ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECŢIA TEHNICĂ
SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE
RAPORT
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare
Serviciul programe dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre inițiat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, pentru pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile,
cu modificările și completările ulterioare, supune atenției următoarele aspecte:
Prin Hotărârea Consiliului local nr.479/2022 a fost aprobat Devizul general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.
La data de 28.09.2023, Hotărârea Consiliului local nr.479/2022 a fost modificață prin Hotărârea Consiliului local nr.391/2023, în sensul aprobării devizului general actualizat cu valoarea majorată cu 15 % a rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, și cu valoarea decontată pentru ajustarea prețurilor conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021.
Execuția lucrărilor s-a derulat în cadrul Contractului de lucrări nr.39108/09.04.2021, modificat prin Actul adițional nr.1 din 01.10.2021 pentru pentru ajustarea prețului contractului conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021 și Ordinului nr.1336/2021, Actul adițional nr.2 din 12.04.2022 pentru ajustarea prețului contractului conform prevederilor Ordinului nr.2050/30.12.2021, Actul adițional nr.3 din 07.09.2022 pentru pentru ajustarea prețului contractului conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2021, Actul aditional nr.4 din 12.01.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 3 luni, Actul aditional nr.5 din 07.04.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 3 luni, Actul adițional nr.6 din 05.07.2023 pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 2 luni , Actul adițional nr.7 din 07.04.2023 pentru ajustarea prețului contractului conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021 Actul aditional nr.8 din 08.11.2023 pentru modificarea prețului contractului conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 cu valoarea rezervei de implementare majorată conform Hotărârii Consiliului local nr.391/2023 de modificare a Hotărârii Consiliului local nr.479/2022.
Conform Actului Aditional nr.8 la Contractul de lucrări nr.39108 /09.04.2021 prețul contractului este de 2.440.876,62 lei, fără TVA, respectiv 2.904.643,18 lei, cu TVA, defalcat astfel:
1. Servicii de proiectare - 55.247,96 lei, fără TVA, respectiv 65.745,07 lei, cu TVA;
2. Servicii de asistență tehnică din partea proiectantului – 3.500,00 lei, fără TVA, respectiv 4.165,00 lei cu TVA;
3. Execuție lucrări – 2.382.128,66 lei, fără TVA, respectiv 2.834.733,11 lei, cu TVA din care suma de 592.918,38 lei, fără TVA, respectiv 705.572,87 lei, cu TVA , reprezentând valoarea rezervei de implementare - necesarul de fonduri pentru ajustarea prețului contractului, în procent de 38,00 % din restul rămas de executat din contract la data de 11.05.2022 - data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, iar suma de 189.445,24 lei, fără TVA , respectiv 225.439,84 lei, cu TVA, valoare ajustării materiale conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021.
Lucrările contractate au fost finalizate la data de 13.09.2023, iar recepția la terminarea lucrărilor urmează a fi realizată dupa decontarea acestora - inclusiv ajustarea conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022.
Având în vedere faptul că rezerva de implementare poate fi utilizată numai pentru plata diferențelor de preț aferente ajustării prețului contractului, fără a depăși pragurile stabilite la art. 8 și 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2022, pe parcursul derulării contractului, rezerva de implementare destinată plății ajustărilor de preț, constituită inițial prin Actul adițional nr.3/07.09.2022 în valoare de 358.871,65 lei, fără TVA, reprezentând 23% din restul rămas de executat din contract la data de 11.05.2022 - data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, se poate suplimentata cu procente de până la 15% din valoarea restului de executat a contractului de achiziție, determinat inițial, la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, prin încheierea de acte adiționale la contract, fără a depăși pragurile prevăzute la art.8 și art.18 din OUG 64/2022,
Suplimentarea rezervei de implementare în condițiile de mai sus poate avea loc numai dacă au fost efectuate plăți de minimum 50% din valoarea rezervei.
Suplimentarea rezervei de implementare nu poate conduce la depășirea pragurilor prevăzute la art.8 respectiv art.18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2022.
Astfel în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022cu modificările și completările ulterioare, Devizul general actualizat la data de 17.11.2023 cu suplimentarea rezervei de implementare, elaborat de Birou de arhitectură Pop Oliviu Marius SRL și transmis de către SC Semal Contrust prin adresa nr.207/16.11.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.123799/17.11.2023, iar conform acestuia a crescut procentul pentru rezerva de implementare de la 38% la 39%, Devizul general, precum și Rezerva de implementare constituită pentru acest contract se modifică astfel:
- Valoarea estimată a investiției, conform Devizului general este de 3.034.992,68 lei cu TVA, din care C+M este de 2.433.387,27 lei, cu TVA.
- Rezerva de implementare care se constituie este în valoare de 601.165,27 lei, fără TVA, respectiv 722.526,67 lei reprezentând 39 % din valoarea restului rămas de executat din contract la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022, și poate fi utilizată numai pentru plata diferențelor de preț aferente ajustării prețului contractelor de achiziție.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, ale art.44 alin.1 și 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preșurilor contractelor de achiziție publică, ale Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, art.139 alin.3 alin.”a”, art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.479/2022 privind aprobarea Devizului general al obiectivului de investiții “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D - B-dul Iuliu Maniu din municipiul Deva”, actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și valoarea rezervei de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.
Direcţia juridică și administrație publică locală Direcția economică
Director executiv Director executiv
Oana MURA Claudia Maria STOICA
Direcția Tehnică
Director executiv Șef Serviciu programe dezvoltare
Manuela STANCIU Mariana CODRIN
Manager proiect Manager financiar
Marineta POPOVICI Luminița RADU