Autoritățile administrației publice locale au competențe și responsabilități în elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023.
Din punct de vedere al analizei tehnico-economice, fundamentarea bugetului local al municipiului Deva pe anul 2023 s-a efectuat având în vedere principiul echilibrului bugetar, dimensionarea cheltuielilor stabilindu-se în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetare.
Bugetul general al municipiului Deva pe anul 2023 se majorează cu suma de 8.949,88 mii lei, astfel:
- Veniturile bugetului general sunt în sumă de 592.491,57 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 565.691,61 mii lei,
- bugetul creditelor interne în sumă de: 20.121,85 mii lei,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile în sumă de 439,92 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 6.238,19 mii lei.
- Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 642.944,64 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 615.506,49 mii lei,
- bugetul creditelor interne sunt în sumă de: 20.121,85 mii lei,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile în sumă de 439,92 mii lei;
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 6.876,38 mii lei.
3.Excedentul bugetului general este în sumă de 50.453,07 mii lei, din care:
- Excedentul bugetului local, în sumă de 49.814,88 mii lei,
- Excedentul bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 638,19 mii lei.
Ținând cont de:
- adresa Liceului Teoretic ”Teglaș Gabor” Deva nr. 2674/16.10.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 23-106611-PDV/16.10.2023, prin intermediul căreia se solicită suplimentarea prevederilor cu suma de 383,00 mii lei, din care se aprobă doar suma de 283,00 mii lei, la cap. 65.02 “Învățământ”, subcapitol 65.04.02 “Învățământ secundar superior”, titlul 20 “Bunuri și servicii”, astfel: art./alin. 20.01.01 “Furnituri de birou” cu suma de 5,00 mii lei, art./alin. 20.01.02. “ Materiale pentru curatenie” cu suma de 10,00 mii lei, art./alin. 20.01.03 “ Încălzit,iluminat și forță motrică” cu suma de 100,00 mii lei, art./alin. 20.01.04 “Apă, canal, salubritate” cu suma de 100,00 mii lei, art./alin. 20.01.05 “Carburanti si lubrifianti” cu suma de 16,00 mii lei, art./alin. 20.01.06 “Piese de schimb“ cu suma de 4,00 mii lei, art./alin. 20.01.07 “Transport” cu suma de 4,00 mii lei, art./alin. 20.01.30 “Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare” cu suma de 40,00 mii lei si art./alin. 20.05.30 “Obiecte de inventar” cu suma de 4,00 mii lei;
- adresa Liceului cu program Sportiv ”Cetate” Deva nr. 11601/17.10.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 23-107668-PDV/17.10.2023, prin intermediul căreia se solicită suplimentarea prevederilor la bugetul activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, la partea de venituri, respectiv la cod indicator 33.10.50 “Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati” cu suma de 10,50 mii lei și concomitent, la partea de cheltuieli, la capitolul 65.10.”Învățământ”, subcapitol 65.50.50.”Alte cheltuieli în domeniul învățământului”, titlul 10 ”Cheltuieli de personal”, art./alin. 10.01.11 ”Fond aferent platii cu ora” cu suma de 10,00 mii lei si art./alin. 10.03.07 „Contributie asiguratorie pentru munca” cu suma de 0,50 mii lei;
- adresa Clubului Sportiv Municipal Deva nr.1930/13.10.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 23-106726-PDV/16.10.2023, prin intermediul căreia se solicită suplimentarea bugetului de cheltuieli la cap. 67.02.”Cultură, recreere și religie”, subcapitol 67.05.01. ”Sport”, titlul 20 “Bunuri și servicii“, la art./alin. 20.01.07 “Transport” cu suma de 100,00 mii lei, art./alin. 20.01.30 “Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare” cu suma de 50,00 mii lei și art./alin.20.03.01 “Hrana pentru oameni” cu suma de 150,00 mii lei;
