intermediul poștei electronice confirmarea programării on-line.

2.5. Solicitanții de finanțare se vor prezenta la sediul Primăria Municipiului Deva – Direcția Impozite și Taxe Locale situat în Municipiul Deva, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 16A, în vederea depunerii cererii de participare și a documentației aferente, la data și ora stabilită prin programarea on-line.

2.6. Neprezentarea la data și ora stabilită prin programare on-line atrage anularea programării, fiind necesară o nouă programare.

2.7. Cererea de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate constituie Anexa I la prezenta procedură și va conține declarații și acorduri cu privire la:

  • Acord privind participarea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate;
  • Angajament că va preda spre casare unui colector autorizat autovehiculul uzat cu care participă în Program, îl va scoate din evidențele fiscale și îl va radia din circulație;
  • Angajament că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare;
  • Declarație pe proprie răspundere că nu a obținut și nu este pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;
  • Declarație pe proprie răspundere că nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  • Declarație pe proprie răspundere că pentru autovehicul uzat cu care participă în Program nu există litigii pe rolul instanțelor de judecată privitoare la dreptul de proprietate și nici sechestre aplicate;
  • Declarație pe proprie răspundere că autovehiculul uzat conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație);
  • Declarație pe proprie răspundere că autovehicul uzat cu care participă în Program nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât și pentru proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, în situația în care autovehicul uzat cu care participă în Program a fost dobândit în urma partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
  • Mențiuni referitoare la faptul că declarațiile și angajamentele sunt reale, corecte și complete și faptul că solicitantul cunoaște prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații;
  • Acord expres că adresa de poștă electronică cuprinsă în cerere va constitui mijlocul de comunicare cu UAT Municipiul Deva pe durata derulării programului.

2.8. La cererea de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate se vor anexa următoarele documente:

  1. actul de identitate al solicitantului finanțării, în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;
  2. cartea de identitate a autovehiculului uzat, în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;
  3. certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat, în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;
  4. certificat de atestare fiscală din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara;
  5. cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local, completată cu datele solicitantului de finanțare și datele de identificare ale  autovehiculului uzat care se dorește a fi înscris în program;
  6. acordul scris al coproprietarului privind participarea în cadrul programului (Anexa II la prezenta procedură);
  7. extras de cont în vederea virării stimulentului de casare în cazul aprobării cererii de participare;
  8. acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa III la prezenta procedură)
  9. împuternicire în formă autentică (dacă este cazul);
  10. actul de identitate al împuternicitului (dacă este cazul) în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;
  11. convenție matrimonială privind separația bunurilor (dacă este cazul) în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;

2.9. În situația în care autovehiculul uzat care se dorește a fi înscris în program este deținut în coproprietate solicitantul finanțării va depune și acordul scris al coproprietarului privind participarea în cadrul programului (Anexa II la prezenta procedură) 

2.10. La acordul scris al coproprietarului privind participarea în cadrul programului (Anexa II la prezenta procedură) se vor anexa următoarele documente:

  1. actul de identitate al coproprietarului, în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;
  2. certificat de atestare fiscală pe numele coproprietarului din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara;
  3. cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local, completată cu datele coproprietarului și datele de identificare ale  autovehiculului uzat care se dorește a fi înscris în program;
  4. acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal completat de coproprietar (Anexa III la prezenta procedură).

2.11. În situația în care la data achiziționării autovehiculului acesta se afla în proprietate comună în devălmășie și ulterior s-a încheiat convenție matrimonială privind separația bunurilor, va anexa cererii de participare și această convenție în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;

2.12. În situația în care pentru autovehiculul uzat care se dorește a fi înscris în program există mai mult de un coproprietar, documentele prevăzute la punctul 2.10. se vor depune de fiecare coproprietar în parte.

2.13. La data și ora stabilită conform programării on-line, solicitantul de finanțare va prezenta funcționarului însărcinat cu verificarea dosarelor, cererea de participare completată însoțită de întreaga documentație necesară, iar funcționarul va trece la verificarea preliminară a acestora.

