România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

 

ROMÂNIA

JUDEȚUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de Asociația Alături de Tineri, înregistrată sub nr. 63023/14.06.2023 referitoare la revocarea

Hotărârilor Consiliului local nr. 241-244/2023

 

            Prin plângerea prealabilă înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 63023/14.06.2023 Asociația Alături de Tineri solicită revocarea Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Deva         nr. 241-244/25.05.2023 privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, apreciind că, ”procedura de atribuire a contractelor de finanțare s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale și a criteriilor de atribuire prevăzute în Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare și numirea comisiei de evaluare și selecție a proiectelor și a comisiei de soluționare a contestațiilor s-a realizat contrar prevederilor legale, în ceea ce privește componența comisiilor și actul autorității administrației publice locale prin care au fost desemnați membrii celor două comisii”.

            Analizând motivele de nelegalitate expuse în cuprinsul plângerii prealabile, se poate constata că acestea sunt nefondate și fără suport legal, raportat la următoarele aspecte:

            În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

            „ (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.

 (3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum şi cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripţie.”

            Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 241/25.05.2023 privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, a fost aprobată repartizarea sumei de 50.000 lei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul social, în vederea atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă.

           Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 242/25.05.2023 privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, a fost aprobată repartizarea sumei de 223.000 lei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul cultural, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă.

           Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 243/25.05.2023 privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, a fost aprobată repartizarea sumei de 1.000.000 lei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul sport, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă.

           Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 244/25.05.2023 privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, a fost aprobată repartizarea sumei de 150.000 lei în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul tineret, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă.

            Contrar susținerilor petentei, cu luarea în considerare a prevederilor art. 20 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, autoritatea finanțatoare s-a conformat obligației de a stabili și de a include în anunțul de participare data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte. Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 62/03.04.2023 precum și în două cotidiene locale, respectiv în ziarul Mesagerul Hunedorean nr. 4281/05.04.2023, pagina nr. 7, în ziarul Servus Hunedoara nr. 4643/05.04.2023, pagina nr. 6 și pe site-ul https://www.primariadeva.ro/index.php/primaria/finantări_nerambursabile. Potrivit Anunțului de participare, perioada de depunere a proiectelor de finanțare nerambursabilă s-a efectuat în intervalul 04.04.2023-05.05.2023, la registratura Primăriei Municipiului Deva, iar data limită de depunere a proectelor de finanțare nerambursabilă a fost data de 05.05.2023, ora 1200.

           În dezacord cu afirmațiile petentei, comisia de evaluare și selecționare a proiectelor în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă a procedat la evaluarea propunerilor de proiecte conform exigențelor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, lege specială, care potrivit dispozițiilor art. 41 se completează cu dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, abrogată prin art. 305 cap.XI din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, act normativ abrogat prin art. 238, Cap. VIII din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. 

           Trimiterile făcute la OUG nr. 60/2001 se consideră efectuate la Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice și la Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, având în vedere că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice a fost abrogată la data intrării în vigoare a OUG nr. 34/2006, iar OUG nr. 34/2006 a fost abrogată la data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016.           

           Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, demonstrând intenția legiuitorului de a deroga de la norma generală, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.

           Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă a respectat întrutotul documentația de atribuire întocmită de către autoritatea finanțatoare, respectiv Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, documentație de atribuire obligatorie atât pentru autoritatea finanțatoare cât și pentru persoanele interesate să depună proiecte în vederea acordării finanțării nerambursabile de la bugetul local.   

            Anterior adoptării actului administrativ cu caracter normativ, proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005 a fost afișat pe site-ul Primăriei municipiului Deva, însoțit de întreaga documentație, inclusiv Regulamentul cuprinzând criteriile de evaluare a proiectelor, la data de 06.03.2023, fiind parcursă procedura de dezbatere publică pentru discutarea proiectului de hotărâre, persoanele interesate având posibilitatea de a consulta proiectul de hotărâre fiind totodată invitate să transmită, în scris, propuneri, sugestii, opinii sau recomandări.

            Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 149 a fost adoptată la data de 30.03.2023 în forma pusă în dezbatere publică, întrucât în perioada menționată nu au fost prezentate propuneri de modificare. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 149/2023 autoritatea deliberativă a administrației publice locale a aprobat Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, fiind totodată desemnați membrii Comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă și ai Comisiei de soluționare a contestațiilor.

           Ulterior adoptării hotărârii mai sus menționate, la data de 05.04.2023 a fost publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Deva anunțul de participare, în cuprinsul căruia s-a precizat, în mod expres faptul că cei interesați, persoane fizice sau asociații/fundații pot ridica de la registratura Primăriei municipiului Deva, gratuit, un exemplar al documentației în vederea pregătirii proiectului.

            Nici după publicarea Anunțului de participare care a cuprins întreaga documentație de atribuire nu au fost formulate sau depuse contestații sau clarificări cu privire la documentația publicată de către nicio persoană interesată să participe la procedură.

            În dezacord cu afirmațiile petentei, în cuprinsul documentației de atribuire autoritatea finanțatoare a stabilit algoritmul de calcul al punctajului, în cuprinsul Capitolului V-Procedura evaluării și a selecționării proiectelor, art. 59 prevede că evaluarea proiectelor se va face pe baza următoarelor: I. Verificarea documentației și a condițiilor de eligibilitate, conform listei de verificare și II. Evaluarea calității propunerilor de proiect și evaluarea financiară, fiind atașate în cadrul regulamentului aprobat liste privind îndeplinirea condiției de eligibilitate și privind criteriile de evaluare și punctajul maxim care poate fi obținut. 

           Algoritmul de calcul al punctajului este prezentat sub formă tabelară și conține următoarele criterii de evaluare: a)calitatea și originalitatea proiectului –punctaj maxim 15 puncte; b) relevanța proiectului –punctaj maxim 25 puncte; c)metodologie –punctaj maxim 20 puncte; d) promovare și sustenabilitate – punctaj maxim 15 puncte; e) experiența managerială și capacitatea de implementare - punctaj maxim 5 puncte; f) bugetul - punctaj maxim 20 puncte.

           Punctajul cumulat al criteriilor de evaluare este de 100 puncte, și nu de 103 puncte cum greșit apreciază petenta, având în vedere că în cadrul grilei de evaluare, criteriul 2.2 Determinarea grupului țintă are de fapt, trei subcriterii și nu patru așa cum se precizează în cadrul contestației formulată împotriva rezultatului evaluării, acestea fiind; numărul de beneficiari până la 100 persoane - 3 puncte; număr de beneficiari între 100-200 persoane – 5 puncte; număr de beneficiari peste 200 persoane -7 puncte; care însumate dau un total de 15 puncte, astfel că interpretarea petentei este eronată. Aceste aspecte au fost tranșate prin Procesul –verbal privind soluționarea contestațiilor depuse de către solicitanții care au făcut propuneri de proiecte pentru obținerea de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Deva înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Deva sub nr. 55124/22.05.2023, decizie care, până în prezent nu a fost contestată de către petentă.  

            Evaluarea proiectelor de către comisia de evaluare și selecționare a proiectelor în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă s-a realizat atât cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute de art. 30-31, art. 59 din Regulament, cât și cu respectarea prevederilor Legii nr. 350/2005. Procedura de selecție a cuprins etapa verificării documentației și a condițiilor de eligibilitate, precum și etapa evaluării calității propunerilor de proiect și evaluarea financiară, etapă care a constat în atribuirea unui punctaj fiecărui proiect, dar și alocarea unei sume, în funcție de activitățile din proiect aprobate de comisia de evaluare și selecție a proiectelor. Așadar, potrivit procedurii de atribuire, toate proiectele care au obținut un punctaj minim sunt selectate și au dreptul de a încheia contractul de finanțare nerambursabilă.