- adresa Liceului de Arte “Sigismund Toduta” Deva nr. 5886/12.10.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 23-105363-PDV/12.10.2023, prin intermediul căreia se solicită virarea de credite bugetare la cap.65.02. ”Învățământ”, subcapitol 65.04.02 “Învățământ secundar superior”, titlul 20 “Bunuri și servicii”, astfel: diminuarea art./alin. 20.01.03 “Încălzit, iluminat și forță motrică”cu suma de 50,00 mii lei si majorarea art./alin. 20.01.30 “Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare” cu suma de 50,00 mii lei;
- adresa Direcției de Asistență Socială Deva nr. 29541/17.10.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 23-107927-PDV/17.10.2023, prin intermediul căreia se solicită modificarea listei de investitii în cadrul cap. 68.02 “Asigurări și asistență socială”, subcapitol 68.50.50 “Alte cheltuieli în domeniul asistenței sociale“, titlul 71 “Active financiare”, art./alin. 71.01.30 „Alte active fixe” astfel: la partea de Dotari independente se va elimina poz. nr.1 “Licente office” cu suma de 12,00 mii lei, se va diminua valoarea poz.2 “Licente windows” cu suma de 3,80 mii lei, se va diminua valoarea poz.3 “Centrale termice, str. Zavoi, bloc 1-9” cu suma de 93,00 mii lei, se va elimina poz.5 “Modulul e-factura- SICO Contabilitate” cu suma de 4,65 mii lei si se va introduce obiectivul “Vehicul transport personae cu dizabilitati” cu suma de 100,00 mii lei, totodata la partea de Cheltuieli de proiectare pentru elebaorarea studiilor de prefezabilitate si a studiilor de fezabilitate aferente obiectivului, se va introduce la Lucrari noi -“Proiect Tehnic- ReabilitaRe imobil situat in Deva, str. Titu Maiorescu, nr.24 “ cu suma de 315,00 mii lei, se va diminua poz.4 “ Amenajare spatiu de joaca in Deva, str.1 Mai, nr.27 cu suma de 0,90 mii lei, se va diminua poz. 1 “Realizare system incalzire pentru imobilul situate in Deva, str. 1 Mai, nr.27” cu suma de 1.65 mii lei, se va diminua poz.2 “Realizare sistem incalzire pentru imobilul situate in Deva, Aleea Streiului, nr.24” cu suma de 55,00 mii lei;
- adresa Serviciului programe, dezvoltare nr.23-107195-PDV/16.10.2023, prin interemediul căreia se solicită modificarea listei de investiții;
- adresa Liceului Teoretic ”Teglaș Gabor” Deva nr. 2743/20.10.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 23-109505-PDV/20.10.2023, prin intermediul căreia se solicită modificarea listei de investii la cap. 65.02 “Învățământ”, subcapitol 65.50.00 „Alte cheltuieli în domeniul învățământului”, titlul 71 „Active financiare”, art./alin. 71.01.30 „Alte active fixe”, astfel: se diminueaza la partea de partea de Cheltuieli de proiectare pentru eleborarea studiilor de prefezabilitate si a studiilor de fezabilitate aferente obiectivului valoarea poz.14 „Expertiza tehnica, DALI si PT Reabilitarea/Modernizarea si dotarea Liceului Teoretic Teglas Gabor din municipiul Deva” cu suma de 63,67 mii lei, se elimina din lista de investitii de la partea de Dotari independente obiectivul de investitii poz.30 „Autoturism” in valoare de 105,55 si se vor introduce urmatoarele obiective de investitii: „Combina frigorifica Aero Flow” cu suma de 2,99 mii lei, „Congelator profesional vertical” cu suma de 19,65 mii lei, „Masa refrigerare Green Frost” cu suma de 10,12 mii lei, „Masa de lucru inox” cu suma de 8,05 mii lei, „Robot de taiat legume cu 5 discuri incluse” cu suma de 4,55 mii lei, „Congelator” cu suma de 4,00 mii lei, „Frigider cu 2 usi” 13,35 mii lei, „Cuptor electric cu conventie profesional” cu suma de 3,30 mii lei, „Mașina de tocat carne profesionala” cu suma de 5,25 mii lei, „Malaxor Profesional” cu suma de 6,11 mii lei, „Gratar grill electric profesional inox” 2,86 mii lei, „ADV 1378099-L LOT1 Ansamblu profesional Ventilator hota” 8,20 mii lei, „Aparat de sudura Telwin MIG-MAG” cu suma de 2,80 mii lei, „Masina monodisc spalat pardosea” cu suma de 19,04 mii lei si „Televizor TV LED Smart ULTRA HD” cu suma de 54,40 mii lei.