2.14. Funcționarul va face o verificare preliminară a actelor depuse, iar în situația în care cererea de participare este completată corect și complet și documentația anexată este completă va proceda la înregistrarea cererii de participare prin intermediul platformei Infocet, cererea primind un număr unic de înregistrare acesta fiind elementul de identificare al solicitantului de finanțare în anunțul care va fi publicat în urma verificării finale a dosarului, cu mențiunea Aprobat/Respins.

 

Secțiunea 3 – Verificarea  

 

3.1. După înregistrarea cererii de participare, la finalul fiecărei zile, funcționarului însărcinat cu verificarea preliminară  a dosarelor va înainta cererea/cererile de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local către Direcția Impozite și Taxe Locale – Compartimentul constatare persoane fizice.

3.2. În următoarea zi lucrătoare Direcția Impozite și Taxe Locale – Compartimentul constatare persoane fizice va emite și va înainta certificatele de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local către funcționarul însărcinat cu verificarea preliminară.

3.3. Funcționarul însărcinat cu verificarea preliminară va atașa certificatele de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local la dosarul corespunzător al fiecărui solicitant de finanțare.

3.4. La finalul fiecărei zile, funcționarul însărcinat cu verificarea preliminară va înainta dosarele completate cu certificatele de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local către SUMMSCUP.

3.5. SUMMSCUP va întocmi și va înainta către Direcția Publică de Evidența Persoanelor și Stare Civilă o adresă prin care va solicita informații privind starea civilă a solicitantului de finanțare la data achiziționării autovehiculul uzat care se dorește a fi înscris în program.

3.6. Direcția Publică de Evidența Persoanelor și Stare Civilă va întocmi și va înainta către SUMMSCUP răspunsul la solicitarea de la punctul 3.5. în maxim 5 zile lucrătoare de la primirea adresei.

3.7. SUMMSCUP va completa dosarul corespunzător cu răspunsul primit de la Direcția Publică de Evidența Persoanelor și Stare Civilă și va proceda la verificarea finală a dosarului astfel constituit.

3.8. La verificarea finală a dosarului, în situația în care SUMMSCUP va sesiza inadvertențe care pot fi corectate, va solicita solicitantului de finanțare clarificări/completări la adresa de poștă electronică specificată în cererea de participare.

3.9. În situația în care se vor cere clarificări/completări, solicitantul de finanțare va avea la dispoziție 5 zile lucrătoare pentru a complini cele solicitate, în caz contrar, SUMMSCUP va întocmi referatul de respingere a dosarului precum și referatul care va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva.

3.10. Dacă în urma verificării finale a dosarului SUMMSCUP constată că dosarul este complet și sunt întrunite cumulativ condițiile de eligibilitate prevăzute la Capitolul III din prezenta procedură, SUMMSCUP va întocmi referatul de aprobare a dosarului precum și referatul care va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva în acest sens.

3.11. Dacă în urma verificării finale a dosarului SUMMSCUP constată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de eligibilitate prevăzute la Capitolul III din prezenta procedură, SUMMSCUP va întocmi referatul de respingere a dosarului precum și referatul care va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva în acest sens.

3.12. În urma analizei finale, pentru situațiile menționate la punctele 3.9., 3.10. și 3.11., SUMMSCUP va întocmi referatul cu propunerea de aprobare/respingere precum și  referatul care va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva în termen de maximum 20 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de participare la program a solicitantului de finanțare.

3.13. În referatul care va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva, SUMMSCUP va menționa adresa de poștă electronică a solicitantului finanțării în vederea comunicării dispoziției.

3.14. Termenul prevăzut la punctul 3.12. se va prelungi cu 5 zile lucrătoare în situația în care s-au cerut clarificări/completări solicitantului de finanțare.

