ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare
În data de 18.04.2019 s-a semnat contractul de finanțare nr.4203 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Deva în calitate de Beneficiar al finanțării pentru proiectul “Cresterea eficientei energetice a blocului de locuinte D – B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva” cod SMIS 120716.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operatiunea A – Cladiri rezidentiale.
În data de 09.04.2021 Municipiul Deva a semnat contractul de lucrări nr.39108 cu ASOCIEREA SEMAL CONTRUST SRL – OPTIM SIG INSTAL SRL - Birou de arhitectura POP OLIVIU MARIUS SRL - PASO DOBLE SRL prin lider de asociere SEMAL CONTRUST SRL pentru prestarea serviciilor de elaborare a documentatiilor tehnice PT, DTAC, verificare tehnica, asistenta tehnica și executie lucrari și organizare de santier pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D – B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, cod SMIS 120716.
Execuția lucrărilor s-a derulat în cadrul Contractului de lucrări nr.39108/09.04.2021, modificat prin Actul adițional nr.1 din 01.10.2021 pentru pentru ajustarea prețului contractului conform OG nr.15/2021 și Ordinul nr.1336/2021, Actul adițional nr.2 din 12.04.2022 pentru ajustarea prețului contractului conform prevederilor OG nr.2050/30.12.2021, Actul adițional nr.3 din 07.09.2022 pentru pentru ajustarea prețului contractului conform O.G. nr.64/2021, Actul aditional nr.4 din 12.01.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 3 luni, Actul adițional nr.5 din 07.04.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 3 luni, Actul aditional nr.6 din 05.07.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 2 luni și Actul adițional nr.7 din 29.08.2023 pentru ajustarea prețului contractului conform O.G. nr.15/2021.
Criza provocată de conflictul militar din regiunea Mării Negre a afectat piața construcțiilor din întreaga Uniune Europeană, având în vedere că Ucraina este principalul furnizor și producător de oțel și materie primă pentru piața europeană a construcțiilor.
Consecința imediată a fost o creștere semnificativă a prețurilor la materiale, determinând creșteri și de peste 40% la unele materiale utilizate în proiectele de infrastructură, cum sunt: mixturile asfaltice, bitumul, oțelul sau fierul-beton, care urmează a fi reflectate în indicele de cost total în construcții, un indice compozit care cumulează impactul creșterii cheltuielilor materiale, manoperă, utilaje și transport asupra prețului contractelor de achiziție legal încheiate pentru care finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile. Indicele de cost total în construcții este comunicat de Institutul Național de Statistică. De asemenea conflictul militar din regiune a determinat o creștere semnificativă a prețului la echipamentele, utilajele și dotările independente livrate în cadrul proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, mai ales al proiectelor care au la bază contracte de furnizare echipamente, utilaje sau altele asemenea.
Criza generată de virusul SARS-CoV-2 a determinat declararea stării de urgență la nivel național, dar și la nivel european, care la rândul ei a determinat o creștere a indicelui de cost total în construcții cu aproximativ 18%, din care 60% a fost generată de creșterea costului la materiale în construcții și 40% de creșterea costului cu manopera. Această creștere de preț a fost reflectată în indicele de cost total în construcții de către Institutul Național de Statistică începând cu luna martie 2021.
Creșterea de preț generată de criza SARS-CoV-2 la materialele din construcții a afectat prețul ferm al contractelor de achiziție încheiate pentru cele trei categorii de contracte: contractele de lucrări, de produse (livrare echipamente), respectiv contractele de servicii care au ca obiect realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice aferente infrastructurii publice și care includ studii geotehnice și/sau hidrogeologice. Creșterea de preț nu a putut fi avută în vedere de către ofertanți la data depunerii ofertelor.
Criza generată de contextul internațional a condus la creșteri ale prețului la carburanți, dar și creșteri semnificative ale prețului la gazele naturale și la energia electrică, determinând la rândul ei influențe majore asupra creșterii manoperei la proiectele de infrastructură, dar și la cele de furnizare bunuri, care se va reflecta în indicele de cost total în construcții cu impact semnificativ asupra implementării tuturor categoriilor de proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Mai mult, această criza nu a putut fi prevazută de către ofertanți întrucât decizia de liberalizare a prețului la energie a fost luată la nivel european și național.
Toate situațiile mai sus menționate care au condus la declanșarea crizei pe piața construcțiilor au caracter imprevizibil și sunt considerate cauze care nu depind de acțiunea părților contractuale, dar care afectează în mod semnificativ implementarea proiectelor de infrastructură, dar și a celor de furnizare echipamente, consecința fiind blocarea implementării proiectelor și afectarea serioasă a indicatorilor pentru programe operaționale/naționale finanțate din fonduri, denumite programe naționale pe care România le are de îndeplinit în cadrul politicii de coeziune 2014—2020 sau alte politici europene relevante.
Având în vedere că sunt necesare măsuri de urgență pentru realizarea unei reechilibrări contractuale în cadrul contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru aferente proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, afectate în mod serios de creșteri semnificative ale costurilor, în special în domeniul tuturor costurilor din construcții, dar și dificultăți și întârzieri semnificative în aprovizionare de materiale, pentru a evita blocarea implementării proiectelor de infrastructură, precum și a celor care au ca obiect furnizarea de echipamente, utilaje și dotări necesare pentru realizarea obiectului contractelor de finanțare din fonduri externe nerambursabile, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr.64/2022 pentru deblocarea proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Din condițiile prezentate mai sus, reiese că activitatea S.C. SEMAL CONTRUST SRL este afectată deoarece prețurile sunt în continuă creștere, respectiv costurile cu energia electrică, termică și combustibil, precum și prețurile principalelor materiale de construcții utilizate în execuția contractului de lucrări, aspecte care în mod evident afectează activitatea societății și posibila îndeplinire a contractului.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2022, cu modificările și completările ulterioare, se reglementează unele măsuri pentru ajustarea preţurilor necesare actualizării costurilor investiţiei în contractele de achiziţie publică/contractele sectoriale/acordurile-cadru, precum şi în alte categorii de contracte, respectiv pentru ajustarea Devizelor generale de investiţii în cadrul contractelor de finanţare care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din fonduri externe nerambursabile.
Ordonanță nr.64/2022 a fost modificată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.171/2022 și conform acesteia pe parcursul derulării contractelor, rezerva de implementare destinată plăţii ajustărilor de preţ se poate suplimenta cu procente de până la 15% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, determinat iniţial, la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin încheierea de acte adiţionale la contracte, fără a depăşi pragurile stabilite de lege, respectiv 50% din valoarea prețului inițial al contractului de achiziție.
Devizul general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D – B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva” s-a actualizat cu valoarea majorată cu 38 % a rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, și cu valoarea decontată pentru ajustarea prețurilor conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică.
Valoarea estimată a investiției, conform Devizului general este de 3.104.009,17 lei cu TVA, din care C+M este de 1.946.083,56 lei cu TVA..
Rezerva de implementare care se constituie este în valoare de 592.918,38 lei fără TVA, respectiv 705.572,87 lei cu TVA, reprezentând 38% din valoarea restului rămas de executat din contract la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, și poate fi utilizată numai pentru plata diferențelor de preț aferente ajustării prețului contractelor de achiziție.
Ținând cont de prevederile Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 3, Prioritatea de invesitii 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operatiunea A – Cladiri rezidentiale,
În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2021, privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.171/2022 pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, ale art.44 alin.1 și 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, art.139 alin.3 lit.”a”, art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.
Primar,
Nicolae-Florin OANCEA