Luând act de:
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 403/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.420/2021, privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiție”Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Aleea Viitorului nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educație timpurie preșcolară”, cod SMIS 125418 – faza Proiect tehnic;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.404/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.111/2019 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru proiectul <Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din Municipiul Deva >, cod SMIS 120477, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 405/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.216/2018 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” - școala generală”, cod SMIS 120280, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 406/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii consiliului local nr.393/2023 privind aprobarea Devizului general actualizat al obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe M1 – Aleea Crizantemelor din municipiul Deva”;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 407/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.231/2019 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru proiectul „Modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente” – cod SMIS 127928;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 408/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.276/2018 privind aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție pentru proiectul “Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale “Andrei Șaguna”, cod SMIS 121314;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 409/17.10.2023, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.414/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru investiția “Creșterea eficienței energetice a blocului B, B-dul Decebal din municipiul Deva” - faza Proiect tehnic, cu modificările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 415/17.10.2023, privind aprobarea Studiului de fezabilitate ”Sisteme de supraveghere video locuri de joacă - 25 spații” în municipiul Deva;
- contractul de finanțare nr. C3I1B0122000075, încheiat între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de coordonator de reforme și Municipiul Deva, în calitate de beneficiar, având ca obiect implementarea proiectului ”Construirea de insule ecologice digitalizate supraterane în Municipiul Deva”, ulterior modificat prin actul adițonal nr.1.
Ținând cont de referatul și nota justificativă întocmite de către Serviciul investiții, înregistrate la registratura instituției sub nr. 23-109456-PDV/20.10.2023, respectiv nr. 23-109457-PDV/20.10.2023,
Raportat la cele enunțate mai sus și ținând cont de analiza efectuată asupra execuției bugetare, la data de 20.10.2023, la partea de venituri și cheltuieli, la bugetul local, se produc următoarele modificări:
Denumire indicatori | Cod indicator | Buget precedent | Influențe | Buget rectificat |
TOTAL VENITURI (00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+48.02) | 000102 | 556,752.23 | 8,939.38 | 565,691.61 |
Varsaminte din sectiunea de functionare ptr finantarea sectiunii de dezvoltare a bugetului local(cu semnul minus) | 370203 | -21,974.56 | -479.00 | -22,453.56 |
Varsaminte din sectiunea de functionare | 370204 | 21,974.56 | 479.00 | 22,453.56 |
IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 0017 | 111,737.87 | 8,939.38 | 120,677.25 |
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE(cod 42.02+43.02) | 0018 | 111,737.87 | 8,939.38 | 120,677.25 |
Subventii de la bugetul de stat (cod 420201pana la 420287) | 4202 | 111,502.67 | 8,939.38 | 120,442.05 |