 

Secțiunea 4 – Rezultatul verificării cererii de participare

 

4.1. Direcția juridică și administrație publică locală prin Compartimentul administrație publică locală comunică Dispoziția Primarului Municipiului Deva la adresa de poștă electronică a solicitantului finanțării precum și către SUMMSCUP, în termen de doua zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

4.2. În dispozițiile de aprobare a dosarelor se va menționa expres obligația solicitantului de finanțare de a casa autovehiculul uzat pentru care a depus cererea de participare în program precum și obligația de a-l scoate din evidențele fiscale și de a-l radia din  circulație în termen de maximum 45 de zile de la comunicarea dispoziției.

4.3. SUMMSCUP va întocmi lista cu solicitanții de finanțare a căror dosare au fost aprobate/respinse și o va înainta Serviciului Informatică în ultima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni în vederea publicării pe site-ul www.primariadeva.ro, la secțiunea dedicată.

4.4. După comunicarea de către Direcția juridică și administrație publică locală a dispozițiilor  semnate, SUMMSCUP va proceda la redactarea contractelor de finanțare pentru fiecare solicitant a cărui cerere de participare în program a fost declarată admisă. 

 

Secțiunea 5 – Casarea, scoaterea din evidențele fiscale și radierea din circulație

 

5.1. În termen de maximum 45 de zile de la publicarea listei cu solicitanții de finanțare a căror dosare au fost aprobate, solicitantul de finanțare are obligația de a casa autovehiculul uzat pentru care a depus cererea de participare în program precum și obligația de a-l scoate din evidențele fiscale și de a-l radia din  circulație.

5.2. Predarea spre casare de către solicitantul de finanțare a autovehiculului uzat pentru care a depus cererea de participare în program se va face doar la un colector autorizat.

5.3. Lista colectorilor autorizați se regăsește pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului: www.anpm.ro/Deseuri/Vehicule_scoase_din_uz sau pe site-ul Registrului Auto Român: www.rarom.ro/Certificare Sisteme/Unități_care_dezmembrează_vehicule_scoase_din_uz.

 

Secțiunea 6 – Semnarea contractului de finanțare și plata stimulentului de casare

 

6.1. În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data radierii din circulație a autovehiculului uzat pentru care a depus cererea de participare în program, solicitantul de finanțare are obligația de a se prezenta la Primăria Municipiului Deva – SUMMSCUP, în vederea semnării contractului de finanțare.

6.2. La prezentarea în vederea semnării contractului de finanțare va depune următoarele documente:

  1. Certificatul de distrugere a autovehiculului uzat pentru care a depus cererea de participare în program, în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;
  2. Procesul-verbal de scoatere din evidențele fiscale al autovehiculului uzat pentru care a depus cererea de participare în program eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale, în original;
  3. Certificatul de radiere din circulație al autovehiculului uzat pentru care a depus cererea de participare în program eliberat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, în original și în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”.

6.3. Contractul de finanțare se va semna de către solicitantul de finanțare în două exemplare originale (câte unul pentru fiecare parte) numai după prezentarea documentelor de la punctul 6.2. al prezentei secțiuni.

6.4. Modelul contractului de finanțare constituie Anexa IV la prezenta procedură.

6.5. După semnarea contractului de finanțare, acesta se va atașa la dosarul de finanțare.

6.6. SUMMSCUP va înainta către Direcția Economică – Serviciul Financiar Contabilitate un referat de aprobare a plății stimulentului de casare însoțit de copia contractului de finanțare și a extrasului de cont bancar pentru fiecare beneficiar în parte.

6.7. Direcția Economică prin Serviciul Financiar Contabilitate va efectua plata stimulentului de casare în contul precizat de solicitantul de finanțare în cererea de participare la program și în aceeași zi cu efectuarea plății stimulentului de casare va comunica SUMMSCUP o fotocopie a ordinului de plată în vederea atașării la dosarul de finanțare.

6.8. În termen de o zi lucrătoare de la primirea fotocopiei ordinului de plată, SUMMSCUP va comunica Direcției Impozite și Taxe Locale: numele, prenumele și CNP-ul solicitantului de finanțare, numele, prenumele și CNP-ul coproprietarului, dacă acesta există, precum și caracteristicile autovehiculului uzat (marca, tipul, serie motor și serie șasiu) în vederea efectuării de mențiune în aplicația Avansis.