          Contrar afirmațiilor petentei, cu respectarea prevederilor art. 32 alin. 3 din regulamentul aprobat, comisia de evaluare și selecție, în mod legal, s-a prevalat de dreptul de a cere solicitanţilor prezentarea de documente/informații suplimentare care dovedesc eligibilitatea proiectului.  

          Cu ocazia desfășurării lucrărilor Comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor, au fost avute în vedere criteriile generale de selecție, stabilite la art. 30 din Regulament, respectiv interesul public local al programelor și proiectelor, promovarea identității imaginii municipiului Deva și dovada capacității organizatorice și funcționale a beneficiarului.

           În continuare, evaluarea a avut în vedere calitatea și originalitatea proiectului, relevanța acestuia, metodologia, promovarea și sustenabilitate, experiență managerială și capacitatea de implementare și bugetul proiectului. 

           Interpretarea avansată de către petentă potrivit căreia proiectul său ar fi trebuit să primească integral suma solicitată este greșită și nu rezultă din documentația aprobată și nici din interpretarea prevederilor legale.                 

           Potrivit definiției prevăzută de art. 3 lit. f) din Regulamentîn cadrul unui proiect sunt considerate eligibile cheltuielile prevăzute în actele normative și în cuprinsul  regulamentului, în situația în care reflectă costuri necesare și rezonabile, sunt oportune și justificate, realizate efectiv pe perioada de desfășurare a proiectului, prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli - anexă la contractul de finanțare, identificabile și verificabile, susținute de acte și documente justificative originale corespunzătoare.

           Prevederile art. 68 din Regulament stabilesc că nu toate cheltuielile care alcătuiesc bugetul întocmit de către autorul proiectului și cuprins în documentația depusă la autoritatea finanțatoare vor fi finanțate în baza contractului de finanțare, fiind finanțate doar cheltuielile care întrunesc două condiții: sunt eligibile și sunt considerate justificate și oportune de către Comisia de selecție și evaluare. În consecință, criteriul oportunității cheltuielilor îndreptățește comisie să exercite un drept de apreciere asupra acestor cheltuieli.

           Prin dispozițiile Legii nr. 350/2005, legiuitorul nu a stabilit obligativitatea acordării întregii sume prevăzute în proiectul bugetului, iar art. 13 din Legea nr. 350/2005 și art. 3 lit.f) din Regulamentul aprobat prin H.C.L nr. 149/2023, au prevăzut că doar cheltuielile/costurile  justificate oportune și rezonabile vor fi considerate eligibile. 

           Bugetul proiectului propus de către petenta Asociația Alături de Tineri este de 135.000 lei, în condițiile în care întreaga sumă aprobată pentru domeniul – Tineret este de 150.000 lei, iar obiectivul avut în vedere de legiutor și implicit de autoritatea publică finanțatoare, este sprijinirea în realizarea unor obiective de interes public local, iar nu sprijinirea unui singur participant la procedură, și implicit, a unui singur tip de activitate.

           Legea nr. 350/2005 nu instituie obligația autorității finanțatoare să sprijine un proiect cu suma maximă solicitată, cu atât mai mult în situația existenței mai multor proiecte câștigătoare, nefiind prevăzută nicio dispoziție legală care să interzică împărțirea fondurilor între mai mulți beneficiari, din contră, această modalitate răspunde mai bine intereselor publice locale, astfel încât de aceste finanțări să beneficieze cât mai multe persoane interesate care să contribuie la realizarea unor multiple și diverse acţiuni sau programe de interes public local.

           De altfel, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea principiului tratamentului egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecție și a criteriilor pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică care desfășoară activități nonprofit să aibă șanse egale de a i se atribui contractul respectiv.

           A interpreta dispozițiile în sensul celor afirmate de petentă ar însemna ca, în ipoteza în care unul dintre beneficiari obține punctajul cel mai mare, iar 90% din bugetul proiectului acestuia reprezintă întreaga sumă alocată pentru finanțare, ceilalți participanți să nu obțină finanțare, deși proiectele acestora îndeplinesc cerința obținerii punctajului minim sau chiar a unor punctaje superioare. 

