Direcția administrarea domeniului public şi privat, prin Serviciul cadastru, fond funciar din cadrul Primǎriei municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri privind concesionarea prin licitație publicǎ a unor pajiști proprietate publică a municipiului Deva, supunem atenției urmǎtoarele:
Creşterea animalelor este o activitate economică importantă si trebuie facilitat accesul acestora la suprafetele de pajiști disponibile, aflate în domeniul public, în condițiile în care pentru majoritatea crescătorilor de animale singura sursa de asigurare a hranei pe perioada verii este masa verde obținută de pe pajişti.
Pentru punerea ȋn valoare a pajiştilor aflate ȋn domeniul public şi pentru folosirea eficientǎ a acestora, unitǎțile administrativ teritoriale ȋn conformitate cu hotǎrârile consiliilor locale ȋncheie contracte de concesiune ȋn condițiile legii.
În vederea concesionării, au fost identificate 2 pajişti pentru care au fost ȋntocmite studii privind valoarea lucrărilor impuse prin amenajamentul pastoral privind reabilitarea producției pajiștilor permanente:
1. Municipul Deva, extravilan, parcela nr.699/1, la locul numit Dupǎ Gard, suprafața de 28471 mp, ȋnscris ȋn CF nr.70584
2. Municipul Deva, extravilan, parcela nr.751/1, la locul numit Fata satului, suprafața de 183.585 mp, ȋnscris ȋn CF nr.70579.
Din studiile ȋnregistrate la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.51944/15.05.2023 pentru ”DupǎGard”, nr.51952/15.05.2023 pentru ”Fata satului” reiese valoarea estimativă netă a masei verzi pentru pajiştile mai sus menționate pentru anii 2023-2030.
Prin adresa nr.19034/04.09.2023, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.91463/06.09.2023, Consiliul Județean Hunedoara comunică Hotărârea nr.219/2023 privind stabilirea prețurilor medii ale principalelor produse agricole și a prețului mediu la masa verde de pajiști pentru anul 2023, prin care s-a aprobat noul preț mediu la masa verde de pe pajiști pentru anul 2023 la valoarea de 50,00 lei/tonă.
Conform avizului nr.1927PS/16.06.2023 emis de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat ṣi Probleme Speciale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, înregistrat la Primăria municipiului Deva cu nr.68538/29.06.2023, terenul în suprafață de 28.471 mp, situat în zona După Gard, municipiul Deva, județul Hunedoara, înscris în CF nr.70584, nu se încadrează în infrastructura sistemului național de apărare.
Conform avizului nr.1928PS/16.06.2023 emis de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat ṣi Probleme Speciale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, înregistrat la Primăria municipiului Deva cu nr.68539/29.06.2023, terenul în suprafață de 183.585 mp, situat în zona Fata Satului, municipiul Deva, județul Hunedoara, înscris în CF nr.70579, nu se încadrează în infrastructura sistemului național de apărare.
Prin redevența anuală stabilită prin contractul de concesiune, concesionarea pajiştilor constituie o sursǎ sigurǎ de venituri la bugetul local al municipiului Deva, prin redevența plătită de către concesionar.
Conform art.9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pǎjiştilor permanente şi pentru modificarea Legii fondului funciar nr.18/1991, actualizată, perioada de concesionare este cuprinsă ȋntre 7 şi 10 ani.
În baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, ale Ordinului nr.544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște, ale Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.407/2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public, privat al comunelor, oraşelor, respectiv municipiilor,
Ȋn temeiul dispozițiilor art.129 alin.2 lit”c”, alin.6 lit”a”, art.139 alin.3 lit.”g”, art.308, art.309, art.310, art.312, art.313, art.314, art.318 din Ordonanța de urgențǎ a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare.
Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consilului local al municipiului Deva, proiectul de hotǎrâre privind privind concesionarea prin licitație publică unor pajiști, proprietate publicǎ a municipiului Deva.
Director Executiv, Director Executiv al Direcției Juridice
Direcției A.D.P.P şi Administrației Publice Locale
PETRUŢESC BOARU- MURA OANA
LĂCRĂMIOARA-SUZANA
Șef Serviciu, Control Financiar Preventiv
Cadastru ,Fond funciar CRĂCIUN DANIELA
HORIA JARNEA
Ȋntocmit,
Consiler,
PLEȘOIANU ALINA