ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
P R I M A R
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic de Detaliu
„Locuință familială și împrejmuire”
generat de imobilul situat în municipiului Deva, zona străzii Zăvoi, fn
Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.92542/11.09.2023, beneficiarul Moga Sorin Viorel, solicită aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuință familială și împrejmuire” generat de imobilul situat în municipiul Deva, zona străzii Zăvoi, fn.
Documentaţia de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu prevede realizarea unei locuințe familiale în regim de înălțime (D)+P+M sau (D)+P+1E, amenajarea terenului cu accese și alei pietonale și carosabile și zone verzi amenajate, precum și realizarea împrejmuirii, conform planşei de reglementări urbanistice, pe terenul aflat în proprietatea beneficiarilor Moga Sorin-Viorel și Moga Lucia-Mariana, în suprafața de 462,00 mp .
Terenul supus reglementărilor prin prezentul Planul Urbanistic de Detaliu se află în perimetrul încadrat conform Planului Urbanistic General al municipiului Deva în intravilan, U.T.R. 15, Lmup15, subzona rezidențială cu clădiri de tip urban, unde funcțiunea dominantă a zonei este locuirea compusă din locuințe individuale existente sau propuse, cu regim de înălțime P-P+2, majoritar parter cu caracter urban. Funcțiunile complementare admise ale zonei – instituții și servicii publice, spații verzi amenajate, accese pietonale, carosabile, parcaje. Categoria de folosință a terenului este arabil, suprafața totală supusă reglementărilor fiind de 462,00 mp proprietari Moga Sorin-Viorel și Moga Lucia-Mariana, în conformitate cu extrasul CF nr.71142 Deva, nr. cadastral 4075, nr.topo 556/3.
În conformitate cu prevederile art.48, ale pct.14 din Anexa nr.1 a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului nr.2.701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi urbanism.
În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.”c” precum şi al art.139 alin.3. lit.”e” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local Deva, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic de Detaliu „Locuință familială și împrejmuire teren” generat de imobilul situat în municipiul Deva, zona străzii Zăvoi, fn.
Primar,
Nicolae-Florin Oancea