Alocari de sume din PNRR aferente componentei imprumuturi | 420289 | 33,406.97 | 8,939.38 | 42,346.35 |
Fonduri din imprumut rambursabil | 42028901 | 28,073.08 | 7,512.08 | 35,585.16 |
Sume aferente TVA | 42028903 | 5,333.89 | 1,427.30 | 6,761.19 |
TOTAL CHELTUIELI | 5002 | 606,567.11 | 8,939.38 | 615,506.49 |
CHELTUIELI CURENTE | 02.01 | 536,222.84 | 8,640.38 | 544,863.22 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 02.10 | 88,164.51 | -1,077.00 | 87,087.51 |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01 la 10.01.16+10.01.30) | 02.1001 | 83,948.27 | -1,077.00 | 82,871.27 |
Salarii de baza | 02.100101 | 65,877.81 | -1,077.00 | 64,800.81 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 02.20 | 90,945.07 | 571.00 | 91,516.07 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 02.2001 | 66,135.78 | 417.00 | 66,552.78 |
Furnituri de birou | 02.200101 | 832.10 | 5.00 | 837.10 |
Materiale pentru curatenie | 02.200102 | 605.54 | 10.00 | 615.54 |
Incalzit, Iluminat si forta motrica | 02.200103 | 17,991.79 | 50.00 | 18,041.79 |
Apa, canal si salubritate | 02.200104 | 30,226.54 | 88.00 | 30,314.54 |
Carburanti si lubrefiantix | 02.200105 | 949.70 | 16.00 | 965.70 |
Piese de schimb | 02.200106 | 190.89 | 4.00 | 194.89 |
Transport | 02.200107 | 833.79 | 104.00 | 937.79 |
Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet | 02.200108 | 1,320.94 | 0.00 | 1,320.94 |
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional | 02.200109 | 1,963.03 | 0.00 | 1,963.03 |
Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare | 02.200130 | 11,221.46 | 140.00 | 11,361.46 |
Reparatii curente | 02.2002 | 7,796.20 | 0.00 | 7,796.20 |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) | 02.2003 | 1,193.67 | 150.00 | 1,343.67 |
Hrana pentru oameni | 02.200301 | 1,154.67 | 150.00 | 1,304.67 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01 la 20.05.03+20.05.30) | 02.2005 | 2,939.49 | 4.00 | 2,943.49 |
Alte obiecte de inventar | 02.200530 | 2,212.43 | 4.00 | 2,216.43 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 02.55 | 2,540.00 | 12.00 | 2,552.00 |
A. Transferuri interne(55.01.18+55.01.63+55.01.65) | 02.5501 | 2,540.00 | 12.00 | 2,552.00 |
Sume reprezentand contributia unitatilor administrativ-teritoriale la Fondul IID | 02.550165 | 180.00 | 12.00 | 192.00 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE FEN AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | 02.58 | 233,945.35 | 180.00 | 234,125.35 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 02.5801 | 231,319.91 | 180.00 | 231,499.91 |
Finantarea nationala | 02.580101 | 36,543.28 | 0.00 | 36,543.28 |
Finantarea externa nerambursabila | 02.580102 | 153,273.45 | 0.00 | 153,273.45 |
Cheltuieli neeligibile | 02.580103 | 41,503.18 | 180.00 | 41,683.18 |
Programe din Fondul Social European (FSE | 02.5802 | 2,625.44 | 0.00 | 2,625.44 |
Finantarea nationala | 02.580201 | 393.82 | 0.00 | 393.82 |
Finantarea externa nerambursabila | 02.580202 | 2,231.62 | 0.00 | 2,231.62 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | 02.59 | 22,388.56 | 15.00 | 22,403.56 |
Burse | 02.5901 | 5,389.60 | 0.00 | 5,389.60 |
Programe pentru tineret | 02.5908 | 140.00 | 0.00 | 140.00 |
Asociatii si fundatii | 02.5911 | 1,731.96 | 15.00 | 1,746.96 |
TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR | 02.61 | 33,406.97 | 8,939.38 | 42,346.35 |
Fonduri din imprumut rambursabil | 02.6101 | 28,073.08 | 7,512.08 | 35,585.16 |
Sume aferente TVA | 02.6103 | 5,333.89 | 1,427.30 | 6,761.19 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 02.70 | 55,580.62 | 299.00 | 55,879.62 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 02.71 | 55,580.62 | 299.00 | 55,879.62 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 02.7101 | 55,580.62 | 299.00 | 55,879.62 |
Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale | 02.710103 | 53.00 | 0.00 | 53.00 |
Alte active fixe | 02.710130 | 55,527.62 | 299.00 | 55,826.62 |
OPERATIUNI FINANCIARE | 02.79 | 15,268.00 | 0.00 | 15,268.00 |
Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE |
| 48,372.60 | -1,062.00 | 47,310.60 |
CAP. Autoritati publice si actiuni externe | 5102 | 38,803.39 | -1,062.00 | 37,741.39 |
CHELTUIELI CURENTE | 5102.01 | 37,382.78 | -1,062.00 | 36,320.78 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 5102.10 | 25,423.24 | -1,077.00 | 24,346.24 |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01 la 10.01.16+10.01.30) | 5102.1001 | 24,449.24 | -1,077.00 | 23,372.24 |
Salarii de baza | 5102.100101 | 22,877.24 | -1,077.00 | 21,800.24 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | 5102.59 | 1,858.96 | 15.00 | 1,873.96 |
Asociatii si fundatii | 5102.5911 | 1,508.96 | 15.00 | 1,523.96 |
Din total capitol 5102: |
| 38,803.39 | -1,062.00 | 37,741.39 |
Autoritati executive si legislative | 510201 | 38,803.39 | -1,062.00 | 37,741.39 |
Autoritati executive | 51020103 | 38,803.39 | -1,062.00 | 37,741.39 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | 6302 | 272,958.21 | 827.00 | 273,785.21 |
CAP. Invatamant | 6502 | 130,833.05 | 283.00 | 131,116.05 |
CHELTUIELI CURENTE | 6502.01 | 124,332.27 | 283.00 | 124,615.27 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 6502.20 | 11,794.16 | 283.00 | 12,077.16 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 6502.2001 | 8,885.76 | 279.00 | 9,164.76 |
Furnituri de birou | 6502.200101 | 90.80 | 5.00 | 95.80 |
Materiale pentru curatenie | 6502.200102 | 260.72 | 10.00 | 270.72 |
Incalzit, Iluminat si forta motrica | 6502.200103 | 4,419.93 | 50.00 | 4,469.93 |
Apa, canal si salubritate | 6502.200104 | 1,342.96 | 100.00 | 1,442.96 |
Carburanti si lubrefiantix | 6502.200105 | 91.90 | 16.00 | 107.90 |
Piese de schimb | 6502.200106 | 41.39 | 4.00 | 45.39 |
Transport | 6502.200107 | 435.50 | 4.00 | 439.50 |
Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet | 6502.200108 | 256.94 | 0.00 | 256.94 |
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional | 6502.200109 | 314.08 | 0.00 | 314.08 |
Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare | 6502.200130 | 1,631.54 | 90.00 | 1,721.54 |
Reparatii curente | 6502.2002 | 1,156.19 | 0.00 | 1,156.19 |
Medicamente si materiale sanitare(cod 20.04.01 la 20.04.04) | 6502.2004 | 9.00 | 0.00 | 9.00 |
Medicamente | 6502.200401 | 9.00 | 0.00 | 9.00 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01 la 20.05.03+20.05.30) | 6502.2005 | 1,174.38 | 4.00 | 1,178.38 |
Uniforme si echipament | 6502.200501 | 27.00 | 0.00 | 27.00 |
Lenjerie si accesorii de pat | 6502.200503 | 7.00 | 0.00 | 7.00 |
Alte obiecte de inventar | 6502.200530 | 1,140.38 | 4.00 | 1,144.38 |
Deplasari, detasari, transferari (cod 20.06.01+20.06.02) | 6502.2006 | 40.18 | 0.00 | 40.18 |
Din total capitol 6502: |
| 130,833.05 | 283.00 | 131,116.05 |
Invatamant prescolar si primar | 650203 | 2,768.45 | 0.00 | 2,768.45 |
Invatamant prescolar | 65020301 | 1,485.90 | 0.00 | 1,485.90 |
Invatamant primar | 65020302 | 1,282.55 | 0.00 | 1,282.55 |
Invatamant secundar | 650204 | 15,988.97 | 283.00 | 16,271.97 |
Invatamant secundar inferior | 65020401 | 1,087.42 | 0.00 | 1,087.42 |
Invatamant secundar superior | 65020402 | 14,901.55 | 283.00 | 15,184.55 |
CAP. Cultura, recreere si religie | 6702 | 65,136.25 | 300.00 | 65,436.25 |
CHELTUIELI CURENTE | 6702.01 | 60,255.91 | 300.00 | 60,555.91 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 6702.10 | 26,458.60 | 0.00 | 26,458.60 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 6702.20 | 17,882.31 | 300.00 | 18,182.31 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 6702.2001 | 13,010.76 | 150.00 | 13,160.76 |
