ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.420/2021, privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Aleea Viitorului nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educație timpurie preșcolară”, cod SMIS 125418 – faza Proiect tehnic
Municipiul Deva a semnat Contractul de finanțare nr.5206 din 31.03.2020 pentru Proiectul cod SMIS 125418 privind ”Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Aleea Viitorului nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educație timpurie preșcolară”, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritate de investiții 4.4., Obiectiv Specific 4.4.
Semnarea Contractului de finanțare nr.5206 din 31.03.2020 s-a făcut în baza Studiului de fezabilitate cu elemente D.A.L.I., care a fost aprobat, odată cu indicatorii tehnico - economici ai proiectului prin Hotărârea Consiliului local nr.458/2018.
Urmând pașii de implemetare ai proiectului, în conformitate cu legislatia aplicabilă în domeniul construcțiilor, a fost elaborată documentația tehnico-economică în faza Proiectului Tehnic; Devizul general la faza PT și indicatorii tehnico-economici aferenți fiind aprobați prin Hotărârea Consiliului local nr.420/2021.
Ținând cont de faptul că în cadrul proiectului a fost prevăzută și achiziția de dotări specifice pentru desfășurarea procesului educațional, justificat de necesitatea actualizării prețurilor la unele dotări, proiectantul a revizuit și actualizat Devizul general al investiției.
În urma modificărilor, Devizul general pentru proiectul ”Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Aleea Viitorului nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educație timpurie preșcolară”, se prezinta astfel: valoarea totală estimată este de 5.805.278,03 lei, cu TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții montaj (C+M) este de 4.597.202,94 lei cu TVA.
Finanțarea investiției se va face prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritate de investiții 4.4, Obiectiv Specific 4.4, în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, respectiv 98% din totalul cheltuielilor eligibile din FEDR şi de la bugetul de stat, iar diferenţa de 2% din totalul cheltuielilor eligibile (la care se adaugă cheltuieli neeligibile/conexe, după caz), fiind suportate din bugetul general al municipiului Deva.
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 şi 4 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”a”, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun comisiilor de specialitate si plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.420/2020 privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Aleea Viitorului nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educație timpurie preșcolară”, cod SMIS 125418 – faza Proiect tehnic, pe care il supunem spre dezbatere comisiilor de specialitate si plenului Consiliului local.
Primar,
Nicolae-Florin OANCEA