România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA                                                                

JUDEȚUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL


REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.448/2020 privind aprobarea criteriilor și procedurilor de acordare a scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, începând cu anul 2021, cu modificările și completările ulterioare


 

            Impozitele și taxele locale constituie o sursă importantă de venituri utilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice a căror finanțare se asigură de la bugetul local, în condițiile legii.

            În ședința Consiliului local din data de 23 decembrie 2020 a fost adoptată Hotărârea Consiliului local nr.448/2020 privind aprobarea criteriilor și procedurilor de acordare a scutirilor de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, începând cu anul 2021.   

Pentru aplicarea prevederilor art.456 alin.2 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, consiliile locale pot adopta hotărâri privind scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri, pe bază de criterii și proceduri proprii. 

Consiliul local poate aproba extinderea categoriei clădirilor pentru care nu se datorează impozitul pe clădiri cu cele prevăzute la art.456 alin.2 lit.m din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv cele vizate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.18/2009, la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice. Pentru a beneficia de această facilitate fiscală, este necesară elaborarea și înaintarea spre dezbatere Consiliului local a criteriilor ce trebuie îndeplinite și procedura pe care solicitantul scutirii trebuie să o parcurgă, astfel încât acestea să fie cunoscute în detaliu de către persoana interesată.

                Ținând cont de prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal Titlul IX "Impozite și taxe locale", cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.1 și alin.14, art.139 alin 1 și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.448/2020 privind aprobarea criteriilor și procedurilor de acordare a scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, începând cu anul 2021, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

         

                                                                                              Primar,

                                                                                 Nicolae-Florin OANCEA