 

 

Capitolul V.  – PROCEDURA DE CONTESTARE A ANALIZEI DOSARULUI DEPUS

 

Secțiunea 1 – Comisia de soluționare a contestațiilor

 

1.1. După intrarea în vigoare a prezentei proceduri, la nivelul UAT Municipiul Deva se va constitui o comisie de soluționare a contestațiilor numită prin Dispoziția Primarului Municipiului Deva.

1.2. Comisia va fi formată din trei membri și un secretar, fiecare având numit și câte un supleant astfel:

  1. Șeful de serviciu al SUMMSCUP – membru;
  2. un consilier juridic din cadrul Compartimentului Juridic al Direcției Juridice și Administrație Publică Locală – membru;
  3. un consilier din cadrul Compartimentului Constatare Persoane Fizice al Direcției Impozite și Taxe Locale – membru;
  4. un consilier  din cadrul Compartimentul Centrul de Informare al Cetățeanului din cadrul   Direcției Juridice și Administrație Publică Locală – secretar;

1.3. Din comisie nu pot face parte persoane care au participat la analiza preliminară sau finală a dosarelor de finanțare.

1.4. Comisia de soluționare a contestațiilor se va întruni ori de câte ori va fi necesar, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea contestației.

 

Secțiunea 2 – Soluționarea contestațiilor

 

2.1. În termen de maxim 30 de zile de la comunicarea prin intermediul poștei electronice a Dispoziției Primarului Municipiului Deva de respingere a cererii de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, solicitantul de finanțare nemulțumit de analiza dosarului depus poate formula la Primăria Municipiului Deva contestație.

2.2. După înregistrarea contestației, Compartimentul Centrul de Informare al Cetățeanului din cadrul  Direcției Juridice și Administrație Publică Locală o va transmite secretarului Comisiei de soluționare a contestațiilor.

2.3. Comisia de soluționare a contestațiilor va analiza contestația depusă și prin secretarul comisiei va întocmi referatul de admitere sau respingere a contestației, referat care va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva de soluționare a contestației.

2.4. În situația în care contestația este admisă, SUMMSCUP va relua procedura descrisă la Capitolul IV, Secțiunea 4 începând cu punctul 4.3.

 

 

Capitolul VI.  – MONITORIZAREA BENEFICIARILOR STIMULENTULUI DE CASARE

 

Secțiunea 1 – Constatarea nerespectării angajamentului

 

1.1. Monitorizarea beneficiarilor stimulentului de casare precum și a coproprietarilor vehiculului uzat ce au participat la program se va face prin intermediul Direcției Impozite și Taxe Locale care va face mențiune la rolul fiscal al acestora, mențiune care va fi valabilă 3 ani de la data plății stimulentului de casare.

1.2. În cazul nerespectării de către beneficiarul stimulentului pentru casare sau de către proprietarul în devălmășie al vehiculului uzat a angajamentului că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la data plății de către Primăria Municipiului Deva a stimulentului de casare, Direcția Impozite și Taxe Locale va informa SUMMSCUP despre acest fapt comunicând o fotocopie a contractului/facturii prin care s-a achiziționat autovehiculul. 

1.3. SUMMSCUP va lua act de informarea primită de la Direcția Impozite și Taxe Locale și va întocmi referatul ce va sta la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului Deva de recuperare a stimulentului de casare actualizată cu IPC și cu dobânzi/penalități, calculate de la data plăților efectuate până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

 

Secțiunea 2 – Recuperarea stimulentului de casare

 

2.1. În baza Dispoziției Primarului Municipiului Deva de recuperare a stimulentului de casare, Direcția Impozite și Taxe Locale va emite și comunica somație și titlu executoriu pentru suma primită ca stimulent de casare actualizată cu IPC și cu dobânzi/penalități, calculate de la data plăților efectuate până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

2.2. În continuare, Direcția Impozite și Taxe Locale prin Serviciul Recuperare Impozite și Taxe Locale va efectua orice modalitate de executare silită prevăzută în Legea 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, până la recuperarea integrală a sumei datorate. 