Furnituri de birou | 6702.200101 | 40.00 | 0.00 | 40.00 |
Transport | 6702.200107 | 398.29 | 100.00 | 498.29 |
Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet | 6702.200108 | 94.00 | 0.00 | 94.00 |
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional | 6702.200109 | 1,633.45 | 0.00 | 1,633.45 |
Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare | 6702.200130 | 4,156.50 | 50.00 | 4,206.50 |
Reparatii curente | 6702.2002 | 341.30 | 0.00 | 341.30 |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) | 6702.2003 | 831.33 | 150.00 | 981.33 |
Hrana pentru oameni | 6702.200301 | 792.33 | 150.00 | 942.33 |
Din total capitol 6702: |
| 65,136.25 | 300.00 | 65,436.25 |
Servicii culturale | 670203 | 7,850.02 | 0.00 | 7,850.02 |
Case de cultura | 67020306 | 7,627.02 | 0.00 | 7,627.02 |
Alte servicii culturale | 67020330 | 223.00 | 0.00 | 223.00 |
Servicii recreative si sportive | 670205 | 44,704.80 | 300.00 | 45,004.80 |
Sport | 67020501 | 16,712.28 | 300.00 | 17,012.28 |
Tineret | 67020502 | 140.00 | 0.00 | 140.00 |
Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement | 67020503 | 27,852.52 | 0.00 | 27,852.52 |
Servicii religioase | 670206 | 10,900.00 | 0.00 | 10,900.00 |
Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei | 670250 | 1,681.43 | 0.00 | 1,681.43 |
CAP. Asigurari si asistenta sociala | 6802 | 73,642.81 | 244.00 | 73,886.81 |
CHELTUIELI CURENTE | 6802.01 | 70,585.05 | 0.00 | 70,585.05 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 6802.70 | 3,077.53 | 244.00 | 3,321.53 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 6802.71 | 3,077.53 | 244.00 | 3,321.53 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 6802.7101 | 3,077.53 | 244.00 | 3,321.53 |
Alte active fixe | 6802.710130 | 3,077.53 | 244.00 | 3,321.53 |
TITLUL XXI PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 6802.85 | -19.77 | 0.00 | -19.77 |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 6802.8501 | -19.77 | 0.00 | -19.77 |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 6802.850101 | -19.77 | 0.00 | -19.77 |
Din total capitol 6802: |
| 73,642.81 | 244.00 | 73,886.81 |
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati | 680205 | 22,846.00 | 0.00 | 22,846.00 |
Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68020502 | 22,846.00 | 0.00 | 22,846.00 |
Asistenta sociala pentru familie si copii | 680206 | 458.00 | 0.00 | 458.00 |
Prevenirea excluderii sociale | 680215 | 130.00 | 0.00 | 130.00 |
Ajutor social | 68021501 | 130.00 | 0.00 | 130.00 |
Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale | 680250 | 50,208.81 | 244.00 | 50,452.81 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale | 68025050 | 50,208.81 | 244.00 | 50,452.81 |
Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE | 6902 | 148,928.83 | 9,174.38 | 158,103.21 |
CAP. Locuinte, servicii si dezvoltare publica | 7002 | 116,638.96 | 195.00 | 116,833.96 |
CHELTUIELI CURENTE | 7002.01 | 85,134.28 | 180.00 | 85,314.28 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 7002.10 | 4,376.74 | 0.00 | 4,376.74 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE FEN AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | 7002.58 | 40,739.25 | 180.00 | 40,919.25 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 7002.5801 | 40,739.25 | 180.00 | 40,919.25 |
Finantarea nationala | 7002.580101 | 5,788.54 | 0.00 | 5,788.54 |
Finantarea externa nerambursabila | 7002.580102 | 28,437.64 | 0.00 | 28,437.64 |
Cheltuieli neeligibile | 7002.580103 | 6,513.07 | 180.00 | 6,693.07 |
TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR | 7002.61 | 24,607.03 | 0.00 | 24,607.03 |
Fonduri din imprumut rambursabil | 7002.6101 | 20,678.18 | 0.00 | 20,678.18 |