          Criteriul eligibității cheltuielilor autorizează comisia de evaluare și selecționare să aibă un drept de apreciere asupra tuturor cheltuielilor și activităților proiectului, iar acest drept de apreciere a fost exercitat de către comisia de evaluare și selecționare, drept conferit acestuia prin documentația de atribuire.

          Analizând grila cu punctajele acordate de membrii comisiei de evaluare și selecție, se constată că proiectul “Antreprenor pentru viitor” a cumulat un total de 73 de puncte, având punctajul cel mai mic dintre cele 8 proiecte selectate pentru domeniul Tineret. Conform dispozițiilor art. 63 din Regulament proiectele au fost selecționate în vederea finanțării în ordinea clasamentului rezultat ca urmare a evaluării, în limita sumelor disponibile. Comisia de evaluare a avut în vedere faptul că proiectul “Antreprenor pentru viitor” s-a clasat pe ultimul loc în cadrul proiectelor declarate câștigătoare, obținând un punctaj apropiat de cel minim, la stabilirea activităților eligibile fiind avut în vedere grupul țintă al activității propuse și caracterul prioritar al acestor activități în raport cu criteriile instituite prin Regulament.

          Din modul de acordare a punctajului rezultă că, în exercitarea marjei de apreciere, comisia de evaluare și de selecționare a depunctat proiectul la partea de buget, considerând ca fiind supradimensionate cheltuielile cu serviciile, în condițiile în care nu a fost realizată o defalcare a acestor cheltuieli și nu a fost atașată nicio ofertă care să certifice cuantumul cheltuielilor menționate. 

          De asemenea, proiectul a fost depunctat la partea de metodologie, nefiind detaliat conținutul seminariilor, al spoturilor publicitare, al materialelor informative, coroborat cu lipsa unor elemente inovatoare și prezentarea modalităților de diseminare a rezultatelor în rândul comunității locale, toate acestea conducând la acordarea un punctaj mic.

           Dispozițiile invocate de petentă în susținerea nemulțumirilor legate de reducerea bugetului și implicit de alocarea sumei de 10.000 lei din totalul de 135.000 de lei solicitat prin proiect, se referă la obligații ale deponentului/solicitantului în procesul de elaborare și depunere a proiectului. 

           În înțelesul prevederilor art. 28 din Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice aprobat prin H.C.L nr. 149/2023, bugetul proiectul va rămâne ferm pe durata de îndeplinire a contractului de finanțare nerambursabilă, adică după ce acesta va fi alocat și după ce se va semna contractul de finanțare nerambursabilă.

           Caracterul ferm și obligatoriu din punct de vedere al conținutului propunerii de proiect se referă la deponentul proiectului și este o obligație care trebuie îndeplinită pe parcursul procedurii de selecție. 

           Este greșită interpretarea petentei referitoare la faptul că nu se poate modifica bugetul proiectelor înregistrate și depuse în termen de către comisia de evaluare și selecție a proiectelor, astfel cum rezultă din conținutul art. 68 din Regulamentul aprobat. Procedura de repartizare a fondurilor bănești între mai mulți beneficiari care au obținut un punctaj de calificare nu este interzisă de Legea nr. 350/2005 și răspunde mai bine intereselor publice locale, astfel încât să beneficieze de aceste finanțări nerambursabile de la bugetul local un număr cât mai mare de proiecte.

           Se impune a fi cenzurată interpretarea petentei potrivit căreia odată ce un proiect a obținut un punctaj minim, acesta trebuie să primească integral finanțarea solicitată. Principiul cofinanțării care stă la baza atribuirii de fonduri nerambursabile se înscrie în sprijinul acestei concluzii întrucât faptul că s-a stabilit un prag minim de cofinațare de 10% din costul proiectului nu înseamnă că diferența trebuie suportată automat de către autoritatea finanțatoare. În acest sens sunt și prevederile Regulamentului aprobat prin HCL nr. 149/2023 potrivit cărora finanțarea nerambursabilă reprezintă alocația financiară directă din bugetul local al municipiului Deva, acordată în   procent de maxim de 90% din valoarea eligibilă a proiectului. 

            Prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 149/2023 s-a prevăzut în mod expres că nu toate cheltuielile care în mod firesc alcătuiesc bugetul întocmit de autorul proiectului și cuprins în documentația depusă la autoritatea finanțatoare vor fi finanțate în baza contractului de finanțare, ci doar cheltuielile care întrunesc două condiții: sunt eligibile și sunt considerate justificate și oportune de către comisia de evaluare și selecție, fiind acordat astfel dreptul comisiei de evaluare să intervină în proiectul depus și să selecteze doar acele cheltuieli care, în primul rând respectă cerințele privind eligibilitatea iar în al doilea rând sunt considerate justificate și oportune.

Criteriul oportunității cheltuielilor autorizează comisia de evaluare să aibă un drept de apreciere asupra acestor cheltuieli, iar acest drept de apreciere a fost exercitat de comisie prin selectarea doar a anumitor activități din cadrul unui proiect care să fie finanțate prin contractul de finanțare care se încheie între autoritatea finanțatoare și solicitantul selecționat.

          O dovadă în plus a faptului că autoritatea finanțatoare nu a acționat cu exces de putere rezultă și din faptul că nicio altă asociație dintre cele câștigătoare nu a formulat contestație împotriva rezultatului evaluării. Din cele 8 proiecte declarate câștigătoare pentru domeniul Tineret, pentru două proiecte, comisia de evaluare a aprobat alocarea în integralitate a sumelor propuse, respectiv 9.000 lei și 5.000 lei iar în cazul celorlate cinci proiecte, care au obținut un punctaj superior proiectului înaintat de petenta Asociația Alături de Tineri, s-a procedat la diminuarea sumelor considerate nejustificate și excesive pentru derularea proiectului.

           Relevantă în această situație este prevederea cuprinsă la art. 68 din Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice aprobat prin H.C.L nr. 149/2023, unde se reglementează în mod clar faptul că înainte de încheierea contractului de finanțare, dacă suma solicitată nu coincide cu suma aprobată, la semnarea contractului, solicitantul va prezenta bugetul proiectului actualizat. 

           Se privesc ca nefondate și criticile petentei referitoare la componența comisiei de evaluare și selecție a proiectelor și actul autorității administrației publice locale prin care au fost desemnați membrii celor două comisii.

           Prin dispozițiile art. 33 din Regulament s-a stabilit componența comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelor, menționându-se că aceasta va fi formată din minim 5 membri, respectiv: trei consilieri (doi membri și un președinte) din cadrul Consiliului local și 2 reprezentanți ai autorității executive. Odată cu numirea membrilor titulari ai Comisiei de Evaluare și Selecționare a proiectelor, au fost desemnați și 2 membri supleanți.

           În sensul prevederilor art. 126 alin. 8 din HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, persoanele care constituie comisia de evaluare nu trebuie să fie în relaţii de subordonare ierarhică unele faţă de altele, în măsura în care structura organizatorică permite acest lucru

           Comisia de evaluare a fost stabilită din persoane din cadrul instituției publice finanțatoare, persoane care au experiență în atribuirea contractelor de finanțare nerambursabile și care au mai participat în cadrul altor proceduri de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă, cu o experiență relevantă în domeniu astfel cum se impunea conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG nr. 60/2001, cât și rațiunea legislației de achiziții publice, care instituie că din comisia de evaluare să facă parte persoane cu experiență în obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, acesta regăsindu-se și în prevederile art. 2341 alin. 2 din Legea nr. 98/2016, art.99 alin. 2 din HG nr. 395/2016. În concret, orice autoritate contractantă pentru atribuirea contractelor de achiziții publice își stabilește comisia de evaluare a ofertelor din persoane cu experință în domeniul contractului, prin acesta asigurându-se îndeplinirea corespunzătoare a procesului achiziție și de evaluare a ofertelor.

           Legislația în vigoare nu interzice ca membrii comisiei de evaluare să nu poată fi numiți din cadrul instituției publice, ci doar din cadrul anumitor compartimente, întrucât potrivit art. 126 alin. 1 și 2 se arată că din componența comisiei de atribuire pot face parte membrii aparținând compartimentelor autorității contractante și nu că membrii comisiei de evaluare trebuie să fie nominalizați doar din compartimentele autorității. În acest sens este și prevederea finală a aliniatului 2 al aceluiași articol, conform căruia în cazul în care beneficiarul final al contractului/acordului-cadru este o altă autoritate contractantă, din cadrul comisiei de evaluare pot face parte membri aparţinând atât autorităţii contractante care organizează procedura de atribuire, cât şi autorităţii contractante beneficiare.

            Potrivit art. 2 lit. b) din Legea 350/2005, definește prin autoritate finanţatoare – orice autoritate publică, astfel cum este definită aceasta în Constituţia României, republicată, inclusiv autoritatea judecătorească, precum şi orice instituţie publică de interes general, regional sau local;

           Conform art. 5 din Legea nr. 350/2005 ”Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4.”

           Articolul 27 din Legea nr. 350/2005 stabilește că autoritatea finanţatoare are obligaţia de a constitui,  pentru atribuirea fiecărui contract de finanţare nerambursabilă, o comisie de evaluare, în condiţiile art. 51 alin. (1) şi (2), art. 53 şi 54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

           Alocarea finanțării nerambursabile și domeniile pentru care se acordă,  s-a aprobat de către Consiliul Local al municipiului Deva potrivit Hotărârii nr. 46/01.02.2023 privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2023 și a estimărilor pentru ani 2024-2026, astfel că numirea comisiei de evaluare s-a constituit în mod legal de către autoritatea finanțatoare, prin adoptarea unei hotărării în acest sens, ca act administrativ a autorității deliberative administrației locale, conform prevederilor art. 196 alin. 1 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ. În acest sens, arătăm că prin dispozițiile art. 6 din HCL nr. 46/2023 a fost aprobată alocarea sumei de 1.500 mii de lei pentru susținerea finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, astfel:1.000 mii lei pentru domeniul sport, 300 mii lei pentru domeniul cultură, 50 mii lei pentru domeniul social, 150 mii lei pentru domeniul tineret.

           Totodată, prevederile invocate de către petentă nu stabilesc obligativitatea constituirii comisiei de evaluare a ofertelor printr-o dispoziție a primarului, acest lucru nici nu ar fi putut fi stabilit de către legislația de achiziții publice, întrucât calitatea de autoritate contractantă o pot avea și alte entități conform art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”, în vreme ce alin. 14 al aceluiași articol prevede următoarele: „Consiliul local îndeplinește orice alte atribuții, în toate domeniile de interes local, cu excepția celor date în mod expres în competența altor autorități publice, precum și orice alte atribuții stabilite prin lege”.

           Petenta nu justifică un interes legal în contestarea Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 241-243/25.05.2023 privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, în ceea ce privește domeniile Social, Cultură și Sport, întrucât petenta Asociația Alături de Tineri nu a depus propuneri de proiecte în ceea ce privește aceste trei domenii, singurul proiect depus fiind pe domeniul Tineret.   

            Modalitatea de analiză și notare a celorlalte proiecte din cadrul domeniului Tineret nu poate forma obiectul contestației petentei, petenta fiind îndreptățită să conteste doar punctajul acordat în urma evaluării propriului său proiect, nefiind permisă reevaluarea tuturor proiectelor care au fost aprobate spre finanțare.