2.3. Suma recuperată reprezentând stimulentul de casare actualizată cu IPC și cu dobânzi/penalități, calculate de la data plății efectuate către beneficiar până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, va fi virată corespunzător și proporțional la bugetele din care a fost avansată.

 

 

Capitolul VII.  – DISPOZIȚII FINALE

 

Secțiunea 1 – Reguli de publicitate și păstrarea documentelor

 

1.1. Toate datele, informațiile, instrucțiunile, comunicatele și alte documente relevante în legătură cu prezenta procedură se publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Deva www.primariadeva.ro secțiunea Rabla Local;

1.2. UAT Municipiul Deva are obligația să păstreze documentele colectate de la solicitanții de finanțare/beneficiari și cele transmise la AFM, pentru o perioadă de 5 ani, și să le prezinte la solicitarea AFM.

 

Secțiunea 2 – Raportul Procedurii cu alte acte normative

 

1.1. Unde prezenta Procedură nu dispune, se aplică prevederile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale altor acte normative de nivel superior;

1.2. Prevederile prezentei proceduri se completează cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

 

 


Direcția Economică,

Director executiv, 

Claudia-Maria STOICA

Direcția Juridică și Administrație Publică Locală,

Director executiv, 

Oana MURA

Direcția Impozite și Taxe Locale,

Director executiv, 

Carla POPA

Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat,

Director executiv, 

Lăcrămioara-Suzana PETRUȚESC-BOARIU

  


 

 

                                                                            Deva,_________________/ 2023

 

 

 

                                         INIŢIATOR,                                                                          AVIZEAZĂ,

                                              Primar,                                                                       Secretar general,

                                   Nicolae-Florin OANCEA                                                 Florina-Doris VISIRIN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 Anexa I

 

CERERE DE PARTICIPARE 

la Programul privind casarea autovehiculelor uzate

 

Subsemnatul (a) ………………………………………………………………………………, în calitate de solicitant de finanțare,   C.N.P. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__domiciliat(ă) în localitatea ………………………, str. …………………………………………………, nr. ……, bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, jud. ……………………………, identificat cu actul de identitate: ………, seria ……, nr. ……………, eliberat de …………………………………………, la data de …………………… telefon ……………………………………, adresă de poștă electronică (e-mail): ……………………………………………………………………………

solicit participarea la Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează în baza Ordinului nr. 864/2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2261/23.08.2022 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, prin predarea la un centru autorizat de casare/colectare autovehicule a următorului autovehiculul uzat:

 

marca ………………………………………, tipul ………………………………… cu numărul de înmatriculare …………………, serie șasiu …………………………………………………, serie motor ……………………, înmatriculat conform certificatului de înmatriculare nr. ………… la data de ………………………, având cartea de identitate a vehiculului seria ……, nr. ……………………,

□ Îmi exprim acordul privind participarea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate;

□ Îmi iau angajamentul că voi preda spre casare la un colector autorizat autovehiculul uzat cu care particip în Program și îl voi scoate din evidențele fiscale și îl voi radia din circulație;

□ Îmi iau angajamentul că nu voi achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani calculați de la data primirii stimulentului pentru casare, iar în caz contrar mă oblig să restitui Municipiului Deva suma primită în calitate de solicitant al stimulentului de casare în cuantum de 3.000,00 lei, sumă care va fi actualizată cu IPC (indicele prețurilor de consum) pe anii aferenți, precum și cu dobânzi/penalități, calculate de la data plăților efectuate până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;

□ Declar pe proprie răspundere că nu am obținut și nu sunt pe cale să obțin finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același autovehicul uzat cu care particip în Program;

□ Declar pe proprie răspundere nu sunt condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

