ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 111/2019 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție, proiect „ Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din Municipiul Deva”, cod SMIS 120477, cu modificările și completările ulterioare
În data de 24.04.2019 s-a adoptat Hotărârea Consiliului local nr.111/2019 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru proiectul <Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din Municipiul Deva >, cod SMIS 120477.
În data de 10.09.2019 s-a adoptat Hotărârea Consiliului local nr.291/2019 pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.111/2019 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru proiectul <Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din Municipiul Deva >, cod SMIS 120477.
În vederea actualizării bugetului proiectului în baza contractelor semnate, în data de 07.09.2023 s-a solicitat Finanțatorului încheierea Actului adițional la Contractul de finanțare.
În conformitate cu solicitarea de clarificare 33 de la ADR Vest nr.28280/05.10.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.102351/110/05.10.2023, prin care ADR Vest solicită transmiterea hotărârii Consiliului local de asumare a noilor valori bugetare, respectiv de modificare a Cererii de finanțare pentru încadrarea în alocarea financiară a Obiectivului Specific 4.5, după cum urmează:
Valoarea totală a proiectului, în urma revizuirii cererii de finanțare este de 11.654.900,26 lei, inclusiv TVA, din care:
- valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.207.432,78 lei inclusiv TVA
- valoarea totală neeligibilă a proiectului de 4.447.467,48 lei inclusiv TVA.
Asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 7.063.284,12 lei inclusiv TVA - din care FEDR 6.126.317,86 lei și bugetul național 936.966,26 lei, reprezentând contribuția de 98% din valoarea eligibilă a proiectului.
Contribuția proprie a solicitantului este de 4.591.616,14 lei, inclusiv TVA, din care:
- contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile este de 144.148,66 lei, inclusiv TVA, reprezentând contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
- contribuția solicitantului la cheltuieli neeligibile este de 4.447.467,48 lei inclusiv TVA.
În conformitate cu prevederile art.129 alin.2 lit.”b” și ”d”, alin.4 lit.”a”, alin.7 lit.”k”, art.139 alin.3 lit.”a” și art. 196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul adminstrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.111/2019 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru “ Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din Municipiul Deva”, cod SMIS 120477, cu modificările și completările ulterioare.
Primar
Nicolae - Florin Oancea