Serviciul administrare domeniul public și privat din cadrul Direcției administrarea domeniului public și privat din aparatul de specialitate al primarului analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Oancea Nicolae Florin, prin care se propune Consiliului Local al municipiului Deva, adoptarea unei hotărâri care să aprobe chiriile anuale pentru închirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva, supunem atenției următoarele:
Locurile din parcările de reședință pentru persoane fizice, respectiv pentru persoane juridice, se amenajează în fiecare an. De asemenea, s-au creat noi locuri de parcare, iar aceste amenajări implică costuri cu marcarea / trasarea, costuri cu panourile/ indicatoarele / stâlpii pe care sunt afișate locurile de parcare, costuri cu inscripționarea acestor panouri pe care sunt trecute numerele de înmatriculare a autovehiculelor.
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.100/2021 au fost stabilite chiriile anuale pentru închirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva .
Din anul 2021 tarifele privind chiriile locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe nu au fost indexate în funcție de indicele prețurilor de consum, iar la nivel național tarifele pentru locurile din parcările de reședință au crescut în ultimii ani. De asemenea, au crescut și costurile cu amenajarea locurilor de parcare.
Ca urmare a celor prezentate, chiriile anuale pentru închirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva, vor suporta o majorare, după cum urmează :
Valoarea chiriei anuale pentru parcările neacoperite arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva va fi :
- pentru persoane fizice: 170,00 lei/an fără TVA - 202,00 lei cu TVA
- pentru persoane juridice: 514,00 lei/an fără TVA - 612,00 lei cu TVA
Valoarea chiriei anuale pentru parcările acoperite cu copertină arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva va fi :
- - pentru persoane fizice: 324,00 lei/an fără TVA - 386,00 lei cu TVA
- - pentru persoane juridice: 943,00 lei/an fără TVA - 1.122,00 lei cu TVA
În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările și completările ulterioare, persoanele cu cu handicap care au solicitat și au nevoie de un loc de parcare li se atribuie în mod gratuit.
În baza prevederilor Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin.2 lit.“c”, alin.6 lit.”a” și lit.“b”, alin.14, al art.139 alin.3 lit.“g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem dezbaterii Consiliului Local al municipiului Deva, aprobarea proiectului de hotărâre cu privire la stabilirea valorii chiriei anuale pentru închirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva .
Director Executiv, Director Executiv al Direcției Juridice
PETRUȚESC BOARU- și Administrației Publice Locale,
LĂCRĂMIOARA MURA OANA
Șef Serviciu A.D.P.P, Control Financiar Preventiv
AVRAM MARIOARA CRĂCIUN DANIELA
Întocmit,
Consilier,
MINOIU CRISTINA