□ Declar pe proprie răspundere că pentru autovehicul uzat cu care particip în Program nu există litigii pe rolul instanțelor de judecată privitoare la dreptul de proprietate și nici sechestre aplicate;

□ Declar pe proprie răspundere că autovehiculul uzat conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație);

□ Declar pe proprie răspundere că autovehiculul uzat cu care particip în Program nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât și pentru proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, în situația în care autovehicul uzat cu care participă în Program a fost dobândit în urma partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;

□ Menționez faptul că declarațiile și angajamentele sunt reale, corecte și complete și cunosc prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații;

□ Îmi exprim acordul expres că adresa de poștă electronică menționată în cerere va constitui mijlocul de comunicare cu UAT Municipiul Deva pe durata derulării programului, adresă de poștă electronică la care mi se vor comunica informații, date personale sau mi se vor solicita eventuale clarificări și/sau completări și am luat la cunoștință faptul că în cazul nefuncționării serverului poștei electronice comunicate sau în cazul menționării greșite a adresei de poștă electronică, UAT Municipiul Deva nu poate fi tras la răspundere pentru acest lucru.

 

            Anexez următoarele documente:

□ actul de identitate al solicitantului finanțării în fotocopie, cu mențiunea “conform cu originalul”;

□ cartea de identitate a autovehiculului uzat în fotocopie, cu mențiunea “conform cu originalul”;

□ certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat în fotocopie, cu mențiunea “conform cu originalul”;

□ certificat de atestare fiscală din care rezultă că nu sunt înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara;

□ cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local, completată cu datele solicitantului de finanțare și datele de identificare ale  autovehiculului uzat care se dorește a fi înscris în program;

□ acordul scris al coproprietarului privind participarea în cadrul programului;

□ extras de cont în vederea virării stimulentului de casare în cazul aprobării cererii de participare;

□ acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

□ convenție matrimonială privind separația bunurilor (dacă este cazul) în fotocopie cu mențiunea “conform cu originalul”;

□ împuternicire în formă autentică (dacă este cazul);

□ actul de identitate al împuternicitului (dacă este cazul) în fotocopie, cu mențiunea “conform cu originalul”.

 

În cazul aprobării prezentei cereri de finanțare vă solicit virarea stimulentului de casare în cuantum de 3.000,00 lei în următorul cont bancar:

 

IBAN: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

Deschis la: ……………………………………, sucursala ………………………, 

Titular cont: ………………………………………………………………………,

C.N.P. titular cont |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

 

Subsemnatul ………………………………………………………………, îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, le declar corecte și complete, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații.

 

Nume și prenume:                                                                    Semnătura:

………………………………………………………                        …………………………

 

Data:

……………………





Anexa II

ACORD cu privire la CEREREA DE PARTICIPARE 

la Programul privind casarea autovehiculelor uzate

 

 

Subsemnatul (a) ………………………………………………………………………………, în calitate de coproprietar de autovehicul uzat,   C.N.P. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__domiciliat(ă) în localitatea ………………………, str. ………………………………………………, nr. ……, bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, jud. ……………………………, identificat cu actul de identitate: ………, seria ……, nr. ……………, eliberat de ………………………………………, la data de …………………… telefon ……………………………………, adresă de poștă electronică (e-mail): ……………………………………………………………………………

îmi exprim acordul expres privind participarea la Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează în baza Ordinului nr. 864/2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2261/23.08.2022 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, prin predarea la un centru autorizat de casare/colectare autovehicule a următorului solicitant de finanțare:

 

nume și prenume solicitant de finanțare: ……………………………………………………………

C.N.P. solicitant de finanțare: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

pentru următorul autovehiculul uzat:

 

marca ………………………………………, tipul ………………………………… cu numărul de înmatriculare …………………, serie șasiu …………………………………………………, serie motor ……………………, înmatriculat conform certificatului de înmatriculare nr. ………… la data de ………………………, având cartea de identitate a vehiculului seria ……, nr. ……………………, 

□ Îmi iau angajamentul că nu voi achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare, iar în caz contrar sunt de acord că voi restitui Municipiului Deva suma primită ca stimulent de casare în cuantum de 3.000,00 lei, sumă care va fi actualizată cu IPC (indicele prețurilor de consum) pe anii aferenți, precum și cu dobânzi/penalități, calculate de la data plăților efectuate până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;

(Notă: Se va bifa doar în situația în care autovehiculul uzat este deținut în proprietate comună în devălmășie!)