            Afirmația petentului potrivit căreia hotărârile Consiliului local sunt întemeiate pe prevederi legale ce nu justifică competența Consiliului local de a aproba repartizarea sumelor reprezentând finanțări nerambursabile în temeiul Legii nr. 350/2005 este complet eronată. Din însăși enumerarea temeiurilor legale evocate de petent în plângerea prealabilă reiese faptul că autoritatea deliberativă, respectiv Consiliul local îndeplinește atribuții în toate domeniile de interes local, cu excepția date în mod expres în competența altor autorități publice.  Chiar petentul a enumerat temeiul legal potrivit căruia serviciile publice de interes local sunt cele care răspund în principal nevoilor colectivităților locale și sunt realizate în mod optim prin acțiunea autorităților administrației publice locale. Or, Legea nr. 350/2005 definește finanțarea nerambursabilă ca fiind alocare financiară directă din fonduri publice în vederea desfășurării de acțiuni sau programe de interes public local. Este evident că prin finanțarea nerambursabilă a unor proiecte de interes public local autoritatea publică deliberativă asigură cadrul necesar pentru realizarea nevoilor colectivităților locale în diferite domenii de activitate.

            De asemenea, arătăm că anterior adoptării actelor administrative a căror revocare se solicită au fost respectate întrutotul formele procedurale premergătoare adoptării actelor administrative, proiectele de hotărâre însoţite de referatele de aprobare fiind transmise compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului în vederea întocmirii rapoartelor de specialitate.    


          Ulterior la data de 24.05.2023 proiectele de hotărâre au fost dezbătute în cadrul comisiilor de specialitate ale consiliului local fiind întocmite avizele nr. 428/24.05.2023 al Comisiei pentru sănătate, protecția mediului înconjurător, protecție socială și servicii publice, nr. 258-260/24.05.2023 ale Comisiei pentru activități științifice, învățământ, cultură, activități sportive și de agrement,                          nr. 1151-1154/24.05.2023 ale Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, agricultură și nr. 846-849/24.05.2023 ale Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanțe prin care proiectele de hotărâre au fost avizate favorabil urmând a fi propuse Consiliului Local în vederea dezbaterii şi adoptării în forma prezentată.                       

           Menţionăm că Hotărârile nr. 241-244/25.05.2023 adoptate de Consiliul Local al Municipiului Deva au fost comunicate în termenul legal prefectului județului în vederea exercitării controlului de legalitate, fiind considerate întrutotul legale de către acesta, ulterior au fost îndeplinite formalităţile privind comunicarea actelor administrative cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează.          

           Examinând motivele de nelegalitate expuse în cuprinsul plângerii prealabile putem concluziona că actele administrative a căror revocare se solicită au fost adoptate în baza şi executarea legii, au fost emise în limitele competenţelor acordate autorităţii publice locale cu respectarea procedurii şi formalităţilor prevăzute de lege.

            Pe cale de consecinţă, solicitarea de revocare a actelor administrative indicate în cuprinsul plângerii prealabile pentru motive de nelegalitate este neîntemeiată apreciind că la adoptarea acestora au fost respectate prevederile legale incidente, iar procedura de atribuire a contractelor având ca obiect acordarea finanțărilor nerabusabile de la bugetul local s-a desfășurat cu respectarea documentației de atribuire întocmită de către autoritatea finanțatoare, respectiv Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare.

            Având în vedere aspectele expuse mai sus, este evident că Hotărârile Consiliului local nr.              241-244/2023 au fost adoptate cu respectarea tuturor condițiilor privind legalitatea actelor administrative, respectiv a condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de lege pentru valabilitatea acestora.

Luând în considerare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, considerăm că motivele invocate în plângerea prealabilă nu sunt de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, astfel că se impune respingerea plângerii prealabile ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1, 3 și 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

Luând în considerare prevederile Legii nr. 350/2001 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general,

În temeiul art. 129 alin.1, alin. 2 lit. ”d”, alin. 7 lit. ”b”, ”d”, ”e” și ”f”, alin. 14, art. 139 alin. 1 și art. 196 alin. 1 lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

           Propun Consiliului local aprobarea proiectului de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de către Asociația Alături de Tineri înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Deva sub nr. 63023/14.06.2023.

 

 

 

                                                                                                      PRIMAR

                                                                                         Nicolae-Florin Oancea