Art.I. – Art.1 alin.2 din Hotărârea Consiliului local nr.154/2018 privind reglementarea acordării de facilități și gratuități transportului local în comun pe raza administrativ-teritorială a municipiului Deva precum și a modalității de acordare a subvenției de exploatare operatorului serviciului de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul conținut:
”Art.1 alin.2 - Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin, beneficiază de gratuitate pentru transportul rutier local, inclusiv cel metropolitan, pe bază de titlu de călătorie, pe tot parcursul anului şcolar, conform art.5 alin. (1) din Normele Metodologice privind acordarea gratuităţii la transportul public rutier local şi metropolitan rutier, transportul public rutier judeţean şi interjudeţean pentru elevi aprobate cu Hotărârea Guvernului României nr. 810/2023”.
Art.II. - Art.1 alin.4 din Hotărârea Consiliului local nr.154/2018 privind reglementarea acordării de facilități și gratuități transportului local în comun pe raza administrativ-teritorială a municipiului Deva precum și a modalității de acordare a subvenției de exploatare operatorului serviciului de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Art.III. - La Anexa Hotărârii Consiliului local nr.154/2018 reprezentând procedura de decontare a facilităților și gratuităților acordate la transportul public local de călători în municipiul Deva, precum și a subvenției de exploatare acordate operatorului de transport public local de călători, se modifică punctul (A.1), punctul (D) lit.”g”, punctul (D.1) lit.”a” și lit.”c”, se abrogă de la pct.(D) lit.”h” și ”i” și se completează cu Anexa nr.4 la procedură, potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.IV. - Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.154/2018, cu modificările și completările ulterioare, rămân neschimbate.
Art.V. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.VI. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Direcția administrarea domeniului public și privat prin Serviciul unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilități publice.
Art.VII. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcţiei administrarea domeniului public și privat;
- Direcției economice;
- Serviciului unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice;
- Societății Transport Public Local Deva S.R.L..