□ Declar pe proprie răspundere că nu am obținut și nu sunt pe cale să obțin finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același autovehicul uzat cu care particip în Program;

□ Declar pe proprie răspundere nu sunt condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

□ Declar pe proprie răspundere că pentru autovehicul uzat cu care particip în Program nu există litigii pe rolul instanțelor de judecată privitoare la dreptul de proprietate și nici sechestre aplicate;

□ Declar pe proprie răspundere că autovehiculul uzat conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație);

□ Declar pe proprie răspundere că autovehiculul uzat cu care particip în Program nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât și pentru proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, în situația în care autovehicul uzat cu care participă în Program a fost dobândit în urma partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;

□ Menționez faptul că declarațiile și angajamentele sunt reale, corecte și complete și cunosc prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații;

 

            Anexez următoarele documente:

□ actul de identitate al coproprietarului în fotocopie, cu mențiunea “conform cu originalul”;

□ certificat de atestare fiscală din care rezultă că nu sunt înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara;

□ cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice, privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local, completată cu datele solicitantului de finanțare și datele de identificare ale  autovehiculului uzat care se dorește a fi înscris în program;

□ acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

În cazul aprobării prezentei cereri de finanțare sunt de acord cu virarea stimulentului de casare în cuantum de 3.000,00 lei în următorul cont bancar:

 

IBAN: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

Deschis la: ……………………………………, sucursala ………………………, 

Titular cont: ………………………………………………………………………,

C.N.P. titular cont |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

 

Subsemnatul ………………………………………………………………, îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, le declar corecte și complete, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații.

 

 

Nume și prenume:                                                                    Semnătura:

………………………………………………………                        …………………………

Data:

……………………

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa III

ACORD PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 

 

 

 

Subsemnatul (a) ………………………………………………………………………………………,   C.N.P. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__domiciliat(ă) în localitatea ………………………, str. ………………………………, nr. ……, bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, jud. ……………, 

în calitate de: 

□ solicitant de finanțare în cadrul „Programului privind casarea autovehiculelor uzate”;

□ coproprietar de autovehicul uzat,

 

îmi exprim acordul cu privire la utilizarea și prelucrarea datelor mele personale de către Primăria Municipiului Deva în scopul îndeplinirii activităților specifice[1], cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

 

Pe parcursul activităților desfășurate, Primăria Municipiului Deva colectează și prelucrează date cu caracter personal, în scopuri specifice acordării stimulentului pentru casarea unui autovehicul uzat.

 

 

Am fost informat/ă că, în conformitate cu prevederile GDPR, beneficiez de următoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate.

 

 

 

 

Nume și prenume:                                                                    Semnătura:

………………………………………………………                        …………………………

Data:

……………………

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa IV

CONTRACT DE FINANȚARE 

Nr. ........ din ....................

 

Între părțile contractante: 

UAT Municipiul DEVA, denumită în continuare delegat

și

………………………………………………, C.N.P. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

domiciliat(ă) în localitatea ………………………, str. ………………………………………………, nr. ……, bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, jud. ……………………………, identificat cu actul de identitate: tip ………, seria ……, nr. ……………, eliberat de …………………………………, la data de ……………………, 

în calitate de beneficiar

 

a intervenit prezentul contract de finanțare, denumit în continuare contract

 

ARTICOLUL 1 – Obiectul contractului 

Delegatul și AFM acordă beneficiarului o finanțare în valoare de ...... lei (număr de autovehicule uzate x 3.000 lei pentru un autovehicul uzat), în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, denumit în continuare Program. 