Sume aferente TVA | 7002.6103 | 3,928.85 | 0.00 | 3,928.85 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 7002.70 | 31,504.68 | 15.00 | 31,519.68 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 7002.71 | 31,504.68 | 15.00 | 31,519.68 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 7002.7101 | 31,504.68 | 15.00 | 31,519.68 |
Alte active fixe | 7002.710130 | 31,504.68 | 15.00 | 31,519.68 |
Din total capitol 7002: |
| 116,638.96 | 195.00 | 116,833.96 |
Locuinte | 700203 | 58.43 | 0.00 | 58.43 |
Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70020330 | 58.43 | 0.00 | 58.43 |
Iluminat public si electrificari | 700206 | 7,200.00 | 0.00 | 7,200.00 |
Alte servicii In domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale | 700250 | 109,380.53 | 195.00 | 109,575.53 |
CAP. Protectia mediului | 7402 | 32,289.87 | 8,979.38 | 41,269.25 |
CHELTUIELI CURENTE | 7402.01 | 32,289.87 | 8,939.38 | 41,229.25 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 7402.20 | 27,507.58 | -12.00 | 27,495.58 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 7402.2001 | 27,507.58 | -12.00 | 27,495.58 |
Apa, canal si salubritate | 7402.200104 | 26,427.58 | -12.00 | 26,415.58 |
Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare | 7402.200130 | 1,080.00 | 0.00 | 1,080.00 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 7402.55 | 370.00 | 12.00 | 382.00 |
A. Transferuri interne(55.01.18+55.01.63+55.01.65) | 7402.5501 | 370.00 | 12.00 | 382.00 |
Programe ISPA | 7402.550109 | 0.00 | 0.00 | 0.00 |
Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | 7402.550142 | 10.00 | 0.00 | 10.00 |
Sume reprezentand contributia unitatilor administrativ-teritoriale la Fondul IID | 7402.550165 | 180.00 | 12.00 | 192.00 |
Sume reprezentand stimulentul pentru casarea autovehiculelor uzate | 7402.550184 | 180.00 | 0.00 | 180.00 |
TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR | 7402.61 | 4,412.29 | 8,939.38 | 13,351.67 |
Fonduri din imprumut rambursabil | 7402.6101 | 3,707.81 | 7,512.08 | 11,219.89 |
Sume aferente TVA | 7402.6103 | 704.48 | 1,427.30 | 2,131.78 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 7402.70 | 0.00 | 40.00 | 40.00 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 7402.71 | 0.00 | 40.00 | 40.00 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 7402.7101 | 0.00 | 40.00 | 40.00 |
Alte active fixe | 7402.710130 | 0.00 | 40.00 | 40.00 |
Din total capitol 7402: |
| 32,289.87 | 8,979.38 | 41,269.25 |
Salubritate si gestiunea deseurilor | 740205 | 23,823.54 | -12.00 | 23,811.54 |
Salubritate | 74020501 | 23,823.54 | -12.00 | 23,811.54 |
Canalizarea si tratarea apelor reziduale | 740206 | 4,054.04 | 12.00 | 4,066.04 |
Alte servicii in domeniul protectiei mediului | 740250 | 4,412.29 | 8,979.38 | 13,391.67 |
Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE | 7902 | 127,354.95 | 0.00 | 127,354.95 |
Partea a VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT | 9602 | -49,814.88 | 0.00 | -49,814.88 |
EXCEDENT | 9802 | 0.00 | 0.00 | 0.00 |
DEFICIT | 9902 | 49,814.88 | 0.00 | 49,814.88 |
Totodată se produc modificări la BUGETUL AUTOFINANŢATELOR, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, astfel:
Denumire indicatori | Cod indicator | Buget precedent | Influențe | Buget rectificat |
TOTAL VENITURI (cod00.02+00.15+00.16+00.17+45.10+46.10+48.10) | 000110 | 6,227.69 | 10.50 | 6,238.19 |
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
| 6,227.69 | 10.50 | 6,238.19 |
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) | 0012 | 6,227.69 | 10.50 | 6,238.19 |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII(33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 0014 | 6,217.89 | 10.50 | 6,228.39 |
Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 331005+331008+331013+331014+331016+331017+331019+331021+331030 la 331032+331050) | 3310 | 6,172.74 | 10.50 | 6,183.24 |
Taxe si alte venituri in invatamant | 331005 | 2,415.96 | 10.50 | 2,426.46 |
Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine | 331014 | 2,657.01 | 0.00 | 2,657.01 |
TOTAL CHELTUIELI (cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 5010 | 6,865.88 | 10.50 | 6,876.38 |
CHELTUIELI CURENTE | 10.01 | 6,819.28 | 10.50 | 6,829.78 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10.10 | 601.50 | 10.50 | 612.00 |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01 la 10.01.16+10.01.30) | 10.1001 | 586.00 | 10.00 | 596.00 |
Fond aferent platii cu ora | 10.100111 | 584.00 | 10.00 | 594.00 |
Drepturi de delegare | 10.100113 | 2.00 | 0.00 | 2.00 |
Contributii (cod 10.03.01 la 10.03.08) | 10.1003 | 15.50 | 0.50 | 16.00 |
Contributia asiguratorie pentru munca | 10.100307 | 15.50 | 0.50 | 16.00 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | 6310 | 6,865.88 | 10.50 | 6,876.38 |
CAP. Invatamant | 6510 | 5,728.61 | 10.50 | 5,739.11 |
CHELTUIELI CURENTE | 6510.01 | 5,682.01 | 10.50 | 5,692.51 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 6510.10 | 601.50 | 10.50 | 612.00 |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01 la 10.01.16+10.01.30) | 6510.1001 | 586.00 | 10.00 | 596.00 |
Fond aferent platii cu ora | 6510.100111 | 584.00 | 10.00 | 594.00 |
Drepturi de delegare | 6510.100113 | 2.00 | 0.00 | 2.00 |
Contributii (cod 10.03.01 la 10.03.08) | 6510.1003 | 15.50 | 0.50 | 16.00 |
Contributia asiguratorie pentru munca | 6510.100307 | 15.50 | 0.50 | 16.00 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 6510.20 | 4,827.31 | 0.00 | 4,827.31 |
Din total capitol 65: |
| 5,728.61 | 10.50 | 5,739.11 |
Alte cheltuieli in domeniul invatamantului | 651050 | 5,728.61 | 10.50 | 5,739.11 |
Partea a VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT | 9610 | -638.19 | 0.00 | -638.19 |
EXCEDENT | 9810 | 0.00 | 0.00 | 0.00 |
DEFICIT | 9910 | 638.19 | 0.00 | 638.19 |
Din punct de vedere economic sunt incidente şi aplicabile prevederile art.19 din Legea finanțelor publice nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
” Aprobarea şi rectificarea bugetelor
(1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:
a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, judeţelor şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz;
b) bugetele instituţiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcţie de subordonarea acestora.
(2) Pe parcursul exerciţiului bugetar, autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.”
Au fost respectate prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Au fost respectate prevederile Legii nr.368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023.
Din punct de vedere economic proiectul de hotărâre îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului local.
Reținând prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.46/01.02.2023, privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2023 și a estimărilor pentru anii 2024-2026;
În considerarea prevederilor art.5 alin. (2), art. 19 alin.(2), ale art.20 alin.(1) litera c), art.41, art.48 și art. 49 alin.(5), alin.(6) și alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr.368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.a), ale art.139 alin. (3) lit. a) şi art. 196 alin.1 litera a) din Ordonanţa de urgentă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, apreciem că proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Municipiului Deva pe anul 2023 poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Deva.
Direcţia juridică și administrație publică locală Director executiv Direcția economică
Oana Diana Mura Claudia Maria Stoica