România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul programe de dezvoltare

ROMÂNIA                                                                            

JUDEŢUL HUNEDOARA                                                                                       

MUNICIPIUL DEVA 

DIRECŢIA TEHNICĂ                                                                      

SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE

 

 

 

 

 

RAPORT

la proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului 

„Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, 

 în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027,  în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile

 

 

 

Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”,  în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027,   în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, inițiat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, supune atenției următoarele:

În data de 16.07.2019 s-a semnat Contractul de finanțare nr. 4425 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Deva în calitate de Beneficiar.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5  - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Prin Hotărârea Consiliului local nr. 375/2018 a fost aprobată cererea de finanțare și cheltuielile eligibile ale obiectivului de investiții „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812, iar prin Hotărârea Consiliului local nr. 144/2021 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții - faza proiect tehnic.

Perioada de implementare a proiectului este de 94 luni, de la data de 02.03.2016 până la data de 31.12.2023.

Principalele activități ale proiectului sunt:

  • Lucrări de plombări și injectări la zidăria de piatră; curățarea zidăriei și rostuirea acesteia cu mortar de var hidraulic; completarea și rostuirea bolților și arcelor de cărămidă; refacerea pereților din zidărie de piatră până la cota inițială;
  • -          Alimentare cu apă a Incintei I și realizarea canalizării pluviale;
  • -          Realizarea sistemului de iluminat exterior și interior;
  • -          Realizarea unui sistem de supraveghere video și de alarmare la efracție.

 

 

  • Reabilitarea Turnului de poartă, Turnul de Vest, zona Palatului princiar și cele două pivnițe de la nivelul inferior, decantorul, fosta magazie de arme, Curtea Mică și Curtea Mare.

Beneficiarii direcți sunt:

  • -          Turiștii români și străini în număr de peste 100.000 persoane;
  • -          Agenții economici – furnizori de servicii turistice și conexe;
  • -          Populația, reprezentată de circa 500.000 locuitori ai județului Hunedoara.
  • -          Inițiatorul proiectului – Municipiul Deva.

Beneficiarii indirecți sunt:

  • -          Autoritățile publice din județul Hunedoara;
  • -          Agenții de turism românești și străine;
  • -          Circa 70 specialiști români și străini (istorici, arheologi, muzeografi,etc).

Procedurile de achiziție ale contractului de lucrări, a serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și de dirigenție de șantier și a supravegherii arheologice, au fost întârziate din cauza prelungirii termenului de finalizare a Proiectului Tehnic, întârzieri datorate, pe de-o parte de emiterea avizului de către comisia Națională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și pe de altă parte de starea generată de pandemia COVID 19 și de solicitările de clarificare formulate asupra proiectului tehnic de execuție de către consultant. 

În perioada de execuție a lucrărilor au fost necesare adaptări ale proiectului tehnic la realitatea din teren (schimbări ale pozițiilor și/sau dimensiunilor unor lucrări, renunțări, lucrări suplimentare necesare atingerii rezultatelor și indicatorilor de performanță stabiliți prin contractul de lucrări), modificări transpuse în Dispoziții de șantier care au fost aprobate de Beneficiar și aduse la cunoștința finanțatorului și care au generat un ritm mai lent în execuția lucrărilor.

Pentru derularea activităților prevăzute în proiect în scopul îndeplinirii integrale a  obiectivelor și indicatorilor proiectului și a asigurării funcționalității proiectului, proiectul „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, a fost inclus pe Lista proiectelor etapizate și propus pentru etapizare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, conform prevederilor Instrucțiunii nr. 207/31.10.2023 a Autorității de Management Programul Operațional Regional 2014-2020. 

Perioada de implementare a proiectelor etapizate care urmează să fie depuse spre finanțare din Programul  Regional Vest 2021-2027 este de maxim 12 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.

Luând în considerare faptul că s-au făcut toate demersurile necesare în vederea implementării proiectului, dar finalizarea acestuia nu se va realiza până la 31.12.2023, este necesară adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027,  în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile.

Valoarea estimată la data prezentei necesară finalizării integrale a proiectului „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, până la data de 31.12.2024, este  în cuantum de 8.388.744,31 lei cu TVA și se va introduce în bugetul general al municipiului Deva pe anul 2024.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr.36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, ale Instrucțiunii nr.207/31.10.2023 a Autorității de Management Programul Operațional Regional 2014-2020 privind acțiunile AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020 și ale Ordinului nr.4008/23.10.2023 emis de Ministrul investițiilor și proiectelor europene privind modificarea Anexei 10.8 ”Model orientativ contract de finanțare” la Ghidul solicitantului, Condiții generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1021/2015,

În temeiul art.129 alin.2 lit.“b” și lit.“d”, alin.4 lit.”a”, alin.7 lit.”k”, alin.14  şi al art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local, proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027,  în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile.

 

 

 

 

Direcția juridică și administrație publică locală         Direcția economică                                 Direcția tehnică

                  Director executiv                                        Director executiv                                 Director executiv                                                                

                     Oana MURA                                          Claudia Maria STOICA             Manuela STANCIU                                                        

 

 

                                                                                      

Șef serviciu programe dezvoltare                                                      Șef birou programe dezvoltare

         Mariana CODRIN                                                                              Claudia PĂTRU                     

 

       Manager  financiar                                                                                                              Manager proiect            Ancuța GROZA                                                                                               Camelia ROȘCA