 

ARTICOLUL 2 – Durata contractului și perioada de utilizare a finanțării 

Contractul este valabil de la data semnării lui de către beneficiar, dată care constituie intrarea în vigoare a prezentului contract, și până la expirarea duratei de monitorizare de 36 de luni, calculată de la data primirii stimulentului pentru casare. 

 

ARTICOLUL 3 – Obligațiile beneficiarului 

(1) Beneficiarul este obligat să îndeplinească următoarele condiții la data solicitării stimulentului pentru casare: 

  1. este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului; 
  2. deține în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale UAT delegat; excepția este persoana fizică ce a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale; 
  3. nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare; 
  4. nu a obținut și nu este pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020—2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program; 
  5. nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  6. se angajează să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare; 
  7. se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare. 

(2) Beneficiarul este obligat să se asigure că autovehiculul îndeplinește cumulativ următoarele condiții: 

  1. este înregistrat în evidențele fiscale ale delegatului; 
  2. la data solicitării acordării stimulentului pentru casare are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricației, se consideră an de fabricație anul înmatriculării; 
  3. are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară; 
  4. conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.

 

ARTICOLUL 4 – Alte clauze

În situația în care nu respectă prevederile articolului 3 litera g) din prezentul contract, beneficiarul se obligă să restituie Municipiului Deva suma primită ca stimulent de casare în cuantum de 3.000,00 lei/autovehicul casat, sumă care va fi actualizată cu IPC (indicele prețurilor de consum) pe anii aferenți, precum și cu dobânzi/penalități, calculate de la data plăților efectuate până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

 

ARTICOLUL 5 – Forța majoră 

(1) Prin forță majoră se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea contractului și care împiedică părțile să își execute, total sau parțial, obligațiile contractuale. 

(2) Partea care invocă forța majoră are următoarele obligații:

a) să notifice forța majoră celeilalte părți în termen de 5 zile de la data apariției; 

b) să transmită în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forță majoră certificatul de forță majoră emis de autoritatea competentă; 

c) să comunice data încetării cazului de forță majoră în termen de 5 zile de la încetare; 

d) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor. 

(3) Dacă nu se procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa notificării. 

(4) Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia. 

(5) Forța majoră, comunicată și dovedită în condițiile alin. (2), exonerează de răspundere partea care o invocă. 

(6) Dacă forța majoră și/sau consecințele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părțile se obligă să negocieze cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune: 

  1. încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-interese; 
  2. modificarea contractului. 

 

ARTICOLUL 6 – Jurisdicție 

(1) Prezentul contract se supune legislației române.

(2) Orice neînțelegere privind valabilitatea, interpretarea, executarea ori încetarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.

(3) În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanței judecătorești competente material în a cărei rază teritorială își are sediul delegatul. 

 

ARTICOLUL 7 – Notificări 

(1) Orice notificare, solicitare sau sesizare în baza prezentului contract se va face numai în scris, la următoarele adrese: 

a) pentru delegat: Municipiul Deva, Piața Unirii, nr. 4, județul Hunedoara; 

b) pentru beneficiar: ............................................................ . 

(2) În cazul în care beneficiarul dorește să fie notificat la o altă adresă sau și-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris. 

(3) Notificările făcute beneficiarului la adresele menționate la alin. (1) sau (2) se consideră a fi aduse la cunoștința acestuia.

 

 

Pentru delegat,                                                                         Beneficiar,

 

Primar,                                                                                   

Nicolae Florin OANCEA                                                         ..........................................

 

Director executiv Direcția Economică,

Claudia-Maria STOICA

 

Director executiv Direcția ADPP,

Lăcrămioara-Suzana PETRUȚESC-BOARIU

 

Avizat juridic,

 

 


[1] O informare detaliată privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Primăria Deva se poate consulta pe site-ul instituției, wwww.primariadeva.ro, la secțiunea PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL.