ROMÂNIA
JUDETUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare
În data de 18.04.2019 s-a semnat contractul de finanțare nr.4203 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Deva în calitate de Beneficiar al finanțării pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D – B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva” cod SMIS 120716.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale.
În data de 09.04.2021 Municipiul Deva a semnat contractul de lucrări nr.39108 cu ASOCIEREA SEMAL CONTRUST SRL – OPTIM SIG INSTAL SRL - Birou de arhitectura POP OLIVIU MARIUS SRL - PASO DOBLE SRL prin lider de asociere SEMAL CONTRUST SRL pentru prestarea serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnice PT, DTAC, verificare tehnică, asistență tehnică și execuție lucrări și organizare de șantier pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D – B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, cod SMIS 120716.
Execuția lucrărilor s-a derulat în cadrul Contractului de lucrări nr.39108/09.04.2021, modificat prin Actul adițional nr.1 din 01.10.2021 pentru pentru ajustarea prețului contractului conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021 și Ordinului nr.1336/2021, Actul adițional nr.2 din 12.04.2022 pentru ajustarea prețului contractului conform prevederilor Ordinului nr.2050/30.12.2021, Actul adițional nr.3 din 07.09.2022 pentru pentru ajustarea prețului contractului conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2021, Actul aditional nr.4 din 12.01.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 3 luni, Actul aditional nr.5 din 07.04.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 3 luni, Actul adițional nr.6 din 05.07.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 2 luni , Actul adițional nr.7 din 07.04.2023 pentru ajustarea prețului contractului conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021 Actul aditional nr.8 din 08.11.2023 pentru modificarea prețului contractului conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 cu valoarea rezervei de implementare majorată conform Hotărârii Consiliului local nr.391/2023 de modificare a Hotărârii Consiliului local nr.479/2022.
Criza provocată de conflictul militar din regiunea Mării Negre a afectat piața construcțiilor din întreaga Uniune Europeană, având în vedere că Ucraina este principalul furnizor și producător de oțel și materie primă pentru piața europeană a construcțiilor.
Consecința imediată a fost o creștere semnificativă a prețurilor la materiale, determinând creșteri și de peste 40% la unele materiale utilizate în proiectele de infrastructură. De asemenea conflictul militar din regiune a determinat o creștere semnificativă a prețului la echipamentele, utilajele și dotările independente livrate în cadrul proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, mai ales al proiectelor care au la bază contracte de furnizare echipamente, utilaje sau altele asemenea
Din condițiile prezentate mai sus, reiese că activitatea S.C. SEMAL CONTRUST SRL este afectată deoarece prețurile sunt în continuă creștere, respectiv costurile cu energia electrică, termică și combustibil, precum și prețurile principalelor materiale de construcții utilizate în execuția contractului de lucrări, aspecte care în mod evident afectează activitatea societății și posibila îndeplinire a contractului.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2022, cu modificările și completările ulterioare, se reglementează unele măsuri pentru ajustarea preţurilor necesare actualizării costurilor investiţiei în contractele de achiziţie publică/contractele sectoriale/acordurile-cadru, precum şi în alte categorii de contracte, respectiv pentru ajustarea Devizelor generale de investiţii în cadrul contractelor de finanţare care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din fonduri externe nerambursabile.
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, cu modificările și completările ulterioare, ”Pe parcursul derulării contractelor, rezerva de implementare destinată plăţii ajustărilor de preţ se poate suplimenta cu procente de până la 15% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, determinat iniţial, la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin încheierea de acte adiţionale la contracte, fără a depăşi pragurile stabilite de lege, respectiv 50% din valoarea prețului inițial al contractului de achiziție.”
Devizul general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva” s-a actualizat cu rezerva de implentare, în procent de 0,9131 %, destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, și cu valoarea decontată pentru ajustarea prețurilor conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021.
Valoarea estimată a investiției, conform Devizului general este de 3.034.992,68 lei, cu TVA, din care C+M este de 2.433.387,27 lei, cu TVA.
Rezerva de implementare care se constituie este în valoare de 607.165,27 lei, fără TVA, respectiv 722.526,67 lei, cu TVA, reprezentând 39 % din valoarea restului rămas de executat din contract la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, și poate fi utilizată numai pentru plata diferențelor de preț aferente ajustării prețului contractelor de achiziție
Ținând cont de prevederile Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 3, Prioritatea de invesitii 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operatiunea A – Clădiri rezidențiale,
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, ale art.44 alin.1 și 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preșurilor contractelor de achiziție publică,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, art.139 alin.3 alin.”a”, art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun dezbaterii plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.
Primar,
Nicolae-Florin Oancea